Tulburările de vorbire la copii

Autismul virtual este una dintre cauzele cel mai des întâlnite în rândul tulburărilor de limbaj. Laura-Simona Ciocoiu, psiholog supervizor specializat în psihoterapie centrată pe persoană, terapie prin Joc, dramaterapie, logopedie, precizează: „(…) autismul virtual este tot mai frecvent întâlnit în ultimii ani şi ar fi una dintre cauzele care au dus la o explozie de tulburări emoţionale, comportamentale, de dezvoltare“. Mai multe informații despre acest subiect, dar și despre cum ar trebui să procedeze părinții atunci când copilul are tulburări de vorbire, aflați din interviul de mai jos. Și nu uitați: Vorbirea se învață în doi!

Revista „Copii și Părinți“: Când este recomandat ca un părinte să-și ducă copilul la un specialist în logopedie, mai exact, cum își dă seama că cel mic are o tulburare de vorbire?

Laura-Simona Ciocoiu: Avem cu toţii un vis şi o speranţă, aceea ca într-o zi copilul nostru să vorbească clar şi natural. Învăţatul vorbirii nu se limitează la a învăţa cuvintele corecte, ci e important să recunoaştem sentimentele, să înţelegem ideile, să învăţăm să fim o persoană şi să intrăm în relaţie cu alte persoane. Copilul învaţă să comunice prin contactul său cu lumea înconjurătoare. Iar părinţii ocupă locul cel mai important în universul lui. Ceea ce părinţii spun şi fac joacă un rol extrem de important şi, astfel, copilul are ocazia de a învăţa permanent.

Vorbirea se învaţă în doi.

Logopedia se ocupă de studiul şi terapia tulburărilor de limbaj şi este foarte important ca părinţii să ştie că problemele de limbaj nu trebuie neglijate sau minimalizate. Limbajul reprezintă modalitatea prin care noi comunicăm cu ceilalţi (evident, există şi limbajul nonverbal, care este încărcat de semnificaţii, dar pentru comunicarea în familie, integrarea în societate şi evoluţia sănătoasă a persoanei, avem nevoie de exprimarea verbală).

Problemele de vorbire pot să afecteze copilul la nivelul personalităţii, scăzând încrederea în sine, influenţând imaginea de sine în mod negativ. Copilul se retrage, se poate izola de ceilalţi (uneori se fac glume pe seama celor care nu se exprimă corect). Evident, atitudinea acestora ţine şi de educaţia primită în familie, dar mai ales de influenţa grupului – la grădiniţă, la şcoală etc.

Ce înseamnă, concret, tulburări de limbaj?

În categoria tulburărilor de limbaj intră tulburările procesului de organizare şi dezvoltare a limbajului, retardul de limbaj, întârzierile în apariţia şi dezvoltarea limbajului, tulburările de pronunţie, de articulare corectă a sunetelor, tulburări ale vocii, dislexia, disgrafia, autismul, mutismul electiv etc. Cele mai frecvente sunt dislaliile (articularea deficitară a sunetelor).

Sigmatismul – „sâsâitul“ (pronunţia deficitară a sunetelor S, Z, Ş, Ţ etc.), rotacismul – „rârâitul“ (sunetul R), fitacismul – afectarea pronunţiei sunetului F și multe altele (C, G, V, P etc.), intră în categoria dislaliilor. Dificultăţile de comunicare includ: vorbirea, mimica şi gestica, grafismul, scrierea, orice altă formă de expresie şi limbaj, sfera afectiv-motivaţională. În sfera logopedică intră, de asemenea, autismul și sindromul Down şi tot ce ţine de nevoi educaţionale speciale. Deasemenea, dislexia şi disgrafia (dificultăţi legate de citire şi scriere), balbismul – bâlbâiala, alalia (tulburare de vorbire cu substrat neurologic).

Evident, la început, logopedul face o evaluare complexă, care vizează: atitudinea copilului faţă de activitate, relaţia acestuia cu spaţiul și obiectele din jur, relaţia cu sine şi cu ceilalţi, dezvoltarea fizică şi probleme la naştere, boli etc., evaluarea complexă a limbajului (limbaj impresiv, expresiv etc.).

De la ce vârstă se poate începe terapia și cât durează?

Majoritatea părinţilor îşi pot da seama de faptul că cel mic are probleme de limbaj – întârziere în apariţia limbajului (copilul nu vorbeşte, nu articulează sunetele), pronunţie greşită (S, Ş, R etc.), bâlbâială. Atunci când copilul nu vorbeşte, părinţii se îngrijorează şi solicită ajutor logopedic. Este foarte important ca terapia să fie iniţiată cât mai curând, deoarece în terapie se face stimularea limbajului prin metode specifice. Cu cât intervenţia logopedică este începută mai devreme, cu atât exprimarea verbală va apărea mai repede. Părinţii pot contribui prin comunicarea permanentă cu copilul şi încurajarea acestuia să se exprime, fără să certe copilul pentru dificultatea cu care comunică.

În ceea ce priveşte tulburările de pronunţie (S, Ş, Ţ. F, V, R etc.), se consideră că acestea sunt fiziologice, până la vârsta de aproximativ 4 ani, după care, dacă nu se corectează natural, în procesul vorbirii, se recomandă terapia logopedică.

Bâlbâiala (balbismul) este o tulburare de ritm si fluenţă care e important să fie corectată de îndată ce părinţii observă că cel mic repetă convulsiv, cu blocaje ale unor sunete, omisiuni precipitate, urmate de dificultăţi în articularea unor cuvinte. Spre deosebire de celelalte tulburări de vorbire, aceasta nu dispare de la sine, ci, dimpotrivă, se accentuează cu timpul.

