„Un copil care face sport este sănătos și plin de energie“

Interviu

Dacă te numeri printre cei care vor să înceapă să practice un sport, însă, din diverse motive, amână momentul, s-ar putea ca interviul cu Emilian Nedelcu să te convingă să te ridici de pe scaun şi să te apuci să faci mişcare zilnic. Emilian, autorul paginii biciclistul.ro, are doi copii şi o pasiune molipsitoare: sportul este pentru el un stil de viaţă. Mai mult, a reuşit să le dea „microbul“ şi copiilor lui. Totul a început ca o joacă…

Revista „Copii şi Părinţi“: Când ai început să faci sport?

Emilian Nedelcu: Am 41 de ani şi consider că toată viața am făcut sport, ceea ce a variat a fost doar gradul de intensitate. În copilărie am practicat lupte greco-romane, la Clubul Steaua, şi puțin înot, la Dinamo. Am încercat și rugby, dar nu s-a prins de mine, mi se părea un sport prea dur pentru gustul meu.

Îl poţi considera un stil de viaţă?

Da, pot să afirm că am un stil de viață sportiv. Particip la diverse competiții sportive, de mountain biking, alergare sau triatlon, uneori prea multe, pentru gustul soției, care mă numește ironic „Olimpicul“.

Te-a influenţat cineva din familie să faci mişcare în mod regulat?

Tatăl meu a practicat și el sportul, toată viața lui. Anul acesta împlinește 83 de ani și încă mai merge cu bicicleta. Lui i-a plăcut tenisul, un sport pe care a încercat să mi-l insufle și mie, dar eu îmi doream să alerg alături de prietenii mei, la fotbal. În vremea copilăriei mele, sportul chiar că era un stil de viață. Nu aveam telefon mobil, nu aveam calculator, televizor, nu aveam niciuna dintre distracțiile pe care le-au adus lumea și tehnologia modernă. Timpul liber era petrecut exclusiv afară, la joacă, la mișcare. Uitam să și mănânc, atât de prinși eram în jocurile noastre. Tata m-a învățat să merg pe bicicletă, pe la vârsta de 10 ani. N-am să uit niciodată senzația de fericire și libertate pe care am simțit-o în momentul în care am învățat să-mi țin echilibrul pe două roți.

Care a fost sportul tău preferat?

Sportul meu preferat a fost și cel pe care l-am practicat cel mai mult într-un mod organizat: luptele greco-romane. Ajunsesem la o condiție fizică de invidiat și mi s-a înrădăcinat o rutină a exercițiilor fizice ale cărei ecouri le simt și astăzi, cu toate că nu mai practic sport de performanță de peste 25 de ani.

Cum te-ai hotărât să deschizi pagina biciclistul.ro?

Biciclistul.ro a luat naștere în momentul în care am început să folosesc bicicleta pentru a mă deplasa la serviciu, pe vremea când lucram ca jurnalist, iar locul de muncă era la Casa Presei. Parcurgeam zilnic distanța dintre cartierul Pantelimon-Casa Presei, în jur de 24 km dus/întors. Am avut parte de multe întâmplări în traficul bucureștean și m-am gândit să le împărtășesc în scris pe un blog. Site-ul meu a fost un fel de jurnal de biciclist urban, la început, până când am descoperit competițiile sportive, la care am început să particip. Încet, încet, blogul s-a transformat într-un site în care îmi povesteam experiențele trăite la concursurile de triatlon, de alergare sau de ciclism. Pot să spun cu mândrie că am „corupt“ cel puțin 10 prieteni să se apuce de sport, oameni care erau sedentari și care și-au schimbat stilul de viață, au început să mănânce sănătos, să facă mișcare, să aibă microbul mișcării în sânge. Și fără îndoială, printre cititorii Biciclistul.ro, se află persoane care s-au apucat de sport după ce au citit despre isprăvile mele. Uneori mă strigă lumea pe la concursuri „Biciclistul“, vin la mine oameni pe care nu-i cunosc și îmi povestesc entuziasmați că au avut și ei experiențe similare cu ale mele sau că vor să încerce și ei ce au citit pe site. Genul acesta de interacțiuni mă încurajează să continui ceea ce fac.

Se adresează blogul tău profesioniştilor, celor care fac în mod constant sport?

