Paul, cel mai curios şi energic băieţel!

cu-tati

1.    Cum te visai ca soţ sau tată când erai adolescent?

Îmi imaginam că voi avea unul sau doi copii, de preferat până în vârstă de 30 de ani ca să pot ţine mereu pasul cu ei. Să îi cresc într-un stil de viaţă activ, să mergem în excursii, plimbări, la mare sau munte, să ne jucăm, să îi învăţ pe meargă pe bicicletă, să pot fi cu adevărat implicat în viaţa lor…
Când s-a născut Paul aveam deja 32 de ani, dar cred că reuşesc şi voi reuşi şi pe viitor să îndeplinesc tot ce visam.

2.    Cât de uşor socializezi cu alţi taţi? Eşti mereu târât de soţie în tot felul de întâlniri între familii?

Din păcate nu prea avem mulţi prieteni cu copii. Am fost primii părinţi din cercul de prieteni apropiaţi. Dar când ne întâlnim cu ei sau cu alţi părinţi în parc, la locurile de joacă, intrăm uşor în vorbă şi facem schimb de impresii. Sau de jucării, dacă e cazul. Dacă întâlnim un alt tătic cu un băieţel facem repede şi un fotbal în patru, le lăsăm pe mămici să facă galerie.

3.    Se spune că a fi mamă este cea mai dificilă slujbă din lume. Care este rolul pe care îl are un tată în familie?

Cred că un tată trebuie să fie în primul rând la fel de implicat în viata de familie şi să îşi susţină soţia în toate deciziile legate de creşterea şi educaţia copilului. Dar ca tată, mie îmi place cel mai mult să mă ocup de „distracţie”, adică tot ce înseamnă joacă. Îmi place când Paul îmi cere să ne jucăm şi uneori încearcă să şi imite ce vede că fac eu.

4.    Există vreun secret care poate fi spus copilului tău?

Când era bebeluş mic, în primele luni, soţia mea se trezea foarte greu noaptea când venea ora mesei. Aşa că pregăteam eu biberonul şi îi dădeam să mănânce. Până la urmă, era mai simplu decât să încerc să o trezesc pe ea, oricum nu mai puteam dormi.

5.    Descrie clipa în care l-ai ţinut pe Paul în braţe pentru prima dată.

Părea atât de mic şi fragil, încât îmi era teamă să nu îl ţin cumva greşit, să nu îi fac rău. Dar după ce l-am luat în braţe şi am văzut că e totul bine, teama a fost înlocuită de o bucurie şi o mândrie greu de descris. Este un sentiment cu totul aparte şi cred că doar cine a trăit acest lucru poate înţelege.
Îmi amintesc că îl puteam ţine pe Paul cu o singură mână, pe antebraţ, şi mai era loc!

6.    Ce strategii aplici cu piticul tău când lucrurile scapă de sub control?

În timp am exersat intens tacticile de diversiune. Având în vedere vârsta lui Paul, singurul lucru care funcţionează cu adevărat când plânge dintr-un motiv sau altul sau este neascultător, este joaca. Deşi înţelege că există anumite limite şi unele lucruri interzise, nu înţelege încă „de ce-urile”. De aceea încerc să îl atrag într-un joc, să îi arăt un lucru nou sau o jucărie nouă sau să fac ceva ce îl amuză. Din fericire, la vârsta lui, se amuză uşor.

7.    Este necesar ca taţii să fie mai severi în ceea ce priveşte educaţia copiilor lor?

Cred că ambii părinţi trebuie să cadă de comun acord şi să adopte acelaşi stil în educaţia copilului. Cred ca taţii sunt implicaţi mai mult în joacă şi distracţii, poate şi pentru că mamele de obicei stau mai mult acasă cu copiii şi dau tonul în tot ce ţine de educaţie. Dar dacă părinţii cad de acord care sunt limitele şi cum se impun,  nu cred că trebuie să fie vreunul mai sever. Eu unul nu vreau să fiu Bau-Bau, iar Paul ştie când ne jucăm şi când vorbim serios.

8.    Povesteşte-mi câteva lucruri despre relaţia ta cu Paul. Şi un secret de-al vostru (care poate fi spus).

Este un sentiment special când îmi povesteşte soţia că Paul întreabă de mine când nu sunt acasă şi când văd bucurie sinceră pe faţa lui când mă vede şi întinde mâinile spre mine. Ştie că urmează să ne jucăm de-a zburatul şi săritul până la tavan, jocurile noastre speciale. Mă bucură mult să văd că are încredere în mine şi când se trezeşte din somn, îi este foame sau sete sau vrea un lucru anume ne cheamă în egală măsură şi pe soţia mea şi pe mine. Se spune că taţii pot deveni geloşi pe atenţia pe care o primesc mamele, dar uneori soţia mea este cea geloasă!
Eu şi Paul nu avem mari secrete, pentru că este încă prea mic, dar când mergem singuri în parc îl dau în leagăn ceva mai tare decât dacă ar fi şi soţia mea cu noi, cred că e prea sperioasă şi nu înţelege că nouă băieţilor ne place viteza.

9.    Ce viitor visezi pentru el?

Pe de o parte mi-ar plăcea să aibă o carieră în sport (poate fotbal sau tenis), dar pe de altă parte aş vrea să fie pasionat de tehnologie şi să îşi aleagă o profesie în domeniul IT. Oricum mi-aş dori să devină un tânăr activ, cu înclinaţii sportive, dar şi sociabil şi deschis că mami. Şi să îi placă neapărat muzica rock!
Cel mai important este să îl văd şi pe el într-o zi om mare, fericit şi împlinit, la rândul lui căsătorit şi cu copii.

10.    Care sunt lecţiile pe care le-ai învăţat ca tată?

În primul rând, ca oricâte sfaturi solicitate sau nesolicitate primeşti, nimic nu este bătut în cuie. Afli totul „pe pielea ta” şi înveţi să fii tată pe măsură ce faci asta.
Am mai învăţat şi că nu poţi fii niciodată suficient de prevăzător şi protector. Cred că noi, bărbaţii avem în instinct să ne protejăm familia, dar totuşi ca tată nu îţi poţi proteja copilul de orice. Căzăturile şi loviturile sunt la ordinea zilei, şi a trebuit să învăţ ca asta nu mă face un tată neglijent sau neatent. Se întâmplă şi asta este. Rolul meu este să fiu lângă copilul meu şi să îl ajut să înveţe ceva din fiecare mic accident, ca să le prevenim pe cele mari.

Comments

comments