Temeri şi emoţii

 

cu-tati-februarie-2014

Andrei Dimofte, tăticul unei minunăţii de fetiţă cu ochii albaştri a fost de acord să ne răspundă la câteva întrebări despre temerile şi momentele frumoase ce vin odată cu apariţia unui nou membru al familiei.

1. Care au fost lucrurile care te-au speriat cel mai tare la gândul că vei fi tătic?

Am iubit dintotdeauna copiii … cu atât mai mult am aşteptat, fericit şi entuziasmat momentul în care voi deveni tătic. Am fost conştient totuşi că frumoasele sentimente şi experienţe ce aveau să vină, vor fi inevitabil însoțite de eforturi, responsabilităţi şi compromisuri, a căror amplitudine n-am putut sau poate nici n-am dorit s-o evaluez aprioric, preferând să rămân un idealist. Poate că nici nu-mi doream să compromit momentele frumoase în care amândoi (eu şi soţia) o aşteptam pe Irina. Pentru a da totuşi un răspuns referitor la temeri, cred că există în general o teamă egoistă de schimbare a practicilor “bune” de dinainte cum ar fi ieşirile din weekend, concediile, ieşirile cu prietenii.

2. Cum s-au materializat aceste temeri după naşterea micuţei Irina?

Teama referitoare la dispariţia practicilor  “bune” s-a adeverit.
În orice caz, a fost nu doar compensată ci întrecută înzecit de toate momentele frumoase care au urmat începând cu naşterea Irinei, venirea acasă, prima băiţă, prima dată când am adormit-o sau prima dată când mi-a zâmbit. Sigur că nu este mereu uşor ca părinte, în special pentru mămici, iar uneori poate că şi relaţia de cuplu are de suferit, dar cu multă dragoste şi răbdare toate temerile sau frustrările pot fi depăşite.

3. Care sunt momentele cele mai frumoase de până acum?

Nu voi uita niciodată naşterea Irinei, la care de altfel am şi asistat.
Momentul responsabilizării mele ca şi tată s-a produs atunci când mi-a fost oferită pentru prima oară în braţe de către medicul neonatolog. Au urmat alte momente frumoase precum băiţa, de care eu ca tată am fost şi sunt în continuare responsabil din proprie iniţiativă, prima oară când mi-a adormit în braţe sau pe piept, primul zâmbet.

4. Ce aştepţi cu nerăbdare?

Aştept cu nerăbdare să descopăr personalitatea fiicei mele, să contribui la educaţia ei şi mai târziu să clădim amintiri prin călătorii inedite, una dintre pasiunile familiei.

 

Comments

comments