Siguranţa uterului

sarcina-18

Protejat de sacul amniotic şi aprovizionat cu oxigen şi nutrienţi prin placentă, bebeluşul tău se află în mediul ideal pentru a creşte. Progresele înregistrate de cercetări au sporit considerabil cunoştinţele pe care le avem despre viaţa intrauterină. Încă din săptămâna 8, când este de mărimea unui bob de strugure, copilul tău începe să se mişte. De la 9 săptămâni, face deja exerciţii de respiraţie, iar din săptămâna 12 îşi demonstrează talentele acrobatice făcând tumbe şi răsuciri pe spate. Spre sfârşitul sarcinii, aceste mişcări pot fi un răspuns la sunete. Este posibil ca aceasta să fie o reacţie chiar la mirosuri sau gusturi: copilul începe să aibă experienţe prin intermediul simţurilor.
Sistemul vital al bebeluşului
Din clipa în care copilul este conceput, corpul tău îi furnizează tot ceea ce este necesar pentru o dezvoltare completă şi normală. La început mucoasa uterină, în care au fost stocaţi nutrienţii, susţine embrionul în dezvoltare. Între timp, corpul tău munceşte din greu ca să pregătească un sistem mult mai eficient în menţinerea vieţii – placenta.
Vilozităţi coriale
În primele săptămâni, din peretele oului fertilizat ţâşnesc nişte protuberanţe spongioase. Din ele cresc fâşii de ţesut capilar numite vilozităţi coriale. Până în săptămâna 8 vilozităţile coriale dezvoltă vase sanguine care transportă nutrienţi şi oxigen către făt. Aceste vase sanguine se unesc treptat formând un sistem şi în cele din urmă cordonul ombilical. În locul în care este implantat embrionul, vilozităţile coriale se multiplică formând placenta, care are misunea de a-l ajuta pe copil să supravieţuiască şi să crească de-a lungul sarcinii.
Placenta
Responsabilă de hrănirea bebeluşului tău, de aprovizionarea lui cu oxigen şi cu eliminarea deşeurilor, placenta este un organ incredibil de eficient. Placenta este responsabilă şi pentru regenerarea unor hormoni vitali pentru sarcină, cum este progesteronul, aşadar joacă un rol esenţial în stimularea corpului să se adapteze sarcinii şi să o menţină.

În perioada petrecută în uter copilul creşte în interiorul sacului amniotic. Acesta este umplut cu lichid amniotic care adăposteşte şi protejează copilul, oferind totodată loc pentru ca acesta să crească şi să se mişte în interiorul uterului. Lichidul amniotic este format din fluid provenit din placentă precum şi din urină fetală şi fluidul plămânului copilului. La 40 de săptămâni copilul tău este înconjurat de o cantitate între 0,5 şi 1,5 litri de lichid amniotic.

Sursă: „Sarcina şi Naşterea”, Dr. Anne Deans.

Comments

comments