Biciclistul.ro este în primul rând un blog adresat amatorilor de sport, oameni ca mine, oameni ca tine. Nu se adresează profesioniștilor, deși uneori scriu și despre ei. Încerc să aduc în lumină oameni care ne pot inspira, care pot fi un model pentru noi, de la care avem ce învăța. Majoritatea interviurilor mele sunt cu aceștia. Vreau să le demonstrez tuturor că scuza „n-am timp“ nu prea stă în picioare. Întotdeauna există loc și pentru sport, trebuie doar să-ți faci un pic de ordine în viață, să-ți stabilești prioritățile și cu siguranță că vor exista ferestre și pentru sport, oricât de ocupat ai fi, oricât de corporatist este programul tău.

Blogul tău este descris ca „unul dintre cele mai populare bloguri din România despre ciclism, alergare şi triatlon“. Din cele 3 tipuri de activităţi fizice, pe care o preferi?
Biciclistul.ro este unul dintre cele mai populare bloguri sportive din România, iar asta n-o spun doar eu, pentru că sunt editorul acestui site, au spus-o și alții, precum Revista Biz și Zelist, care au inclus site-ul în top 10 website-uri din țară de lifestyle sportiv. Am pus și eu la rându-mi această întrebare, de multe ori. Acum, când o primesc și trebuie să răspund la ea îmi dau seama că este greu să dau un răspuns clar. Cel mai mult îmi place triatlonul, un sport care înseamnă, de fapt, practica a trei sporturi: înot, ciclism și alergare. Nu sunt un specialist al niciuneia dintre aceste probe, dar frumusețea triatlonului constă în faptul că trebuie să fii un bun administrator al resurselor tale fizice, astfel încât în momentul în care ai trecut linia de finish să obții rezultatul optim în condițiile date. Un concurs de triatlon constă în parcurgerea anumitor distanțe, în funcție de competiția la care te afli, înot, pe bicicletă și în alergare. Timpul total este cel care îți relevă momentul adevărului, nu specializarea pe o anumită probă.

Există o filozofie a sportului pe care o poţi aplica şi în viaţă?

Interesantă întrebare. Încerc să am o viață echilibrată, fără excese, fără exagerări, în același fel în care încerc să mă comport și în sport. Bunăoară, știu că vârsta pentru sport de performanță a apus, am pierdut acest tren, motiv pentru care nu exagerez cu antrenamentele și nici nu mă arunc la competiții care îmi depășesc nivelul de pregătire. Poate că unii se ridică de pe canapea și aleargă un maraton în patru luni, bravo lor, dar eu tratez sportul ca pe un tratament pe termen lung. Beneficiile lui se vor vedea la bătrânețe :). În acest sens, sunt un sportiv conservator, filosofia mea este că zona de confort trebuie antrenată cel mai mult, astfel încât la curse să fiu în control total. Orice ieșire din afara zonei de confort înseamnă un stres în plus pentru organism și, de ce să nu recunoaștem, nu suntem mașini, nu avem piese care pot fi pur și simplu înlocuite. Trebuie să ne protejăm.

Aceasta este filosofia mea și îi îndemn pe toți amatorii s-o adopte.

Faptul că eşti tată ţi-a afectat în vreun fel activităţile sportive?
Faptul că sunt tată este cel mai minunat lucru care mi s-a întâmplat în această viață. Principalul obiectiv al vieții mele este să-mi cresc copiii sănătoși și să-i ghidez pe un drum corect. Tot ceea ce fac gravitează în jurul lor, așa că nici nu poate fi vorba despre faptul că mi-ar fi fost afectate în vreun fel activitățile sportive. Fac sport din plăcere, nu din obligație, motiv pentru care faptul că am copii nu este o povară.

Spune-mi mai multe despre copiii tăi… Apropo, le-ai dat şi lor „microbul“ sportului?

Am doi copii, Natalia, de 9 ani, și Vlăduţ, în vârstă de 11 ani. Ambii practică atletismul și înotul. Au început cu înotul, de pe la trei ani, iar cu atletismul de pe la cinci ani. Totul a început ca o joacă, iar asta i-a atras în aceste activități. Chiar și în prezent, antrenamentele sunt ușoare, copiii nu sunt forțați, n-aș spune că practică sport de performanță, ci că încă învață informații de bază, acumulează pentru ceea ce va fi viitorul lor background sportiv.

Cum este Natalia şi cum este Vlăduţ?

