Provocări la sfârșit de an


Cu toții au o gingășie și o sensibilitate aparte, ceva unic, special. Cu toții și-ar găsi corespondențe în lumea florilor. E vorba de copii. Să facem un exercițiu de imaginație. Dacă am avea o fetiță și am compara-o cu un trandafir, de exemplu, sau poate cu o mimoză ori, de ce nu, cu un crin, cum ne-am argumenta alegerea? I-am lansat provocarea Anei Maria Sevastre („Interviu special“), într-un context, să spunem, deloc întâmplător. Conduce o afacere cu flori, Idea Fiori, se implică enorm și e foarte pasionată de acest domeniu. Dar are și o fetiță, Mina. Am întrebat-o nu doar despre Idea Fiori, ci și despre multe secrete din universul floral. Cât despre provocarea lansată – dacă Mina ar fi o floare, cum s-ar numi această floare – răspunsul îl găsiți în paginile „Interviului special“.

Luna decembrie vine cu muuulte provocări! De la ce cadouri să punem sub brad („Copil“), până la ce bunătăți să mai gătim pentru masa de Crăciun („Rețete“), am încercat să oferim alternative pentru toate. Până una, alta, începeți citind o poveste cu Moș Crăciun („Mit sau realitate“). S-ar putea să aflați lucruri noi fără a pierde nimic din magia acestui personaj legendar!

Paginile „Sarcină“ abordează două teme diferite, ambele de interes puternic: „Fii cochetă și în timpul sarcinii!“ și „Tulburările de memorie în sarcină“. Primul material oferă soluții concrete – sugestii pentru a fi o graviduță cochetă -, iar al doilea articol descrie pe larg amnezia în sarcină și vine cu recomandări făcute de cercetători și oameni care au studiat subiectul.

În interiorul rubricilor „Sfatul medicului“, găsiți două interviuri cu specialiști, Mona Ciurezu, psihoterapeut şi specialist în somnul copilului şi adultului, și Laura – Simona Ciocoiu, psiholog supervizor specializat în psihoterapie centrată pe persoană, terapie prin joc, dramaterapie, logopedie. Iar dr. Luminița Spătariu, medic specialist pediatru, ne îndrumă, prin „12 reguli de bază“ („Sugar“) cum să realizăm corect de igiena bebelușului, în cazul în care suntem proaspăt părinți. Provocări peste provocări… Însă, în luna decembrie, una dintre cele mai grele încercări este să ne păstrăm calmul și echilibrul în mijlocul unei lumi atât de agitate. Să nu ne lăsăm prinși și antrenați în forfota și agitația din jur, să păstrăm o detașare (pentru binele nostru) și să încercăm să aplicăm lecția de Crăciun, pe care ne-o predau toți („Să fim mai buni!“), și în restul anului! Cu drag, revista „Copii și Părinți“!

Comments

comments