Asociatia Unu si Unu

cover-photo

Adresa: Str. Dr. Iuliu Teodori, Nr. 5, Ap. 5, Sector 5, 050496, Bucuresti

Persoana de contact: Corina Croitoru

Adresa site: www.unusiunu.com

Email: contact@unusiunu.com

 

Asociatia Unu si Unu a derulat in premiera in Romania proiecte de sustinere, informare si educare dedicate familiilor cu multipleti, programe de informare si preventie privind nasterea prematura si programe de sprijinire si consiliere a familiilor cu prematuri. Asociatia Unu si Unu a lansat in Romania Fire de dragoste – proiect de mobilizare a societatii civile prin care sute de voluntari au crosetat si donat seturi de sosete si caciulite pentru prematuri si cuiburi pentru buna ingrijire in incubatoare, contribuind la dotarea a 4 spitale sectii de neonatologie din Bucuresti; Socks for life – proiect de constientizare a prematuritatii ce se desfasoara in alte peste 60 de tari, Helping Hands – program de parenting si sustinere psiho-emotionala in spitale a mamelor aflate cu copiii la terapie intensiva, Miracolul merge mai departe– program de colectare si donare a hainutelor de prematuri, Martisor cu speranta – proiect de donare a martisoarelor pentru mamale aflate in spital cu bebelusi prematuri, a realizat strangeri de fonduri pentru familii cu prematuri si/sau multipleti aflate in situatii financiare delicate, a lansat – Misterul gemenilor – primul curs de parenting din Romania dedicat parintilor cu multipleti si proiectele vor continua sa aduca o noutate si sa asigure continuitate prin actiunile sale in doua sectoare  dezavantajate pana acum in Romania.

Proiecte in derulare:

Campania Fire de dragoste, inceputa din iunie 2014 care se va desfasura de-a lungul intregului an urmator, 2015. Acest proiect vizeaza pe de o parte constientizarea societatii din Romania privind fenomenul de prematuritate si nevoile primordiale ale bebelusilor prematuri, si pe de alta parte acordarea unui sprijin minim unor eroi de doar cateva sute de grame prin dotarea neonatologiilor de gradul III din Bucuresti cu seturi de caciulite si sosetute si “cuiburi” de incubatoare pentru prematuri.

Desfasurare activitati pe toata luna noiembrie a fiecarui an, celebrand Ziua Internationala a Prematuritatii. Manifestarea este organizata de EFCNI in intreaga lume (European Foundation for the care of new born infants) si in Romania de Asociatia Unu si Unu, partener EFCNI. In Romania, Ziua Internationala a Prematuritatii este celebrata anual, prin programul “Socks for life” incepand cu 2013, de catre Asociatia Unu si Unu. Ziua internationala a prematuritatii este in 2014 la a VI-a editie, in 2013 desfasurandu-se in peste 60 tari la nivel global, atingand 1.5 miliarde de oameni. Proiectul isi propune sa aduca in lumina reflectoarelor prematuritatea, ca fenomen alarmant in continua crestere si ca principala cauza a mortalitatii infantile in Romania. Campania  se desfasoara prin: evenimente, PR, campanii online, outdoor, indoor, proiecte in spitale.

Povesti cu Aripi, proiect online de suport moral pentru parintii copiilor prematuri prin care acestia au ocazia sa impartaseasca povestea experientei lor si sa invete din experienta altor parinti care au trecut prin situatii similar cand copilul lor era la terapie intensive si se lupta pentru supravietuire. Proiectul a inceput in august 2014 si va continua si in urmatorii ani.