Mituri despre sarcină

mit-sau-realitate-octombrie-2015

Ai auzit vreodată că siropul de tuse băut înainte de ovulație te poate face mai fertilă? Sau că bananele îl fac pe partenerul tău steril? Ambele sunt doar mituri despre sarcină.

1. Dacă am luat suficient acid folic din dietă, nu mai am nevoie de un supliment.

Mit. Am început cu o întrebare complicată! Dintre toate vitaminele și mineralele, acidul folic este un supliment nutritiv pe care toate femeile trebuie să îl ia înainte de concepție. Nivelul scăzut de acid folic crește riscul de defecte de tub neural al copilului – malformații congenitale ale creierului și măduvei spinării. Deși acidul folic poate fi găsit în multe alimente, cum ar fi fasolea și legumele cu frunze verzi, este greu de obținut suficient acid folic numai din alimentație. Deci, toate femeile sunt sfătuite să ia acid folic cel puțin cu o lună înainte de concepție.

2. Un control medical este recomandat chiar înainte de a începe concepția.

Adevăr. Este o idee bună să-ți programezi o vizită la medicul specialist, cu cel puțin trei luni înainte de a încerca să rămâi însărcinată. Ar fi indicat să faci o listă de întrebări la care medicul să-ți răspundă, cum ar fi: poți lua medicamente în această perioadă? Ce fel de medicamente?
Nu uita că medicul este o sursă valoroasă de informații înainte și în timpul sarcinii.

3. Nu doar femeile, dar și bărbații ar trebui să oprească consumul de alcool înainte de a concepe un copil.

Adevăr. Alcoolul poate reduce fertilitatea la femei ducând la daune genetice în ovulele acesteia, însă în mod similar alcoolul, la bărbați, micșorează producția de spermă și împiedică dezvoltarea spermatozoizilor. Ovulele sunt susceptibile la daune în timpul perioadei lor de maturare, care este de aproximativ 100 de zile înainte de ovulație. Sperma poate dura până la 116 zile să se maturizeze pe deplin. Deci, atât femeile cât și bărbații sunt sfătuiți să nu mai bea cu cel puțin 4 luni înainte de încercarea de a concepe un copil, pentru a se asigura că ovulul fecundat și sperma au potențial în a duce la capăt fecundarea.

4. Toate femeile ovulează și sunt fertile, în ziua a 14-a ciclului lor menstrual.

Mit. Mama natură tinde să favorizeze variația, iar ovulația nu este o excepție. Ovulația depinde de lungimea ciclului unei femei, iar acest lucru variază de la femeie la femeie. Ciclurile pot varia chiar și pentru o femeie de la o lună la alta. Deci, dacă nu ai un ciclu perfect de 28 de zile (când ovulația este în a paisprezecea zi), atunci ovulația nu se realizează în cea de-a paisprezecea zi de ciclu.

Text: Irina Coprinsu

Comments

comments