3 exerciţii simple pentru zona lombară

Sport

Durerile în zona lombară sunt printre cel mai des întâlnite şi se regăsesc atât în rândul femeilor, cât şi al bărbaţilor. Totuşi, majoritatea persoanelor care se plâng de aceste disconforturi (temporare sau de durată) sunt femeile.

Cauzele sunt multiple, iar un detaliu care ar putea da de gândit ar fi faptul că o depresie accentuează aceste dureri. Nu ezita să mergi la medic dacă durerile se repetă şi îţi afectează viaţa de zi cu zi sau sunt asociate cu alte simptome! Aşa cum există exerciţii de recuperare, există şi exerciţii sau moduri de prevenire a lor. Ca prime sfaturi, evită următoarele lucruri:

  • să stai pentru o perioadă îndelungată în aceeaşi poziţie, şezând, pe scaun, în faţa biroului (fă pauze din când în când, mergi, mişcă-te);
  • să stai prea mult în picioare;
  • să cari greutăţi ori să ridici greutăţi.

Mişcări uşoare pentru relaxarea zonei lombare

  1. Aşază-te pe un scaun, stai cu spatele drept şi tălpile perfect lipite de Apleacă-te încet, până când umerii ating genunchii, iar palmele se sprijină de podea. Rămâi în această poziţie timp de 1 minut (poţi număra în gând până la 60 de secunde). Revino încet în poziţia iniţială. Este un exerciţiu uşor de pus în practică şi relaxant. Zona lombară se detensionează şi vei simţi o eliberare încă din momentul în care revii în poziţia iniţială.
  2. Stai întinsă, cu picioarele drepte, lipite unul de altul. Trage genunchii spre tine, până în zona bărbiei, ţine cu mâinile gambele, stai aşa timp de câteva secunde, după care revino în poziţia iniţială. Când tragi picioarele spre bărbie inspiră, când le readuci la loc, respiră. Execută mişcarea de 10
  3. Stai în picioare şi coboară, depărtând uşor coapsele, în poziţia pe vine. Trage capul cât mai jos, aplecându-l în faţă (simţi cum se arcuieşte coloana). Rămâi în această poziţie timp de 1 Revino încet în poziţia iniţială.

Ce este gimnastica medicală

Multedureridespate, exceptândtraumatismele grave, care presupun imobilizarea la pat, pot fi prevenite sau atenuate prin gimnastică medicală sau kinetoterapie (terapie prin mişcare). Kinoterapeutul va recomanda efectuarea unui set de analize medicale sau a unui RMN, după care va începe un program personalizat. Terapia prin mişcare se adresează inclusiv femeilor însărcinate, tipurile de mişcări fiind adaptate la numărul trimestrului în care se află, dar şi celor care au născut.

Notă: Exerciţiile descrise în articol nu înlocuiesc consultul medical sau sfatul unui kinetoterapeut. Nu uitaţi că este mai bine să preveniţi decât să trataţi!