Volei pentru copii

În cazul în care copilul manifestă un interes deosebit față de un anumit sport, dați-i voie să-l practice. Poate te va îngrijora riscul de rănire, mai ales într-un sport de contact cum ar fi fotbalul american sau karate, dar câtă vreme antrenorul le cere sportivilor să folosească echipamentul de protecție, medicul copilului nu are contraindicații, iar copilul practică sportul împreună cu alți copii la fel de mari și de puternici, mergeți înainte. Chiar dacă sportul nu se dovedește până la urmă a fi cel mai potrivit, copilul va avea multe de învățat din această experiență.

Chiar dacă un copil este la început mai stângaci în practicarea unui sport, el nu trebuie etichetat în acest fel, deoarece în perioada de creștere, situația se poate schimba. Specialiștii spun că fiecare tip de sport necesită un anumit tip de coordonare. Un copil care nu se descurcă la fotbal, poate fi în schimb un bun înotător, activitate care nu solicită prea mult picioarele. Un alt exemplu este cel al copiilor care nu reușesc să joace tenis sau baseball, deoarece nu-și pot coordona mișcările mâinilor cu cele ale ochilor.

La 2-3 ani, copiii sunt prea mici pentru a practica un sport. Însă aceasta este vârsta ideală pentru a-i deprinde cu anumite mișcări precum alergatul, aruncarea și prinderea mingii, săritul pe perne de aer etc. Odată deprinși cu principiile de bază ale unui sport, în funcție de abilitățile pe care le-au dezvoltat, între 4 și 12 ani, copiii pot practica: fotbal, volei, tenis, hochei (pe role sau gheață), baschet, patinaj și baseball.

Sporturile cu minge trebuie începute, de regulă, pe la 6-7 ani, când copilul are puţină forţă, a mai crescut, pentru că acestea sunt nişte sporturi care solicită organismul unui copil. Aceste sporturi, adică baschet, volei, tenis, sunt sporturi pe care este bine să le practice un copil aflat în perioada de creştere. Sporturile făcute cu extensie pe alungire, cum ar fi baschetul şi voleiul, te ajută să creşti.

Voleiul este genul de sport care necesită viteză de reacție, concentrare, fiind situat pe locul doi în lume ca popularitate, primul loc fiind ocupat de fotbal. Mișcarea în natură îl va ajuta pe copilul tău să se mențină în formă, iar competiția îi va dezvolta spontaneitatea, creativitatea și îndemânarea.

Indiferent cât de entuziast ar fi copilul când îl vei înscrie la un sport, poate veni un moment când vrea să renunțe. Dacă vine și te roagă asta, încearcă să afli care este motivul. Poate fi ceva nesemnificativ și remediabil, ca un echipament care nu-i vine bine, sau poate fi o problemă mai mare, cum ar fi faptul că nu se înțelege bine cu antrenorul sau cu copiii din echipă. Ar putea și faptul că pur și simplu nu-i place sportul.

Comments

comments