Remedii naturiste împotriva căderii părului după sarcină

 

frumusete-martie-2014

Multe proaspete mămici observă că părul începe să cadă (câteodată în cantităţi alarmante) la aproximativ 3 luni de la naştere. Aceasta este o schimbare fiziologică normală şi temporară iar voi nu trebuie să vă îngrijoraţi. Fenomenul neobişnuit poate dura de la 6 la 12 luni. Pentru a ajuta părul, şi pentru stopa această problemă neplăcută, puteţi aplica mai multe măşti de păr, naturale, create de voi în doar câteva minute.

Sucul de ceapă, usturoi sau ghimbir

Experţii sunt de părere că efectele benefice ale acestui preparat simplu sunt date de puterea extraordinară a flavonoidelor, care au acţiune antiinflamatoare şi favorizează circulaţia sanguină la nivelul scalpului, prevenind astfel subţierea şi ruperea firului de păr.

Salvia, rozmarinul şi aloe vera

Salvia îndeseşte părul iar rozmarinul şi aloe vera stimulează creşterea acestuia. Le puteţi folosi sub formă de infuzie, pe care să o aplicaţi masând pielea scalpului, sau sub formă de ulei esenţial. La fel de eficient este şi ceaiul verde: aplicaţi o infuzie de două pliculeţe de ceai la 200 ml de apă, lăsaţi să acţioneze o oră şi clătiţi cu apă călduţă.

Brusture, ardei iute şi urzici

Amestecă o lingură din cele trei tincturi şi masează scalpul capului, seara înainte de culcare. Dimineaţa spală bine părul şi foloseşte un balsam deoarece tincturile îţi vor face părul mai aspru. Încearcă să-ţi aplici această mască de două ori pe săptămână, cel puţin o lună de zile.

Masaj cu mălai

Ştiai că mălaiul este foarte bun şi pentru părul tău? Masează bine scalpul cu un pumn de mălai, timp de câteva minute. Apoi, scutură bine mălaiul, dar nu spăla părul. Acest tratament se repetă 2-3 zile, şi abia apoi se spală bine părul.

Ardeii iuţi

Poţi folosi tinctura cumpărată de la plafar, sau o poţi prepara tu insăţi acasă, tocând 3 – 4 ardei foarte iuţi, peste care vei turna 300 ml de vodkă. Lasă soluţia la macerat o saptamână, apoi strecoar-o. Diluează tinctura cu puţină apă şi masează rădăcina firului de păr de fiecare dată când te speli.

Acordă-ţi câteva minute pe zi în care să îţi masezi scalpul cu mişcări blânde. Acest lucru va activa circulaţia sangvină şi va menţine activi foliculii de păr.

SFAT

Încorporaţi în dieta zilnică vitamina B, care asistă procesul metabolic al organismului şi ajută la stimularea creşterii părului.
Vitamina B o puteţi găsi în: ficat de vită, scoici, produse lactate.

Comments

comments