Sara, un copil special!

povestea-lunii

Am auzit cu ceva timp în urmă despre o campanie care circula pe o rețea de socializare și care avea ca scop principal strângerea unei sume de bani pentru operația unui copil. De la primul strigăt de ajutor până la amploarea pe care a  luat-o proiectul, ne va vorbi chiar tatăl Sarei, Mihai Gagiu.

1. Bună Mihai, povesteste-ne despre micuța ta Sara, ce o face să fie cel mai special copil?

Bună şi mulţumesc pentru interviu. În primul rând, faptul că este copilul nostru, asta o face pe Sara cel mai special copil. Sara e un copil vesel şi, în ciuda problemei sale, a reuşit să se faca înţeleasă. Multă lume ne-a întrebat, aveau curiozitatea asta: cum reuşim să comunicăm cu ea? Atunci când doreşte ceva anume ne arată cu degetul în direcţia respectivă, când nu înţelege ceva îşi pune mâna în cap sau ridică din umeri.
Mai ştie să facă pa-pa cu mâna atunci când vede că cineva pleacă, şi recent a învăţat să trimită pupici cu mâna tot atunci când vede că cineva pleacă. Mai face “NU” sau “DA” din cap, face “NU” cu degeţelul. Cu alte cuvinte, nişte gesturi perfect normale pentru un copil de vârsta ei, cu excepţia că majoritatea spun deja “apa”, “papa”, “mama”, “tata!, “bau!” şi alte asemenea cuvinte pe care le aşteptăm cu nerăbdare să le spună şi Sara.

2. Spune-ne, cum ați reacționat când ați aflat de problema micuței voastre?

La început au fost suspiciuni, care din păcate s-au confirmat ulterior. Primele semne de întrebare am început să ni le punem când ea avea 3 luni. Observasem că nu reacţiona la zgomote. Nici lătratul lui Becky nu o deranja, nici la jucărioarele de bebeluşi cu stimuli sonori nu se întorcea. Apoi, la un moment dat, am bătut tare din palme şi nu am văzut nici o reacţie, nu a tresărit absolut deloc. Atunci a fost momentul când mi-am dat seama că Sara nu aude. Aşa că am început să facem investigaţii. După câteva luni a venit şi diagnosticul: hipoacuzie profundă. A fost o perioadă de adaptare şi pentru noi. Evident că am fost demoralizaţi, şi oricât de pozitivi am încercat să fim, tot n-am putut evita întrebările „Dar cum de s-a întâmplat asta? De ce să paţim noi asa necaz? De ce noi, de ce Sara?”. Întrebări fireşti, dar care nu-şi aveau rostul. Nu a mai contat de ce s-a întâmplat, ci a trebuit să mergem înainte, să nu considerăm problema Sarei un handicap şi să facem tot ce ne stă în putinţă să o ajutăm.

3. Care a fost primul lucru pe care l-ai făcut ca să o ajuți?

După multe investigaţii am aflat că singura ei şansă de a auzi şi învăţa să vorbească erau implanturile cohleare, care trebuiau introduse chirurgical în cap, prin spatele urechii. Statul ne-a ajutat, din fericire, cu un implant, însă pentru o recuperare cu şanse maxime de reuşită şi un auz cât mai apropiat de cel natural, era nevoie de ambele implanturi. Aşa că am început o campanie online de strângere de fonduri pentru cei 25.000 euro necesari unui implant, deoarece singuri nu aveam cum să acoperim această sumă, neavând posibilitatea de a obţine un credit. Pe data de 2 februarie am lansat un blog şi o pagină de facebook pentru Sara şi am decis să ne facem povestea cunoscută. Au urmat un Târg umanitar pe facebook, campanii prin SMS, diverse apariţii în presă şi la TV, dar şi o Expoziţie Foto Caritabilă, un proiect de care m-am ataşat foarte mult şi pe care îl continuu şi acum. După nici două luni am reuşit să strîngem cei 25.000E de care aveam nevoie, iar Sara a fost operată bilateral simultan la începutul lunii Aprilie.

