Reacţia ta la sarcină

sarcina_14

În parte din cauza hormonilor, în parte din cauza uriaşelor schimbări fizice şi emoţionale la care trebuie să te adaptezi, emoţiile tale pot trece de la o extremă la alta în timpul sarcinii, afectându-ţi fiecare aspect al vieţii.
Când ai aflat că eşti însărcinată, ai fost probabil încântată că vei avea copilul mult dorit, te-ai simţit într-un fel mândră că eşti fertilă şi atât de apropiată de partener, încât a apărut copilul. Este posibil însă ca sarcina să îţi pară o mare problemă; dacă nu te simţi pregătită să ai un copil, reacţia firească poate să fie neliniştea şi chiar panica.

Primele reacţii

Chiar dacă îţi doreai de ceva timp un copil, este absolut firesc ca unele sentimente mai puţin pozitive să îşi facă apariţia: este posibil să simţi că s-a întâmplat prea repede sau că eşti prinsă într-o capcană; este posibil să te întrebi cum va face faţă corpul tău sarcinii şi să îţi fie frică de naştere, sau este posibil să fii copleşită de sentimentul responsabilităţii pentru viaţa unei fiinţe umane.
La început, te poţi simţi suprasolicitată emoţional, procesând toate schimbările care se produc dar, în următoarele săptămâni, ceaţa începe să se ridice. Ca multe alte femei, este posibil să dobândeşti un sentiment de respect faţă de corpul tău şi, chiar dacă neplăcerile timpurii ale sarcinii subminează această satisfacţie, vei fi uimită de ceea ce face corpul tău pentru a da o nouă viaţă. Dacă aceasta este prima ta sarcină, este posibil să simţi că te-ai maturizat -intri în rândul mamelor.

Adaptare la schimbări

Perioada de aşteptare, dinainte de sosirea copilului, poate să pară, uneori, că nu se mai termină, dar aceste nouă luni îţi dau timp să te adaptezi la schimbările uriaşe care se petrec – nu doar că te vei obişnui cu efectele asupra corpului tău, cât te vei adapta şi la un alt stil de viaţă. Brusc, este posibil să simţi că este mai important să ai grijă de siguranţa ta pentru a proteja fiinţa din tine. Poate vei conduce mai atent şi vei avea mai multă grijă să eviţi accidentele. Probabil vei face schimbări în regim, limitând alcoolul şi renunţând la fumat. Chiar şi viaţa socială se va schimba.

 

Astfel de schimbări în modul în care gândeşti şi acţionezi pot să te facă să te simţi ca şi cum ai fi o altă persoană – sentiment care se amplifică atunci când renunţi la serviciu şi nu te mai poţi defini prin prisma carierei, dar nu te consideri încă mamă. S-ar putea să fie mai uşor să îţi asumi acest nou aspect al identităţii tale dacă îţi petreci un pic de timp imaginându-te împreună cu copilul. Încearcă, de asemenea, să ţii un jurnal care te-ar ajuta să îţi desluşeşti stările de spirit schimbătoare.

Respectă-ţi corpul

 

Sarcina este o perioadă de continuă transformare fizică. Unele dintre aceste schimbări sunt previzibile şi sunt vizibile, cum ar fi mărirea sânilor şi a abdomenului, în timp ce altele sunt mai puţin vizibile şi pot fi neaşteptate, cum ar fi faptul că părul îţi devine puţin mai gras sau ţi se umflă picioarele. Reacţiile emoţionale la sarcină sunt profund personale şi imprevizibile, dar este aproape imposibil să nu ai o reacţie puternică la schimbarea aspectului tău fizic – este posibil să te simţi grasă şi să urăşti acest lucru.
Unele femei care ţin la dimensiunile lor se simt neplăcut din cauza creşterii în greutate din timpul sarcinii. Dacă te simţi aşa, încearcă să nu fii stânjenită de abdomenul tău: nu te îngraşi, ci ai un copil care creşte în tine – o misiune care îţi consumă în continuu energie şi îţi solicită fiecare sistem din organism.

Acceptă-ţi noua imagine

 

Pe măsură ce lunile trec, te vei obişnui cu imaginea ta în schimbare. La început, s-ar putea să te simţi frustrată că nu se vede nimic. În a doua sau a treia lună, când hainele încep să te strângă, s-ar putea să fii nerăbdătoare, pentru că nu mai eşti aşa cum erai, dar nici nu este evident că eşti gravidă. Prin luna a patra vei fi, probabil, uşurată că abdomenul tău proeminent este evident. Odată ce s-a aflat că eşti însărcinată, este posibil să constaţi că unii oameni te privesc mai atent sau chiar vor să-ţi atingă abdomenul. Unele femei resimt aceste lucruri ca pe o intruziune în spaţiul lor personal; altora le place atenţia celor din jur. În ultimele luni, este posibil să nu îţi vină să crezi cât îţi poate creşte corpul şi că abdomenul este în continuare atât de ferm. S-ar putea să te simţi greoaie şi să fii şocată de cât de greu îţi vine să te ridici din fotoliu. Acesta este momentul să o iei mai uşor şi să aştepţi cu nerăbdare întâlnirea cu copilul tău.

Efectul hormonilor- hormonii numiţi estrogen şi progesteron joacă un rol esenţial în orchestrarea tuturor schimbărilor fizice de care este nevoie pentru a începe şi a păstra o sarcină, dar au şi un profund efect asupra emoţiilor. Hormonii le pot face face pe unele femei să se simtă cuprinse de o serenitate regăsită, cu atenţia îndreptată spre sine, ca şi cum ar forma un cocon protector în jurul copilului. Alte femei se simt că într-un carusel emoţional: tristeţe care se transformă în valuri de lacrimi.

Sursă: “Sarcina şi Naşterea”, Dr. Anne Deans.

 

 

Comments

comments