5 întrebări despre alăptare

Sugar

Dacă ai hotărât să alăptezi, felicitări! Este cel mai bun lucru pe care o mamă îl poate face pentru copilul ei, cel puţin în primele 6 luni de viaţă. Iar dacă ai întrebări în privinţa alăptării, oricare ar fi natura lor, iată mai jos câteva posibile răspunsuri:

Pot să ies la restaurant cu bebe dacă alăptez?

Bineînţeles că se poate ieşi la restaurant cu bebe. Viaţa socială va suferi modificări, desigur, odată cu venirea pe lume a unui copil, dar asta nu înseamnă că va trebui să ne izolăm complet şi să nu mai ieşim din casă. Schimbarea mediului, a spaţiului unde îţi petreci majoritatea timpului, are un efect relaxant. Socializarea, de asemenea. Unul dintre avantajele alăptării tocmai în asta constă: în faptul că nu depinzi de nimic pentru a hrăni copilul, nu ai de sterilizat sticle, biberoane, de încălzit apă. Aşadar, dacă vrei să ieşi la restaurant cu bebe şi ţi-e teamă că s-ar putea trezi şi ar începe să plângă pentru că îi este foame, tot ce ai de făcut este să îi oferi ce îşi doreşte! Poţi să alegi un loc mai izolat sau să te întorci puţin cu spatele, pentru a improviza un moment al vostru. O altă soluţie ar fi să iei cu tine lapte muls de la sân şi pus în sticlă. Dacă îţi achiziţionezi o pompă de sân eficentă, va trebui să pregăteşti laptele în funcţie de intervalul de timp pe care îl petreci cu bebe departe de casă. Poţi mulge laptele dimineaţa, şi-atunci rămâne la temperatura camerei până în momentul în care copilul are nevoie de hrană. „Cantitatea de lapte extrasă de sân ține de mamă, mai exact de cât de eficient este muls din sân, iar dacă e păstrat la temperatura camerei, laptele poate rezista până la șase ore, chiar și peste. Spre deosebire de laptele formulă, laptele matern rezistă mult mai mult la temperatura camerei în siguranță, putând fi oferit celui mic, fără a fi nevoie să fie încălzit în prealabil“, spune Ilinca Tudose Tranulis, medic pediatru și consultant în lacție (sursă: bebeTEIubesc.ro).

Pot alăpta în public?

Alăptatul în public este o temă de discuţie. Există multe mame care se jenează să alăpteze în public, dar sunt şi mame care nu au reţineri. Este vorba de o alegere personală, de măsura în care eşti dispus sau nu să te expui. Aşa cum, pe de altă parte, există oameni care consideră că este uşor stânjenitor să vezi o mamă alăptând în public şi oameni care nu au absolut nici o problemă cu asta. Situaţiile diferă în ambele „tabere“. Dacă eşti cu bebe în parc, de exemplu, sau într-un loc aglomerat, cel mai bine este să ai haine cât mai adaptate acestei situaţii: sutien special pentru alăptat, bluză cu nasturi ori cu decolteu în V sau un obiect vestimentar cât mai uşor de manevrat pentru a scoate sânul (vara, de exemplu, ideale sunt bluzele cu sau fără bretele). Şi, de asemenea, un şal sau o eşarfă din material uşor cu care să acoperi zona sânului, în cazul în care ai reţineri să te expui. Alăptatul în public se poate face şi cu discreţie, cel mai important este ca bebe să primească lăpticul când are nevoie.

Ce fac dacă ies din casă cu bebe în sezonul rece şi, în timpul plimbării, se trezeşte şi vrea sân?

Ideal este să îl scoţi pe bebe la plimbare imediat după ce l-ai hrănit, ca să eviţi să îl alăptezi în frig. Dacă totuşi se trezeşte şi plânge pentru că îi este foame, afară nefiind temperaturi prea prietenoase, poţi intra într-o cafenea sau un loc unde să îi dai laptele în linişte. O altă soluţie este să iei cu tine lapte muls.

Când sunt acasă, cum să-l ţin pe bebe astfel încât să-i fie bine şi lui, şi mie?

Timpul de alăptare poate varia de la cinci minute la patruzeci de minute, prin urmare, important este să stai într-un loc cât mai confortabil. Ţine copilul într-o poziție care să nu îți obosească mâinile și spatele și folosește perne pe care să te sprijini. Găsește o poziție de alăptare care să fie confortabilă pentru tine și pentru cel mic. Poziţionarea corectă la sân ajută la o hrănire eficientă.

Care sunt beneficiile alăptării?

Beneficiile hrănirii exclusive la sân sunt numeroase, de la cele de natură nutriţională (este tipul de alimentaţie ideal în primele 6 luni de viaţă), până la cele de natură emoţională (legătura care se creează între mamă şi copil). Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă hrănirea exclusiv la sân (alăptarea) a copilului în primele 6 luni de viaţă. Mai mult, o ştire recentă publicată pe rfi.fr aduce o veste care ar putea ajuta la prevenirea obezităţii infantile. Un studiu OMS, coordonat de Institutul Naţional al Sănătăţii Ricardo Jorge din Portugalia, susţine că bebeluşii alăptaţi prezintă riscuri mai mici de a deveni obezi comparativ cu cei hrăniţi cu lapte formulă. Studiul a fost realizat în 16 ţări europene, pe un eşantion de 30.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 9 ani. Astfel, conform rezultatelor studiului, riscul obezităţii creşte cu 12% la bebeluşii alăptaţi mai puţin de 6 luni şi până la 22% la cei care nu au beneficiat deloc de lapte matern. Obezitatea infantilă, o problemă des întâlnită astăzi, ar putea fi prevenită încă din primele luni de viaţă.

Comments

comments