Atacăm răceala cu un super combo de vitamine!

promo-bucovina

 

Dragi părinţi grijulii, principala problemă care cauzează răceala nu e legată atât de lipsa protecţiei termice cât, mai ales faptul că nu reuşim să ne păstrăm imunitatea la parametrii eficienţi. După sărbătorile de iarnă, copilul e “îmbuibat” de alimente bogate în grăsimi animale şi dulciuri în cantităţi care ar aproviziona confortabil un mic magazin de cartier. Prin câţiva paşi simpli putem să facem un combo energizant care să-i ţină pe cei mici departe de suplimentele farmaceutice sau antibiotice.

Înlocuiţi grăsimile nocive cu cele sănătoase. Faceţi salate cu avocado, somon, seminţe de in şi nuci de tot felul (macadamia, caju, migdale, Brasilia). Sunt bogate în omega 3 şi 6, reduc colesterolul şi inflamaţiile, iar dacă stoarceţi şi o lămaie deasupra veţi avea o doză eficientă de vitamina C.

Jack şi legătura uriaşă de pătrunjel! Ştiaţi că pătrunjelul conţine cantităţi importante de antioxidanţi şi vitamina C (de 3 ori mai mult decât portocalele), vitamina A, acid folic şi fier (de 2 ori mai mult decât spanacul)? Vitamina C din pătrunjel este activată şi metabolizată mult mai bine în combinaţie cu sucul de lămâie. Nu rămâne decât să-i spuneţi celui mic o poveste fascinantă despre personajele lui preferate şi legătura uriaşă de pătrunjel care îi salvează în orice împrejurare şi cu siguranţă îl veţi face curios să încerce şi el.

Festivalul de iarnă al salatelor de fructe! Înlocuiţi dulciurile cu salatele de fructe. Cu cât sunteţi mai creativi, cu atât copilul vostru va fi mai încântat. Inventaţi combinaţii colorate din portocale, kiwi, banane sau kaki si daţi o tentă amuzantă desertului. Kaki, de exemplu este bogat în vitamina A, vitamine din complexul B, vitamina P şi vitamina C. De asemenea conţine şi minerale necesare organismului, precum sodiu, potasiu, magneziu, seleniu şi cantităţi mici de fier şi zinc. Fructul conţine la fel de mulţi antioxidanţi precum ceaiul verde.

Ceai de echinaceea. Ce-ar fi ca după orele petrecute pe pârtie să vă încălziţi cu un ceai aromat de echinaceea îndulcit cu miere? Echinacea este adesea folosită pentru combaterea răcelii obişnuite: ajută organismul să-şi revină şi stimulează sistemul imun să lupte împotriva altor infecţii. De asemenea, echinacea este un puternic agent antiviral împotriva virusului herpex simplex, cercetătorii descoperind că planta produce o creştere semnificativă a fagocitozei, un proces prin care corpurile străine organismului sunt distruse de celulele sistemului imun.

Însă nu uitaţi că un element important în lupta cu răcelile este şi hidratarea corectă. Ne hidratăm, ne detoxifiem şi ne odihnim organismul care nu va mai fi preocupat să lupte cu digestia greoaie sau toxinele acumulate, ci îşi va păstra intactă imunitatea care ne ţine la adăpost de asaltul cu antibiotice.
La acest capitol sigur nu veţi întâmpina nici cea mai mică rezistenţă din partea copiilor pentru că Bebe Bucovina e creativ şi amuzant ca să vă ajute. Cutiuţa cu Bebe Bucovina are un robinet mic de unde copiii îşi pot umple singuri cănuţa cu apă Bebe Bucovina. Ambalajul ultraigienic, produs în mediu steril, unic pe piaţa apelor minerale naturale din România, asigură menţinerea proprietăţilor apei Bucovina, chiar şi după deschidere. Apa minerală naturală plată Bucovina are cel mai mic conţinut de reziduu sec dintre toate apele din România (74mg/l, total minerale dizolvate la 180°C) şi este recomandată de Institulul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului “Alfred Rusescu” pentru consumul zilnic şi prepararea hranei copiilor.