Provocarea de-a fi părintele perfect!

interviu_1

Rocsana Marcu, prezentatoarea emisiunii “Star Matinal” de la Antena Stars, a debutat în showbiz încă de pe vremea când era elevă la liceu. De atunci şi până în ziua de astăzi, tot ceea ce s-a întâmplat în viaţa sa a transformat-o în femeia puternică de acum. Rocsana are două fetiţe minunate care îi umplu inima de fericire cu “mami, te iubiiiim” şi ne-a povestit ce înseamnă viaţa de mamă şi totodată de părinte unic. Află ce provocări îi aduce fiecare zi petrecută alături de fetiţele ei!

1.Care a fost cel mai frumos moment de când eşti mămică şi care îţi aduce zâmbetul pe buze atunci când ţi-l aminteşti?

De când am devenit mămică, cele mai frumoase momente sunt cele în care fetiţele mele îmi spun în cor: „mami, te iubim!”. Am o relaţie specială cu ele, ţinând cont de faptul că mi-am dorit copii de când eram foarte tânără şi Dumnezeu m-a ajutat să îmi îndeplinesc visul la 25 de ani.

2.Ai două fetiţe minunate, Mayra şi Indira. Povesteşte-ne despre ele. Cum se înţeleg, ce le place să facă.

Între fetiţele mele există o diferenţă de patru ani şi am avut mare noroc din acest punct de vedere deoarece Mayra este foarte matură şi are mare grijă de surioara ei. O învaţă în fiecare zi cântece în spaniolă şi engleză, gătesc împreună, îşi fac ordine în cameră, aleg singure ce jucării şi hăinuţe să le ofere altor copii şi sunt mereu nedespărţite.

3.Mayra, în vârstă de 7 ani e destul de mare acum să înţeleagă că mama ei e o vedetă TV. Ce înseamnă acest lucru pentru ea?

Pe Mayra am luat-o mereu cu mine la evenimentele şi emisiunile la care mi se părea potrivit pentru un copil de vârsta ei să meargă. Ştie exact ce înseamnă showbiz-ul şi ce implică această meserie. Nu îi place televiziunea, în schimb iubeşte foarte mult actoria şi deja a început să urmeze cursuri de specialitate în domeniu. Se mândreşte foarte mult cu mine deoarece toţi prietenii ei sunt fanii mei şi ne petrecem des timpul împreună în weekend-uri.

4.Cine te sprijină în creşterea fetelor? Apelezi la ajutorul unei bone?

Pentru că părinţii mei încă lucrează, am fost nevoită să apelez la o bonă pe care o am de când am născut primul copil. Pot spune că am avut mare noroc din acest punct de vedere.

5.La ce aspect din programul zilnic al fiicelor tale ţii cel mai mult şi încerci să nu te abaţi?

Ţin foarte mult ca fetiţele mele să vorbească cel puţin o limbă străină. Indira studiază în limba franceză, iar Mayra în engleză. Sportul nu lipseşte din activitatea lor zilnică. Mayra practică tenis de câmp de performanţă şi înot, iar Indira cochetează şi ea cu tenisul. Deocamdată, doar în joacă, e prea mică acum.

6.Care sunt cele mai dificile provocări din viaţa de zi cu zi?

Cea mai mare provocare pentru mine este să fiu părinte unic (cel puţin în cazul Mayrei). Este însă ceva ce mi-am asumat şi nu regret nicio secundă. M-a transformat într-o femeie foarte puternică. Mai puternică decât credeam eu că aş putea fi vreodată.

7.În zilele noastre, părinţii se gândesc tot mai mult la ce le asigură copiilor din punct de vedere financiar şi mai puţin la valorile morale. Care ar fi, în opinia ta, cele mai importante valori pe care copilul trebuie să le primească în sânul familiei?

Pentru mine, educaţia copiilor este cea mai importantă. Fetiţele mele sunt îmbrăcate cu haine normale, modeste, pe care le oferim altor copilaşi după ce rămân mici. Investiţia mea ca părinte este în şcoala lor, în activităţile extra şcolare pe care le desfăşoară şi în vacanţele pe care le-au avut şi le vor avea mereu. Muncesc de la 14 ani şi ştiu cât e de greu se fac banii, iar fetiţele mele apreciază fiecare lucru primit sau gest făcut.

8.Având în vedere că ai deja experienţă de mamă, care crezi că este schimbarea majoră pe care un copil o aduce sau ar trebui să o aducă în viaţa unei femei?

Consider că am devenit cu adevărat femeie atunci când am dat naştere copiilor. Totul s-a schimbat în acel moment, priorităţile au devenit altele şi am simţit pentru prima oară în viaţa mea că pot muta munţii din loc dacă este nevoie, pentru fetiţele mele. Când devii mamă nu mai există nimic din exterior ce te poate afecta, decât ceea ce are legătură cu copiii.

9.Dacă ar fi nevoie să convingi pe cineva să facă un copil, cum l-ai convinge? Care sunt diferenţele dintre Rocsana cea dinainte să aibă două fetiţe incredibile şi Rocsana cea de acum, o mamă devotată?

Nu vreau să conving nicio femeie să devină mamă deoarece trebuie să îţi doreşti asta cu adevărat. Pot să amintesc doar că „Mama este începutul tuturor începuturilor” (Grigore Vieru). De când sunt mamă privesc viaţa cu alţi ochi, am redevenit copil, toate dimineţile sunt minunate, pentru că fetiţele mele mă îmbrăţişează, mă sărută şi îmi zâmbesc cu dragoste. Nimic nu se compară cu aceste senzaţii şi sentimente care îmi bucură sufletul nespus. Nimic nu se compară cu fericirea produsă de zâmbetul copilului tău!

10.Eşti o femeie puternică, independentă şi, cum tu ai afirmat, ai învăţat să te descurci pe cont propriu. Dar ce părere ai despre atitudinea unora dintre mame, care, după divorţ, creează o imagine negativă a tatălui în mintea copilului?

Când eram însărcinată cu Mayra citeam foarte mult cărţi de psihologie monoparentală deoarece ştiam că o voi creşte singură şi am învăţat că întotdeauna trebuie să îi vorbeşti frumos copilului despre tatăl lui. Fetiţa mea ştie că Adrian este un bărbat frumos, deştept şi ambiţios, dar în acelaşi timp cunoaşte faptul că unii oameni îşi asumă rolul de părinte, alţii consideră că este o responsabilitate mult prea mare şi preferă să se retragă.

11.Ce îţi doreşti pentru viitorul fiicelor tale?

Îmi doresc să le ofer o educaţie bună aşa cum am avut şi eu în casa părintească, pentru a alege singure la un moment dat drumul bun în viaţă.

 

Foto Credits: Iulian Gospodin, Revista Copii şi Părinţi

MUA: Marie Anna

Locaţie: Studio Dalles Go

Mulţumiri: F64, www.f64.ro

Comments

comments