„Pentru mine, Andrei este cel mai frumos copil!“

cu-tati-noiembrie-2015

Pe Alexandru Blidaru îl ştiţi de pe bebeteiubesc.ro. El este „tati“, persoana care se află mereu lângă Ana Maria, iar acum şi alături de Andrei Ştefan. În toate sensurile posibile: schimbat, legănat, plimbat. Cum e viaţa lângă o mogâldeaţă de doar două săptămâni, cum sunt zilele şi nopţile? Iată povestea unui tătic de care copilul lui va fi foarte mândru când va creşte. Iar mama, la fel.

Revista „Copii şi Părinţi“: Bun venit pe lume lui Andrei Ştefan! Cât are acum băieţelul tău?

Alexandru Blidaru: Mulţumim! Astăzi, bebiţă a împlinit două săptămâni şi patru zile.

Şi cum e viaţa ta de două săptămâni şi patru zile?

De când a venit Andrei pe lume, viaţa mea a început să devină un pic mai agitată.

Agitată în ce sens?

În sensul că sunt permanent în picioare, sunt atent la toate nevoile lui – dacă îi este foame, dacă trebuie să-l schimb, să-l legăn, să-i fac masaj ori gimnastică. Toată atenţia mea este îndreptată spre el, în perioada aceasta, când este foarte mic. Bineînţeles, la fel va fi şi în viitor, când va creşte, pentru că tot copilul meu rămâne.

Ţi-ai luat destul de în serios rolul de tată. Ai ştiut cum să-i schimbi, de exemplu, scutecul?

Da, ştiam de la cursurile de puericultură organizate de Bebe Tei, la care am participat împreună cu Ana Maria, soţia mea. Ne-au arătat cum să punem un scutec, cum îl îmbrăcăm pe bebe cu un body. Dar detaliile acestea îmi erau deja familiare, pentru că am un frate mai mic de care am avut grijă când era bebeluş, aşa, ca Andrei. Mama mă învăţase tot ce presupune îngrijirea unui prunc: cum să schimb un scutec, cum să-l înfăş, cum să îi fac masaj, cum să-i pregătesc biberonul cu lăptic sau ceai. Prin urmare, nu sunt lucruri străine pentru mine.

Înţeleg că-i eşti de mare ajutor Anei Maria, nu?

Sper şi îmi doresc mult să-i fiu de ajutor! Tot ceea ce fac, fac cu plăcere, pentru că este copilul meu, iar datoria mea de tată presupune să am grijă de el.

Vremea nu pare prea prietenoasă în perioada aceasta. Aţi reuşit să ieşiţi la plimbare?

Da, am ieşit, s-a întâmplat chiar recent, în ziua a noua. Am avut noroc atunci de un timp cu soare, a fost foarte cald. Am profitat de ocazie şi am făcut prima plimbare în parc.

Şi cum a fost experienţa?

Pentru început, ne-am propus să nu stăm mai mult de-o oră. Eram curioşi să vedem cum reacţionează la contactul cu aerul de-afară. A doua zi am stat cu o jumătate de oră în plus, am mărit „doza“ de ieşit la aer treptat. La un moment dat, s-a schimbat vremea şi am fost nevoiţi să stăm în casă.

I-a plăcut lui Andrei în parc?

Culmea, a plâns doar în momentul în care am ieşit cu el din apartament. În clipa în care am ajuns afară, s-a liniştit instant. Pentru noi a fost ca o surpriză. Nu ne aşteptam să se oprească din plâns brusc, la contactul cu aerul de-afară. A dormit nonstop şi s-a trezit de-abia după ce am ajuns din nou în casă.

Ai început să-ţi faci planuri pentru el?

Aştept, în primul rând, să treacă vremea urâtă, să nu mai plouă, să nu mai fie frig, să putem face în voie mai multe activităţi afară. Cum va mai creşte puţin, totul va fi mai uşor, vom putea ieşi mai mult la plimbare, vom putea comunica. O să încerc să-l învăţ tot ceea ce este bun pentru el, ce consider eu că îi este folositor.

O să-l înveţi ce ai fost şi tu învăţat acasă?

Sunt convins că părinţii mei au încercat să îmi ofere educaţia cea mai bună şi sfaturile cele mai bune. Cele pe care le-au crezut ei de folos. O parte dintre ele le-am pus în practică, o parte le-am adaptat la nevoile mele, în sensul că am procedat cum am crezut eu că e mai util pentru mine.

Tu, la rândul tău, ca tată, ce sfaturi o să-i dai fiului tău?

O să-l învăţ să fie puternic, să nu renunţe uşor la unele lucruri pe care şi le pune în cap. Dacă vrea să facă neapărat ceva, o să încerc să-l ajut să facem împreună ceea ce el îşi propune. Vreau să fiu alături de el, să-l direcţionez spre calea cea bună. Să-l îndrum în a lua decizia potrivită lui! Pentru că vremurile se schimbă de la o zi la alta, noi am fost crescuţi într-un anumit fel, iar generaţia care vine este deja mult avansată faţă de cum eram noi la aceeaşi vârstă.

Cu cine crezi că seamănă mai bine băiatul tău?

Cred că a luat câte un pic de la fiecare. Seamănă şi cu mine, şi cu mami, şi cu bunicile. A luat de la toţi câte puţin.

De la Ana Maria ce zici că a luat?

Cred că urechiuşele! Le-am „studiat“ pe ale lui şi pe ale mamei şi am văzut că seamănă foarte bine. Recunosc, până în momentul de faţă, nu am stat să „analizez“ aceste detalii. Pentru mine, însă, Andrei este cel mai frumos copil!

Dar ca personalitate?

Este prea mic acum, mai avem puţin până în clipa în care îi vom defini clar caracterul şi personalitatea.

Crezi că mai e loc lângă el şi de o fetiţă?

Da, de ce nu? Eu îmi doresc şi un al doilea copil. Dar acum să vedem ce ne va trimite Dumnezeu. Mami, tot aşa, îşi doreşte o fetiţă. Însă, cum am spus, depinde ce vrea Dumnezeu să ne trimită.

Interviu realizat de Anca Hromadnik

Comments

comments