În funcţie de gravitatea tulburărilor de limbaj, de momentul apariţiei acestora şi de caracteristicile dezvoltării psihologice ale copilului, terapia logopedică poate dura de la câteva săptămani, la cateva luni, uneori ani.

Ce rol are părintele în timpul terapiei?

În primul rând, copilul are nevoie să fie susţinut de părinţi şi încurajat permanent. În cadrul terapiei se lucrează gradat, începându- se cu exerciţii de gimnastică linguală, exerciţii pentru aparatul fono-articulator (limbă, obraji, buze), exerciţii de respiraţie, apoi se trece la emiterea sunetului deficitar, introducerea lui în silabe, cuvinte, propoziţii etc. Totul se face treptat, în ritmul copilului. În cadrul terapiei, copilul primeşte o serie de exerciţii pe care să le facă şi acasă. Şedintele se desfăşoară de 2 ori – săptămână, uneori, mai frecvent.

De-a lungul experienței dumneavoastră, ați interacționat cu mulți copii cu tulburări de limbaj? Ați putea aprecia dacă numărul lor a crescut?

Tulburările de limbaj au fost dintotdeauna şi vor fi. Evident că există o fluctuaţie în ceea ce priveşte numărul copiilor depistați. O creştere mai mare am constatat în cadrul autismului virtual. Am observat că mulţi părinţi, în special cu copii foarte mici, până în 2 ani, la cumpăraturi, în mijloacele de transport în comun etc., dau copilului telefonul, tableta, îi pun un desen animat sau un cântecel pe care să-l vizioneze. Dacă acest comportament se repetă, nu este benefic pentru dezvoltarea copilului şi riscul de a dezvolta tulburări de dezvoltare, nu numai în sfera limbajului, ci mai ales emoțional și cognitiv, este foarte mare.

Care sunt cauzele cel mai des întâlnite care ar încuraja tulburările de vorbire la copii?

Aşa cum am menționat mai sus, autismul virtual este tot mai frecvent întâlnit în perioada recentă şi ar fi una dintre cauzele care, în ultimii ani, au dus la o explozie de tulburări emoţionale, comportamentale, de dezvoltare. A sta cu ochii într-un dispozitiv (fie că e TV, telefon mobil, tabletă etc.), mai ales până în vârsta de 2 ani, este total contraindicat.

Dacă la 1 an şi 6 luni, copilul NU are următoarele achiziţii:

1. NU arată cu degetul

2. NU răspunde la nume

3. NU înţelege limgajul simplu

4. NU are joc simbolic

5. NU are contact vizual

este ABSOLUT NECESAR ca părinţii să se adreseze specialistului!

Studiile internaţionale recomandă expunerea copilului la tehnologiile şi dispozitivele multimedia în condițiile următoare:

pentru copiii între 0-2 ani TREBUIE restricţionat complet;

pentru copiii între 3-5 ani, să fie limitat la maximum o oră pe zi;

pentru copiii între 6-18 ani, maximum 2 ore pe zi.

Mulți părinți se adresează celor mici folosind diminutive, uneori în exces. Cum vedeți dumneavoastră, ca specialist, acest aspect?

Ce e prea mult, strică… Înţeleg această modalitate de exprimare, care ne apropie mai mult de copil, care uneori este amuzantă, dar ca specialist, recomand părinţilor, întotdeauna, ca în comunicarea cu copilul să se exprime corect, articulând toate sunetele, exact aşa cum o fac ei în vorbirea curentă, în exprimarea zilnică. În acest fel, cel mic are modelul corect de pronunţie, pentru că limbajul se învaţă în doi, prin imitaţie.

Ați putea da un exemplu de exercițiu pe care l-ar putea face acasă părinții, împreună cu cei mici, pentru corectarea tulburărilor de vorbire?

Este esenţială comunicarea verbală cu copilul. Nu de puţine ori am avut la terapie copii care la vârsta de 3 – 4 ani nu vorbeau pentru că părinţii preferau să-i lase în faţa televizorului ca să poată să-şi facă liniştiţi treburile casnice. În acest timp, copilul nu avea o comunicare reală, bazată pe dialog. Recomand părinţilor să stimuleze verbal copilul prin jocuri de imitaţie – cum fac animalele (prin emiterea sunetelor onomatopeice – pisica face „miau“, câinele face „ham- ham“ etc.), să articuleze clar, corect toate sunetele în vorbire, să facă jocuri de vorbire, rime scurte, poezii, să comunice şi să încurajeze copilul, chiar dacă acesta nu reuşeşte să se exprime uşor şi mai ales să comunice foarte mult cu copilul, într-un timp de calitate petrecut cu acesta. Iar atunci când observă modificări în vorbirea, comportamentul şi atitudinea copilului să ceară cât mai curând ajutorul unui specialist.

Laura-Simona Ciocoiu
Psiholog supervizor specializat în Psihoterapie Centrată pe Persoană, Terapie prin Joc, Dramaterapie, Logopedie
Telefon: 0723366515
Centrul de Psihoterapie şi Dezvoltare Personală – Laura Ciocoiu
Bd. Unirii nr. 76, Bucureşti
www.consiliere-psihoterapie.ro
Notă:
Consultaţiile şi şedinţele se desfăşoară numai pe bază de programări!

Comments

comments