Recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – Introducerea alimentelor solide

Creșterea treptată a consistenței și varietății alimentelor pe măsură ce copilul devine mai mare, adaptând hrana solidă la cerințele și abilitățile copilului.

Consistența cea mai potrivită pentru alimentele copilului depinde de vârsta și de evoluția neuromusculară. Începând cu 6 luni, un copil poate mânca alimente pasate, zdrobite sau semi-solide. În jurul vârstei de 8 luni, majoritatea copiilor pot mânca finger-food (bucăţele sau bastonaşe ce le pot ţine în mână). La 12 luni, cei mai mulți pot consuma aceleași tipuri de alimente asemenea celor consumate de restul familiei. Cu toate acestea, cei mici au nevoie de alimente bogate în nutrienți și ar trebui evitate alimentele care pot provoca sufocarea, cum ar fi arahidele întregi, morcovii cruzi.
Piureul trebuie să fie suficient de gros, astfel încât să rămână pe o lingură și să nu se scurgă. În general, alimentele care sunt mai groase sau mai solide sunt mai dense și mai nutritive decât alimentele subțiri, apoase sau moi. Există dovezi privind o fereastră critică pentru introducerea alimentelor solide: în cazul în care sunt introduse după vârsta de 10 luni, acest lucru poate crește riscul apariției dificultăților de alimentație mai târziu. Deși poate părea mai uşor să continuaţi hrănirea copilului cu alimente semi-solide, piure, pentru o dezvoltare optimă a micuțului este important să modificaţi treptat consistenţa alimentelor pe măsură ce creşte.

Mărirea numărului de mese solide pe măsură ce copilul creşte

Pe măsură ce se dezvoltă și are nevoie de o cantitate totală mai mare de alimente în fiecare zi, alimentele trebuie împărțite într-un număr mai mare de mese.

Numărul meselor pe care copilul are nevoie într-o zi depinde de:

  1. câtă energie are nevoie pentru a acoperi deficiența energetică;
  2. cantitatea pe care un copil o poate mânca la o masă. Aceasta depinde de capacitatea sau mărimea stomacului celui mic, care este, de obicei, 30 ml pe kg din greutatea corporală a lui. Un copil care cântărește 8 kg va avea o capacitate de stomac de 240 ml, aproximativ o ceașcă mare și nu vă așteptați să mănânce mai mult de atât la o masă;
  3. densitatea energetică a alimentelor oferite. Densitatea energetică a alimentelor solide ar trebui să fie mai mare decât laptele matern, adică cel puțin 0,8 kcal pe gram. Dacă densitatea energetică a alimentelor este mai mică, este nevoie de un volum mai mare de alimente pentru a umple golul, care poate fi necesar să fie împărțit în mai multe mese.

Un copil alăptat în vârstă de 6-8 luni are nevoie de 2-3 mese pe zi, iar un copil alăptat de 9-23 luni are nevoie de 3-4 mese pe zi. În funcție de apetitul lui, pot fi oferite una, două gustări hrănitoare. Gustările sunt definite ca alimentele consumate între mese, sunt convenabile și ușor de pregătit. Tranziția de la două la trei mese și de la mese mai mici la mai mari se întâmplă treptat între aceste vârste, în funcție de apetit și de modul în care se dezvoltă. Dacă un copil mănâncă prea puține mese, atunci nu va primi suficiente alimente pentru a acoperi nevoile energetice. Dacă mănâncă prea multe mese, el poate primi mai puțin lapte matern sau acest lucru chiar poate opri alăptarea cu totul.

Oferiţi o varietate de alimente bogate în nutrienți pentru a vă asigura că toate necesitățile nutritive sunt îndeplinite. Alimentele solide trebuie să furnizeze suficientă energie, proteine și micronutrienți pentru a acoperi cerințele energetice și nutritive ale celui mic astfel încât, împreună cu laptele matern, să răspundă tuturor nevoilor sale.

Câteva dintre semnele că bebelușul dvs. poate fi gata pentru solide. El va putea:

  1. să stea pe podea timp de aproximativ zece minute fără sprijin;
  2. să îşi folosească degetul arătător și degetul mare pentru a ridica jucăriile de dentiție și a le băga în gură;
  3. înghite o bucată de mâncare moale, cum ar fi o banană coaptă, fără a o împinge afară din gură cu limba.

Dacă ați încercat deja să îl alăptați mai frecvent și încă nu pare să fie mulțumit, poate fi gata să înceapă adăugarea altor alimente în dieta sa. Bebelușii doresc, de asemenea, să sugă mai mult pentru că nu se simt bine sau trec printr-o creștere, deci asigurați-vă că stiţi cauza mai întâi.

Mamele se întreabă uneori dacă bebelușii lor sunt pregătiți pentru alimente solide în jur de patru luni, din cauza modului în care se comportă. Patru luni este momentul în care mulți copii încep să devină mai interesați de lumea din jurul lor. Ați observat că bebelușul dvs. vă urmărește foarte atent în timp ce mâncați? Se preface că mestecă? Acest comportament arată modul în care copiii învață și practic este și unul dintre semnele că vor fi în curând pregătiți să mănânce alimente de masă. Cel mai indicat este însă să așteptați până copilul poate sta în fund nesusţinut, lucru care se întâmplă în jurul vârstei de 6 luni, când este pregătit și din punct de vedere digestiv pentru începerea diversificării alimentației.

Nu e nici o grabă. Nimic magic nu se întâmplă exact în minutul/ ora/ zi a celei de-a șasea luni de naștere. Un întrerupător nu se oprește brusc și face laptele mamei brusc inadecvat! De fapt, unii copii nu au nici un interes în a accepta alimente solide decât mult mai târziu, uneori până când nu vor avea vârsta de aproximativ un an. Atât timp cât bebelușul este fericit și sănătos, câștigând în greutate, el se descurcă bine!

Comments

comments