Sa vorbim despre ,,polipi”

 

sfatul-medicului-februarie-2014-1

Majoritatea părinţilor sunt îngrijoraţi de prezenţa ,,polipilor” la copii.
Denumirea corectă este de vegetaţii adenoide şi reprezintă de fapt ţesut limfoid hipertrofiat, asemănător cu cel prezent la nivelul amigdalelor palatine, dar situat într-o zonă mai greu accesibilă examenului direct şi anume în cavum, regiunea de trecere dinspre fosele nazale spre faringe.

Toţi copiii după vârsta de 1 an  prezintă ţesut limfoid la nivelul cavumului, aşa numita amigdală faringiană, care datorită unor infecţii repetate se poate mări de volum şi constituie vegetaţiile adenoide. Pot fi prezente şi de la naştere la prematuri sau la sugarii cu o bogată reprezentare a ţesutului limfoid la nivelul faringelui.

Amigdala faringiană are rol în imunitate, aici are loc producerea de anticorpi atunci când organismul vine în contact cu diverşi viruşi sau bacterii patogene.

În urma  infecţiilor repetate ce se cronicizează sau datorită unei anumite particularităţi a copilului (abundenţa ţesutului limfoid în această zonă) apar vegetaţiile adenoide hipertrofice sau adenoidita cronică, în acest caz indicându-se intervenţia chirurgicală-adenoidectomia. Prin prezenţa vegetaţiilor adenoide hipertrofice se produce obstrucţie nazală aproape permanentă şi complicaţii de vecinatate: otite, sinuzite, amigdalite, laringite.

SFAT

Atunci când copilul prezintă infecții repetate în sfera ORL, respirație orală, sforăit noaptea, somn agitat, otite medii acute repetate, otite cronice sau hipoacuzie este necesar un consult ORL  deoarece ar putea fi vorba de vegetații adenoide hipertrofice, rezolvarea fiind doar chirurgicală.

În cavum, locul unde se dezvoltă vegetaiile adenoide se află şi orificiul tubar (drept şi stâng) ce reprezintă deschiderea trompei lui Eustachio, canalul ce face legătura între fosele nazale şi urechea medie, prin el realizându-se aerarea urechii medii.

fotocredit http://www.photofortwo.ro

Comments

comments