Prezența tatălui în viața unui copil e la fel de importantă ca a mamei

Dan Cătălin Negulescu are 48 de ani, este inginer și soțul Roxanei Ștefan, pe care o știți din ediția de septembrie a revistei „Copii și Părinți“. Cum e viața alături de doi băieți, care sunt provocările cele mai mari și cum vede el rolul unui tată în viața unui copil, aflați din interviul de mai jos:

Revista „Copii și Părinți“: Cum e o familie cu doi băieți?

Dan Cătălin Negulescu: Mi-am dorit mereu copii, nu neapărat doi băieți J, dar ca tată nu poți fi decât fericit să fac chestii „bărbătește“ cu ei. Mami e în minoritate, însă încercăm să nu simtă asta… J Ce pot să spun? Cred că e mai simplu, pentru mine cel puțin, în sensul că nu trebuie să aleg fustițe care să se asorteze cu ciorăpeii… Nu prea contează dacă punem o bluză pe dos sau rămânem în pijamale până târziu…

Vlad are 5 ani, iar Arthur, 5 luni. Cum vezi diferența de vârstă dintre ei?

Nu știu care ar fi vârsta ideală pentru a face al doilea copil…, ce pot să spun este că Vlad înțelege destul de bine că cel mic are nevoi speciale, că nu poate face lucrurile așa, ca el, și că are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Câteodată e cumplit de greu să îl iei de lângă Arthur, pe care efectiv îl „sufocă“ cu mii de pupici pe zi J. Sunt curios cum va fi în viitor, când va mai crește și Arthur… Deocamdată este numai bună diferența de aproape 5 ani dintre ei.

Când l-ați adus acasă pe Arthur, de la maternitate, Vlad nu a fost gelos?

Îl aștepta cu foarte multă nerăbdare pe bebe și s-a bucurat enorm când l-a văzut! Primul lucru pe care l-a remarcat a fost părul lui Arthur, care era ciufulit mereu. „Uite, Dan, Arthur are țepi, așa, ca tine!“, mi-a zis atunci. Încă de când era în burtică ne întreba cât a mai crescut bebe, îi arătam filmulețe pe youtube cu nou născuți, i-am explicat tot timpul cum va fi după ce se va naște, cum va arăta… L-am pregătit, zic eu, destul de bine, detaliu ce a contat mult. A fost foarte încântat că are un frățior și, după venirea lui Arthur pe lume, le-a spus tuturor că are un „nou nouț“ acasă. Acum este la fel de entuziasmat și sperăm că gelozia nu își va face loc vreodată între ei!

Crezi că este important pentru Arthur să aibă un frate mai mare?

Un frate în general, mai mare sau mai mic, tot un frate rămâne: ai pe cineva cu care, copil fiind, te joci, împarți lucruri, vorbești, te ajuți. Vlad e foarte atent, grijuliu și drăgăstos. Sunt convins că Arthur se va putea baza pe el oricând și că Vlad își va proteja frățiorul mai mic.

Ce a luat Arthur de la tine și ce de la Roxana, soția ta?

Deocamdată nu ne dăm seama foarte bine, dar are ochii mei, privirea mea. Mama lui le spune tuturor că nu s-a concentrat cum trebuie la acest copil J. Vlad este leit Roxana, însă Arthur îmi seamănă, fizic cel puțin, aproape în totalitate. De la soția mea cred că a luat zâmbetul și veselia molipsitoare, cu care m-a cucerit și pe mine când am cunoscut-o. Este vesel și râde toată ziua, la toată lumea.

Când petreci timp cu doi copii, care sunt cele mai mari provocări?

Cea mai mare provocare este să te împarți între amândoi, să nu îi dai unuia mai multă atenție în detrimentul celuilalt. Să găsești apoi energie după o noapte nedormită, să nu te superi dacă vezi camera întoarsă pe dos sau mii de firimituri în mașina proaspăt spălată… Ai zilnic zeci de provocări. Învățăm și noi, odată cu ei.

Ai avut momente când te-ai simțit copleșit de „jobul“ de tată?

Momente?! O mulțime… Jobul de tată e un job full time, nu se termină practic niciodată, dar mie îmi place să cred că este o „meserie“ pe care nu aș schimba-o pentru nimic în lume și mai cred că mi se potrivește cel mai bine J. Te simți copleșit atunci când îi vezi bolnavi, când îi doare ceva și nu știu să îți spună, când plâng, când nu dormi nopțile, când te mai cerți cu soția pentru că aveți păreri diferite. Vestea bună este că treci peste toate, iar ei cresc, sunt sănătoși și fericiți pentru că le-ai fost alături, i-ai iubit, i-ai ținut în brațe. Asta a făcut mereu diferența!

Urmărești anumite principii în educația copiilor?

Absolut! Îmi doresc ca băieții noștri să crească fără teama de a se putea exprima, să fie atenți la cei din jur, la suferința sau nevoile celorlalți. Îmi mai doresc să se implice atunci când cred în ceva și să își urmeze visele. Atât eu, cât și Roxana vom face tot ce putem să îi ajutăm să devină niște adulți responsabili, cu propriile alegeri, să fim lângă ei când vor suferi, pentru că vor fi și astfel de momente. Vreau să știe că se vor putea baza pe noi, pe părerea noastră, pe un cuvânt bun, că vor avea un umăr pe care să plângă.

Cum ai defini rolul de tată?

Cred cu tărie că în dezvoltarea unui copil este nevoie de prezența full time a ambilor părinți. Chiar dacă mama este cea care îi dă viață și are legătura aceea indestructibilă cu copilul, prezența tatălui și legătura cu el sunt, de asemenea, foarte importante. La noi, cel puțin, Roxana e cea care îi răsfață, la ea vine Vlad când are o suferință și vrea alinare; probabil la fel va fi și cu Arthur… Eu sunt mai mult partenerul de joacă, am mai multă răbdare, rezistență și putere fizică – ridicatul în aer, tumbele și tot felul de giumbușlucuri pe care amândoi le adoră fiind specialitatea mea.

Comments

comments