Niciodată nu e prea devreme pentru cărţi!

copilul-istet

Pentru cei mai mici dintre cititori, Editura Gama a lansat în această toamnă colecţia Bebe isteţ, în care au apărut până acum şase titluri: trei cărticele cu poveşti şi trei cu noţiuni elementare, pentru bebeluşi şi copii cu vârsta până la doi ani.

 

Chiar dacă părinţilor s-ar putea să nu li se pară spectaculoase, cărţile au fost concepute special pentru bebeluşi, care sunt atraşi de forme simple şi de culori puternice. Studiile au demonstrat că bebeluşii disting contrastele puternice (alb-negru sau culori contrastante) încă de la vârsta de două săptămâni, aşa că stimularea lor vizuală este foarte importantă. Pentru a obţine cele mai bune rezultate, vă recomandăm să ţineţi cărţile la 25-30 de centimetri de privirea copilului, pentru că aceasta este distanţa la care bebeluşii disting clar obiectele şi formele.

 

O altă colecţie nouă, Bebe puzzle, îmbină strălucit efortul de învăţare cu satisfacţia jocului. În fiecare pachet din cele trei apărute deocamdată veţi găsi 20 de piese de mari dimensiuni, potrivite pentru copiii cu vârsta peste 18 luni. Printre multiplele avantaje ale rezolvării puzzle-urilor se numără îmbunătăţirea coordonării mână-ochi şi dezvoltarea gândirii deductive şi a categorizării.

 

Sursa: Editura Gama