Animalele de casă, bebelușii și copiii

sugar-dec

Animalele de casă şi copiii mici pot coexista în aceeaşi casă, în mod sigur şi confortabil, dar este nevoie să iei precauţii speciale şi să faci o planificare atentă. Oricât de blânde şi oricât de mult s-au obişnuit cu tine, nu trebuie să uiţi nici un moment că ele sunt animale şi că pot face lucruri neprevăzute. Unele animale sunt geloase pe noul-venit, aşa cum se întâmplă şi în cazul fraţilor mai mari.

Animalele şi nou-născutul.

Nu lăsa niciodată un bebeluş singur în cameră cu un animal de casă care nu este legat cu lesă. Nu uita cât de mic şi neajutorat este un nou-născut. O pisică poate sări în joacă pe faţa unui bebeluş, provocându-i acestuia atât frică, ce poate dura mult timp, cât şi răni fizice. De asemenea, un câine foarte blând poate răni din joacă un bebeluş.

În plus, puricii care se cuibăresc în blana animalului nu sunt indicaţi pentru bebeluşul tău. Nu-l lăsa pe cel mic să stea pe păturica animalului sau să se joace cu jucăriile lui. Zgarda anti-purici pe animal, sau lăsată prin casă, este toxică şi nu trebuie să fie la îndemâna copilului. Dacă animalul urmează un tratament, trebuie să ai grijă să pui medicamentele unde micuţul tău nu poate ajunge.

Chiar dacă eşti absolut sigură că animalele tale de casă nu îi vor cauza nici o problemă copilului, nu trebuie să-ţi asumi nici un risc. Când bebeluşul va fi mai mare şi mai puternic, va fi capabil să ţină piept prietenilor blănoşi şi să se joace cu ei. Dar până atunci, este mai bine pentru toată lumea dacă îl păzeşti îndeaproape.

Animalele de casă, bebeluşii şi copiii.

Dacă în familia voastră nu există un animal de casă, este mai bine să nu aduci nici un căţeluş sau o pisicuţă în primii 2-3 ani de viaţă ai copilului. Copiii mici explorează lumea din jurul lor prin atingere; din punctul de vedere al unui copil mic, un animal este un obiect care trebuie explorat. Nu uita acest lucru şi ai grijă să protejezi animalul, copilul sau pe amândoi atunci când este cazul.

Iată câteva sugestii pentru a păstra armonia într-o casă unde există şi animale şi copii:

Învaţă-ţi copilul să fie blând cu animalele şi să le trateze aşa cum trebuie. Ţine animalul şi arată-i celui mic cum să îl mângâie cu blândeţe. Aceste lecţii iau un timp îndelungat, aşa că nu trebuie să fii surprinsă când copilul încearcă să apuce cu o mână pisica de coadă şi cu cealaltă să o mângâie cu blândeţe.

Când copiii se află în preajma animalelor, trebuie supravegheaţi îndeaproape în mod constant (copiii mici au nevoie de supraveghere chiar şi atunci când nu există animale în preajmă). Cu toate că există puţine şanse ca un animal de casă blând să atace un copil, nu este corect, pentru nici unul dintre ei, să permiţi apariţia unor situaţii în care să se poată produce accidente de acest gen. Poate că eşti în totalitate sigură de credinciosul tău câine pentru a-ţi păzi şi proteja copilul, însă au existat cazuri, când animalul de casă şi-a schimbat comportamentul radical de la o secundă la alta. Este mai bine să te asiguri din timp, decât să-ţi pară rău mai târziu.

Nu lăsa copilul să atingă zgarda anti-purici. Dacă el se joacă cu pisica sau câinele, este mai bine să găseşti o altă metodă pentru a rezolva problema puricilor şi a căpuşelor. O zgardă anti-purici este un obiect toxic, care nu trebuie să ajungă pe mâna copilului.
Cu toate că piticului tă îi va plăcea să te ajute să hrăneşti şi să îngrijeşti animalele de casă, nu îi lăsa copilului responsabilitatea unui animal. Poate exista pericolul apariţiei unor alergii.
Dacă suspectezi că cel mic este alergic la animalul de companie, ţine-l pe acesta departe de camerele unde bebeluşul merge de-a buşilea, merge sau petrece un anumit interval de timp. Foloseşte aspiratorul cel puţin o dată pe zi pentru a îndepărta de pe covor şi mobilier părul blănosului şi bacteriile pe care el le poartă. Piaptănă des animalul, dar nu o face niciodată în prezenţa copilului.

Academia Americană de Psihiatrie încurajează părinţii să-i crească pe cei mici alături de un animal de companie. Beneficiile de ordin psihologic sunt multe: un copil care învaţă să aibă grijă de animalul său, să îl trateze cu blândeţe şi răbdare, sunt şanse mari să înveţe să-şi trateze semenii în acelaşi fel.

Un studiu făcut pe aproape 600 de tineri a relevat faptul că expunerea precoce la pisici şi câini îi împiedică pe cei mici să dezvolte alergii mai târziu în viaţă.

Sursa: Bebeluşul&Prichindelul tău – Anne Marie Mueser