Copilul încăpăţânat

Copilul care spune “nu”, care refuză să îndeplinească sarcinile cerute de părinţi sau de alţi adulţi, care nu cedează în disputele cu alţi copii ci ţine mereu să câştige sau să aibă dreptate par câteva dintre caracteristicile lui.

Faţă de aceste manifestări mai intense sau mai slabe, mai dese sau mai sporadice, cei din jur au tot felul de reacţii. Sunt părinţi care se arată exasperaţi de ele, alţii care se grăbesc să-l pedepsească pentru aceste comportamente, alţii sunt derutaţi şi nu stiu ce să facă iar unii se mândresc cu “personalitatea” copilului lor care “face doar ce vrea el”.

Încăpăţânarea poate fi şi o calitate – copiii încăpăţânaţi sunt hotărâţi, ştiu ce vor şi fac aproape orice pentru a obţine acel lucru. Cu toate acestea, încăpăţânarea poate avea şi o parte negativă: crizele de isterie.
Diferenţa dintre un copil încăpăţânat şi altul se vede în comportamentul pe care îl are atunci când nu primeşte ceea ce doreşte. Un copil “obişnuit” se întristează dacă nu primeşte ce vrea, dar reușeşte să treacă peste dezamăgirea aceasta şi îşi vede mai departe de joacă. Copilul încăpăţânat nu posedă această stăpânire de sine, iar dacă nu i se îndeplineşte dorinţa, va răspunde mânios. Dorinţa lui va deveni cu atât mai imperativă, cu cât i se spune că nu poate fi îndeplinită.

Un copil încăpățânat gândeşte în următorii termeni:
‘’Dacă vreau ceva, trebuie să primesc.’’
‘’Dacă nu mi se dă ce vreau, trebuie să îmi dea un motiv bun pentru asta.’’
‘’Nu sunt nevoit să fac ceva ce nu vreau.’’
‘’Dacă mă cert, voi câştiga.’’
Pentru el, ‘’vreau’’ devine ‘’trebuie să am’’ şi apoi ‘’am nevoie de’’.

Rolul părintelui este de a rupe legătura dintre ‘’trebuie’’ şi ‘’vreau’’, pentru a-l ajuta pe copil să nu mai privească lucrurile într-un mod atât de condiţionat. Copilul trebuie învăţat că ‘’a vrea ceva’’ nu înseamnă neapărat că îi şi trebuie acel lucru (încă o maşinuţă/păpuşă, în condiţiile în care mai are câteva zeci acasă) sau că îi face bine (în cazul dulciurilor din comerţ, de exemplu). Părintele trebuie să îi explice că ‘’a vrea’’ înseamnă a dori ceva foarte mult, dar nu implică şi primirea obiectului respectiv; iar dacă nu-l primim, nu este un lucru atât de rău.