Natalia este mai competitivă, participă la diverse concursuri de alergare sau ciclism, iar uneori câștigă. Și-a construit un adevărat altar de medalii și cupe la ea în cameră, de care este foarte mândră. Este alegerea ei, motivația și-o găsește singură, nu împinsă la spate de către noi, părinții. Vlăduț este un artist, îi place să lucreze la benzi desenate de câte ori are un minut liber. Dar asta nu înseamnă că neglijăm sportul :).

Revenind la faptul că amândoi practică atletism şi înot… Cum i-ai convins?

Cum i-am convins? La început, pentru că erau foarte mici, au fost îndrumați de noi către sport, care era adaptat vârstei lor, foarte distractiv, mai mult o joacă. Au avut mereu parte și de o gașcă de prieteni de vârste apropiate la antrenamente și asta cred că a ajutat la păstrarea interesului. A contat și relația bună cu antrenorii, care au știut să fie apropiați de copii și să se facă atât iubiți, cât și ascultați. Acum, sportul este integrat natural în viața lor și nu-l resimt ca pe o povară, reușesc să se descurce bine și la școală, și să le mai rămână și timp de joacă. Chiar dacă nu vor ajunge sportivi de performanță, sper că vor practica sport toată viața și eu voi încerca să le fiu în continuare sursă de inspirație.

Cum îl ajută concret pe un copil practicarea unui sport?

Un copil care face sport este sănătos și plin de energie. Eu mă îngrijorez dacă cei mici nu-și manifestă interesul de a ieși afară la joacă. Nu pot să-i țin departe de telefonul mobil, de tabletă, de televizor, de calculator sau de consolă, dar toate se fac cu măsură. Sportul ocupă timpul și, prin urmare, creează un echilibru în viața lor. Pe de altă parte, sportul le dezvoltă aptitudinile motrice, viteza, rezistența, postura corectă. Am văzut foarte mulți copii prin parc care nu știu să alerge, au mișcări ciudate, nenaturale, calcă strâmb sau sunt cocoșați. Îi remarc imediat pe copiii care nu fac sport și, din păcate, e adevărată vorba aceea populară: „culegi ceea ce semeni“. Mai târziu, la maturitate, unele deficiențe sunt foarte greu de corectat.

Ce sfaturi ai da cuiva care vrea să înceapă o activitate fizică regulată şi nu ştie de unde să o ia?

Deduc din întrebare că te referi la o persoană sedentară, care nu face mișcare în mod regulat și vrea să-și schimbe viața.

Da, despre persoanele sedentare este vorba…

Cred că orice schimbare trebuie să vină, în primul rând, din propria convingere. Nu trebuie să te simți în niciun fel obligat din exterior să faci sport. Cred că acest lucru este valabil pentru orice activitate. Îți dau un exemplu. Am fost fumător înrăit în facultate și după terminarea facultății. Ajunsesem să ard și două pachete de țigări pe zi. M-am lăsat de nenumărate ori de fumat, dar mă reapucam după un timp. La un moment dat, mi-am dat seama că nu mai pot alerga nici măcar câteva sute de metri după autobuz fără să-mi scuip plămânii! A fost un fel de wake-up call pentru mine. M-am lăsat de fumat în data de 1 aprilie 2008, anul în care s-a născut băiatul meu. Am făcut-o din convingerea că vreau să am plămâni sănătoși și să mă reapuc de sport. Mi-a ieșit. Deci, cine vrea să facă sport trebuie să-și dorească el însuși acest lucru. Mai departe, apucă-te de sport fără să faci excese. Dacă în ultimii 10-15 ani ai prestat muncă de birou, iar singura activitate fizică pe care ai practicat-o a fost să te așezi și să te ridici de pe scaunul de la birou, ei bine, atunci nu-ți propune să alergi un maraton în următoarea lună. Există niște pași pe care trebuie să-i parcurgi, trebuie să-i oferi corpului un timeline lejer pe care îl va parcurge către forma sportivă.

Un pont pentru „începători“?

Alergarea este una dintre cele mai populare activități spre care se îndreaptă majoritatea „începătorilor“, dar se poate începe și cu înotul, un sport care nu pune presiune pe articulații, oase și mușchi, lucru foarte important pentru persoanele „ruginite“ sau supraponderale. Există nenumărate resurse și informații pe Internet despre programe de alergare și antrenament, oricine se poate documenta cu eficiență. Convingere și fără excese, acestea sunt două condiții de bază fără de care nu cred că se poate practica sportul.

Comments

comments