Scutecele Pufies

 

scutece-puffies-am-testat

Toţi proaspeţii părinţi ştiu cât sunt de importante scutecele în viaţa micuţului lor. Până le găseşti pe cele care i se potrivesc cel mai bine, trebuie pui întrebări, să cauţi, să faci cercetări, şi în ultima instanţă să încerci mărci diferite. Eu am trecut prin toate aceste etape, pot spune că am încercat cel puţin 4 mărci de scutece până acum ( când spun scutece mă refer la cele de unică folosinţă).

Din diferite motive nu am ales o marcă preferată. Asta până când nu am descoperit scutecele Pufies. Nu numai că sunt colorate şi foarte simpatice, dar sunt şi foarte absorbante. Piticul meu doarme toată noaptea, şi nu îl schimb decât dimineaţa, după 10 ore, şi nu o dată mi s-a întâmplat să îl găsesc ud ( mai ales acum, când a descoperit întorsul de pe spate pe burtă şi invers).  Ei bine, cu scutecele Pufies, nu am mai avut această problemă, iar asta chiar e o uşurare! În plus, are o mare libertate de mişcare ( necesară atunci când vrei să-ţi sugi degetele de la picioare). Nu a avut nici un fel de iritaţie, iar funduleţul lui e mereu uscat şi pufos… ca un fund de bebeluş.

Comments

comments