4. Înțeleg că nu te-ai oprit la a o ajuta doar pe Sara. Povestește-ne despre Campania pe care ai pornit-o online.

Proiectul s-a născut din ideea unui prieten. Am dezvoltat-o şi m-am mobilizat. Am primit fotografii digitale de la câţiva amici, am făcut un blog expozitiecaritabila.wordpress.com, l-am promovat pe facebook în rândul prietenilor mei şi după 2 zile de la acel telefon am avut deja primele comenzi. M-am aprovizionat cu rame, materiale de ambalat, am găsit un laborator foto bun, iar pe parcurs s-au alăturat proiectului şi TNT Express România, care s-au oferit să trimită aceste tablouri gratuit.
După câteva săptămâni, un prieten i-a spus lui Edward Aninaru despre proiect, i-a plăcut ideea şi a donat o fotografie. După aceea, au donat fotografii şi Alex Gâlmeanu, Dan Mirică, Mirela Momanu, Sorin Onişor, Vlad Eftenie, Gina Buliga, Ionel Onofraş şi mulţi alţi fotografi cunoscuţi de la noi. Toţi, din inimă şi bucuroşi că pot ajuta. Apoi a urmat o adevărată avalanşă de comenzi, a fost foarte bine primită expoziţia. Nici nu avea cum altfel, pentru că, dacă stai să te gîndeşti, toată lumea are de câştigat: copilul pe care îl ajuţi, donatorul – care, pe lîngă faptul că face o faptă bună, se alege cu un tablou frumos, dar şi fotograful, care simte o mare satisfacţie ştiind că lucrările lui ajută în mod direct, beneficiind totodată de expunere în plus şi public nou.
Deşi scopul a fost atins şi am strîns banii necesari operaţiei Sarei, continuăm acest proiect ajutînd şi alţi copii. Oferim, aşa cum ni s-a oferit.

5. Câți copilași ai reușit să ajuți?

Am donat 1500 lei, adică banii cu care rămîn după vînzarea a 25 de tablouri, unui Orfelinat privat din Beiuş. Apoi am ajutat cu aceeaşi sumă încă şase copii care au nevoie de implanturi cohleare pentru a putea auzi şi vorbi. Mi-aş dori să pot ajuta cu mai mulţi bani, dar este suficient să ştiu că am fost utili – toţi cei implicaţi în proiectul foto – că am ridicat moralul, pentru că ştiu prin ce trec acei părinţi. Şi mai ştiu că au nevoie de tot sprijinul din lume, să vadă că nu sunt singuri. Le poate da speranţă şi le dovedeşte că se poate.

6. Cum e Sara acum?

Este foarte bine, a trecut o lună de la activarea implanturilor, am început logopedia, esenţială pentru recuperarea auditiv-verbală. Şi toate activităţile noastre cu Sara includ şi exerciţiile specifice. Acum Sara are ataşate pe cap aparatele externe (care comunică cu implanturile din cap prin inducţie magnetică). Ele preiau sunetele din jur, le transformă în impulsuri electrice şi le transmit implanturilor din căpşor. Este foarte bine că acceptă aparatele, nu o deranjează deloc, ci din contră, este foarte încîntată cînd le poartă, pentru că doar aşa poate auzi. Va dura cîteva luni până să reacţioneze la sunete şi să înceapă să vorbească. Este un proces de lungă durată, care necesită multă muncă şi răbdare.

7. Ce valori vrei să-i insufli?

Sara e un copil tare bun şi nu ne crează absolut deloc probleme, este foarte ascultătoare, extrem de isteaţă şi bună cu cei din jur, sociabilă. Am toate motivele să cred că va fi un om bun. Cred că va veni totul de la sine, sunt convins că atunci când va creşte şi va conştientiza ce consecinţe a avut solidaritatea umană, va privi lumea cu ochi buni.
Şi contează foarte mult să fii bun în zilele astea.

Sursa foto: Dragoş Asaftei, www.dragosasaftei.ro

Comments

comments