Probleme cu burtica?

promo-37

Afecţiunea care are legătură cu infecţia intestinală sau stomacală ce se petrece ca urmare a mâncării unor produse pregătite în condiţii insalubre poartă numele de diareea călătorului. Zonele în care există cel mai mare risc de contaminare cu bacteria care produce această afecţiune sunt cele mai slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare, precum Africa, ţările Orientale sau America Latină. Riscul de infectare depinde de la tipul de mâncare consumat sau locul din care îţi procuri alimentele.
Printre simptome se numără: declanşarea bruscă a episoadelor de diaree; greaţă sau stări de vomă; balonare; nevoia urgentă de toaletă; stări de slăbiciune sau discomfort; gaze intestinale; crampe; lipsa poftei de mâncare.
Această afecţiune durează de obicei între 3 şi 7 zile şi este nevoie să-i acorzi o atenţie deosebită pentru că este o reală ameninţare pentru viaţă.
Cum se tratează? Bineînţeles, ca orice boală, este bine să fie diagnosticată de un doctor, mai degrabă decât să începi administrarea unor medicamente pentru stări de vomă sau diaree. Cu atât mai mult cu cât vorbim de gravide sau copii. De obicei, diareea călătorului evoluează de la sine, în câteva zile. Dacă suferi de deshidratare severă, vomă persistentă, scaune însoţite de sânge sau febră ridicată, şi dacă aceste simptome durează câteva zile, este necesar să cauţi urgent ajutor medical de specialitate. În cazul copiilor, deshidratarea severă se poate instala într-un timp foarte scurt.
De ce apare? Este posibil ca diareea călătorului să fie generată şi de un oarecare stres pe care îl produce călătoria în sine, combinat cu o schimbare de dietă alimentară. Dar de cele mai multe ori, de vină este o bacterie. De obicei, diareea călătorului se declanşează după ce ai consumat mâncare sau apă contaminate. Acestea conţin bacterii, paraziţi sau virusuri care pătrund în tractul digestiv şi încetinesc mecanismele de autoapărare, ceea ce se traduce ulterior prin semne şi simptome ale acestei afecţiuni.

Factori de risc – De cele mai multe ori factorul determinant este dat de către destinaţia pe care o alegi. Cei mai expuşi la riscul îmbolnăvirii sunt micii călători, deoarece aceştia au un sistem imunitar mai precar. Este riscant să te aventurezi într-o călătorie exotică însoţit de copii mici, tocmai şi pentru faptul că aceştia au o dietă alimentară mai strictă şi pentru că de obicei sunt mai predispuşi la a contacta bacterii din produsele contaminate, decât un adult.
Nu lăsa problemele burticii să îţi strice vacanţa!
Luând probioticul Protectis®, cu două săptămâni înainte de călătorie (doza unică: 5 picături/zi sau 1 tabletă masticabilă/zi), poţi suplimenta flora intestinală, a ta şi a membrilor familiei tale, cu bacterii benefice. Aceste probiotice sau „bacterii bune” au rolul de a combate intruşii patogeni. Suplimentează-ţi flora intestinală cu probioticele Protectis®, şi oferă-ţi cea mai bună apărare împotriva distrugătorului de vacanţă… diareea călătorilor.
În faza acută: în timpul diareii acute a călătorilor, luaţi 1 tabletă masticabilă sau 5 picături, de pâna la trei ori pe zi.

Comments

comments