Sarcinile speciale necesita atentie suplimentara si controale frecvente

sarcina-ianuarie-2014

Se cunoaşte faptul că fiecare sarcină este specială, însă există şi situaţii când ai nevoie de o monitorizare mai atentă pentru a se putea asigura o stare de bine. În aceasta categorie de situaţii intră sarcina la o vârstă mai înaintată, sarcina cu gemeni sau mai mulţi copii şi o eventuală stare de boală a mamei.
Întrebările care ţi s-au pus pentru a ţi se stabili istoricul medical, vor stabili dacă ai nevoie de o atenţie suplimentară. Dacă, de exemplu, eşti o mamă mai în vârstă, suferi de o boală cum ar fi diabetul sau astmul, ori ai avut sarcini anterioare cu complicaţii, ţi se vor face mai multe analize şi vei fi chemată la mai multe controale. Dacă ai o sarcină multiplă, echipa medicală va dori să te monitorizeze mai atent

O MAMĂ MAI ÎN VÂRSTĂ

Dacă ai peste 35 de ani, şansele de a avea o sarcină normală, fără probleme, nu este atât de mare. Este adevarat că tehnologia medicală a avansat, iar tu poate că eşti perfect sănătoasă, însă grija medicală creşte în momentul în care ai primul copil după vârsta de 35 de ani.
Riscuri: Principalul risc al sarcinii la o vârstă mai înaintată este posibilitatea mai crescută de anomalii genetice. Femeile mai în vârstă sunt mai expuse şi riscului de a face diabet de sarcină şi preeclampsie. Din această cauză vei fi programată la mai multe controale prenatale şi vei face mai multe ecografii, pentru a monitoriza atent dezvoltarea copilului şi pentru a depista orice problemă, cât mai devreme cu putinţă.

SINDROM DOWN

Orice femeie poate avea o sarcină afectată de o anomalie cromozomală, cum ar fi sindromul Down, deşi acesta este mai des întâlnit la vârste mai înaintate. Dacă ai peste 35 de ani, probabilitatea de-a avea un copil cu sindrom Down este de aproximativ 1 la 300. Privind lucrurile din perspectivă optimistă, aceasta înseamnă că ai şanse 99,7% să ai un copil perfect sănătos. Vei face câteva analize neinvazive care pot indica probabilitatea ca fătul să aibă această anomalie, dar este nevoie de analize suplimentare pentru a confirma diagnosticul, una dintre acestea fiind amniocenteza. Medicul va discuta cu tine despre implicaţiile unui rezultat pozitiv al testelor.

GEMENI SAU MAI MULŢI COPII

Vestea că vei avea mai mult de un copil, poate fi şocantă şi copleşitoare. Unele femei au o presimţire că se întâmplă ceva, dar nu le vine să creadă până când nu vad ecografia.
Sarcinile multiple sunt constatate prin ecografie făcută cât mai devreme, acest avertisment timpuriu dă posibilitatea de a planifica un program adaptat de analize şi controale. O ecografie între săptămâna 12 şi 14 îşi poate arăta câţi copii ai şi dacă gemenii sunt identici sau nu.

La ce să te aştepţi!

Controale mai frecvente – una dintre complicaţiile sarcinilor multiple este preeclampsia, de aceea vei fi monitorizată în ceea ce priveşte tensiunea şi proteinele din urină. Mai multe ecografii – Pentru că este dificil să se monitorizeze creşterea şi dezvoltarea gemenilor printr-un simplu control medical, medicul va dori să aibă date actualizate şi să verifice regulat cum se simt copiii. Travaliu prematur – Copiii se nasc mai devreme, în jurul săptămânii 37 în 50% din sarcinile cu gemeni. Anunţă medicul dacă ai dureri sau dacă sângerezi. Concediu de maternitate suplimnentar – Dacă lucrezi, oboseala te-ar putea determina să intri mai devreme în concediu de maternitate şi sa revii mai târziu după naştere.

SARCINI CARE PREZINTĂ COMPLICAŢII

Chiar dacă reuşeşti să ţii sub control o boală cronică, este posibil să fii îngrijorată de cum va afecta aceasta copilul. Trebuie să discuţi cu medicul tău, pentru că este posibil să trebuiască să mergi şi la alt specialist, pentru controale mai frecvente.

Trage câte un pui de somn!
Fizic, vei avea nevoie de mai multă odihnă, pentru că viaţa de zi cu zi va părea mai obositoare, aşa că este vital să ai perioade de odihnă în timpul zilei –

mai ales în ultimele luni – în care să dormi sau să practici tehnici de relaxare. Dacă nu faci acest lucru, vei fi epuizată şi este posibil chiar să trebuiască să te internezi în spital în ultima lună de sarcină.

 

În funcţie de boală poţi fi chemată mai des la controale, pentru verificarea tensiunii, a proteinelor din urină şi a creşterii copilului. Dacă ai diabet, este bine să discuţi cu medicul înainte de a rămâne însărcinată din nou, pentru a-i lăsa corpului timp să revină în cea mai bună formă posibilă pentru concepţie.

Comments

comments