Interzicerea unor alimente derivă din imaturitatea organelor bebeluşului, în speţă a sistemului digestiv şi a aparatului renal însă multe din cele aflate pe lista de mai jos, nu sunt recomandate nici după vârsta de 1 an datorită în primul rând ingredientelor conţinute dar şi procesului industrial de preparare bazat pe o mulţime de aditivi alimentari, arome şi coloranţi sintetici.

Zahărul – copilul sub 1 an nu are nevoie de zahăr în alimentaţie, laptele de mamă, respectiv formulele de lapte praf, iar mai târziu, cerealele, biscuiţii, fructele şi legumele furnizează suficiente glucide (carbohidraţi), nemaifiind nevoie de adăugarea de zahăr în ceai, sucuri de fructe, piureuri de fructe. Mai mult, prin adăugarea de zahăr se creşte numărul de calorii, influenţând astfel aportul caloric al următoarelor mese. Ceaiul nu trebuie niciodată îndulcit, mai ales în primul an de viaţă deoarece interferează cu aportul caloric aferent unei zile în detrimentul unor alimente mult mai sănătoase. Pentru îndulcirea prăjiturilor de casă sau a biscuiţilor se poate folosi siropul de arţar sau agave. Nici după vârsta de 1 an zahărul nu trebuie folosit în exces, acesta putând fi înlocuit cu zahăr brun sau miere de albine.

Sarea – Este periculoasă în primul an de viaţă, în special datorită rinichilor care nu pot “procesa” un exces de sare; în unele cazuri, se poate ajunge chiar la constituirea unor leziuni la nivel renal cu posibilitatea compromiterii funcţiei de excreţie a rinichilor. În primele 6 luni de viaţă copiii au nevoie de 0,5 – 0,8 gr sare/ zi pentru ca până la vârsta de 1 an, necesarul să crească la 1 gr/ zi, cantitate care există atât în laptele de mamă cât şi în formulele de laptele praf, precum şi în fructele şi legumele introduse după vârsta de 6 luni. După vârsta de 1 an se poate adăuga sare în mâncare însă în cantităţi mici, care pot fi crescute uşor pe măsură ce copilaşul se apropie de vârsta de 2 ani.

Sarea este importantă după vârsta de 1 an în special datorită îmbogăţirii cu iod, zona geografică în care locuim fiind una endemic (cu risc crescut) pentru deficitul de iod (intervine în buna funcţionare a glandei tiroide); vegeta, precum şi alte condimente de tipul condiment pentru “peşte”, “pui”, “grătar”, etc. nu sunt recomandate; le puteţi înlocui cu diferite ierburi aromatice: pătrunjel, mărar, cimbru, busuioc, leuştean, oregano, maghiran, etc.

Laptele de vacă – Nu trebuie introdus în locul laptelui de mamă sau a formulelor de lapte praf decât după vârsta de 2 ani şi niciodată îndulcit; poate fi un schimb folosit la prepararea piureurilor de legume, a brânzei sau a iaurtului. Nu se recomandă datorită potenţialului alergen destul de ridicat (conţine foarte multe proteine), precum şi datorită conţinutului redus de fier care, mai ales după vârsta de 6 luni contribuie la apariţia anemiei nutriţionale (prin deficit de fier). Excesul de lapte în primii ani predispune la obezitate, de aceea trebuie oferit cu mare atenţie, mai ales după vârsta de 6 luni când se începe diversificarea şi mesele de lapte sunt treptat înlocuite, exceptând micul dejun şi cina, astfel încât la vârsta de 1 an, cantitatea de lapte pe 24 de ore nu trebuie să depăşească 500-600 de ml. la care se adaugă alte produse lactate (brânză, iaurt, unt, mai târziu caşcaval).

Albuşul de ou – Se recomandă prudenţă mai ales în cazul copiilor proveniţi din familii cu istoric de alergii sau bebeluşi cu dermatită atopică, intoleranţă la proteinele din lapte de vacă, alergii alimentare diverse. Poate fi introdus cu precauţie, în cantităţi crescute progresiv după vârsta de 1 an datorită cantităţii mari de proteine de înaltă valoare biologică pe care le conţine, proteine ce furnizează aminoacizii esenţiali (cei care nu pot fi produşi de organism) implicaţi în procesul de creştere şi dezvoltare.

Carnea de porc – Este total contraindicată înaintea vârstei de 1 an, deşi ideal ar fi ca acesta să se administreze abia după vârsta de 3 ani şi atunci în cantitate limitată (1-2 ori/ săptămână) se recomandă prepararea la grătar sau la cuptor, evitându-se prepararea sub formă de şniţele şi chiftele.

Mezelurile – Sunt de departe cele mai nocive şi în acelaşi timp destul de frecvente în alimentaţia copilaşilor, mai ales după vârsta de 1 an când apare “perioada capriciilor” şi părinţii le oferă copilaşilor în speranţa că aceştia vor mânca ceva, fără să ţină însă cont de compoziţia acestora şi de modul de preparare. Mezelurile sunt considerate de mulţi părinţi o alternativă viabilă în ceea ce priveşte aportul zilnic de carne însă acest lucru este total greşit, carnea neputând fi înlocuită de niciunul din aceste produse.

Text: Delia Chira, Medic specialist Pediatrie, Curs de diversificare a alimentaţiei, Partea a-II-a, www.pediatrucluj.ro