Rolul glucidelor în organism

Rolul principal al glucidelor este cel de furnizor de energie. 1 gram de glucide, indiferent că sunt rapide sau lente, furnizează 4 calorii.

Beneficiarii cei mai importanți ai energiei eliberate de glucide sunt creierul, inima și mușchii.

Surplusul de glucide (adică glucidele neconsumate) va fi depozitat în mușchi sau ficat (sub formă de glicogen) sau transformat în grăsime și depozitat în celulele adipoase. Așadar, excesul de glucide (în special cele cu absorbție rapidă) crește riscul de obezitate. În plus, duce și la apariția cariilor dentare.

De câte glucide avem nevoie într-o zi?

Conform The European Food Safety Authority (EFSA) referitor la alimentația adultului, 45-60% din necasarul zilnic de calorii trebuie acoperit de către carbohidrați.

În ceea ce privește alimentația celor mici, lucrurile stau puțin diferit:
– sugarii până la 6 luni (care mănâncă doar lapte de mamă sau formulă de lapte praf) consumă lactoză (zahărul din lapte) ce furnizează doar 40% din necesarul caloric zilnic. Majoritatea energiei la această vârstă este adusă de către grăsimi;
– bebelușii între 6 și 24 de luni, prin procesul de diversificare a alimentației, își vor varia și crește treptat aportul zilnic de glucide;
– copiii de peste doi ani ajung să consume același procent de carbohidrați ca și un adult.

Din punct de vedere al calității:

Recomandările generale sunt de a limita consumul de zahăr atât la sugar cât și la copiii mici în speranța că vom reduce “șansa” ca aceștia să fie mari consumatori de zahăr mai târziu.
Evident, alimentația copiilor ar trebui să conțină mai ales carbohidrați lenți și mai puțin glucide cu absorbție rapidă.

Alimentele care conțin glucide simple:

  • zahăr și produsele ce îl conțin: bomboane, ciocolată, prăjituri, biscuiți, produse de patiserie;
  • miere de albine;
  • fructe proaspete sau uscate;
  • lapte, înghețată, iaurt.

Zahărul este singurul aliment care conține 100% glucide. Restul reprezintă combinații variate de carbohidrați, lipide și proteine precum și micronutrienți (vitamine și minerale). Caloriile furnizate de zahăr mai sunt denumite “calorii goale” și ar trebui reduse la minimum în alimentația copiilor.

Comments

comments