Copilul şi oliţa

copil-ianuarie-2016

Procesul folosirii oliței necesită o combinație complexă între sarcinile fizice și cele cognitive. Copilul trebuie să devină familiar cu funcțiile corpului său, să asocieze senzația fizică cu acțiunea propriu-zisă, să-și imagineze ce vrea să facă, să-și facă un plan privind posibilitatea de a ajunge la oliță, să ajungă la oliță și să poată să-și dea jos pantalonii și chiloțeii, și abia apoi să facă la oliță. Trebuie să rămână pe oliță atât timp cât e necesar pentru a elimina, acțiuni ce necesită multă memorare și concentrare.
Pe măsură ce îl învățați toți acești pași, copilul trebuie să fie capabil să înțeleagă toate explicațiile dumneavoastră, toate comenzile și reacțiile, să fie capabil să pună totul cap la cap și să înțeleagă întregul proces.

Când gândești antrenamentul la oliță prin prisma tuturor acestor detalii, vă dați singură seama de ce copilul trebuie să aibă toate aceste abilități cognitive și verbale pentru a reuși să învețe ceea ce i se solicită. Totul începe cu conștientizarea corpului și funcțiilor sale și capacitatea de a asocia sentimentul de plin cu rezultatul. Asocierea nu se face în mod automat, trebuie să repetați această asociere de fiecare dată, pe seama observațiilor dumneavoastră: se așază pe vine, începe să mârâie, se înroșește la față, se oprește din activitățile pe care le derulează.

În jurul vârstei de 2 ani, copiii devin conștienți de părțile corpului lor, rolul de a-i învăța denumirile fiecăreia dintre ele revenindu-vă. Folosiți cuvinte cât mai simple pe care să le repetați ori de câte ori aveți ocazia, amintind și de rolul lor în operațiunea “oliță”. Pașii următori necesită capacitatea copilului de gândire simbolică, planificare și rezolvare a problemei, de memorare a acțiunilor. Copilul trebuie învățat că atunci când simte că vrea să meargă la oliță, trebuie să găsească o cale să ajungă la ea, să-și dea jos hainele și apoi să elimine în oliță.

Ce ne facem atunci când, în ciuda tuturor indicaţiilor şi precauţiilor, ne izbim de eşec în încercările repetate de a-l obişnui pe micuţ cu oliţa?
În primul rând, încercăm să nu cedăm nervos şi să ne înarmăm cu răbdare. De cele mai multe ori, atunci când e vorba de încăpăţânare, e important să nu i se dea apă la moară copilului. De aceea e indicat să se renunţe o perioadă la strădania de a-l face să stea pe oliţă şi de a relua antrenamentele în momentul în care copilul a uitat de încercările din trecut. Un alt pas important este acela de a reuşi să facem din această strădanie un lucru amuzant nu doar pentru copil, ci şi pentru noi înşine. Nervii, nerăbdarea şi încăpăţânarea noastră nu vor avea în niciun caz efecte pozitive. De aceea, trebuie să găsim metode amuzante prin care să îl determinăm pe copil să îşi dorească singur să folosească oliţa, ca pe ceva natural.

Sistemul recompensă… recompensa
E important de subliniat că pedepsele nu au ce căuta în acest sistem. Altfel spus, orice reușită a copilului trebuie recompensată în diferite feluri, în timp ce eşecurile trebuie însoţite de încurajări şi de eventuale recompense mai mici care să îi arate copilului că apreciaţi măcar întenţia sa de a sta pe oliţă, chiar dacă nu face nimic în ea. Săculeţul cu surprize, este una dintre posibilele ilustrări ale recompensei.
Magie în oliţă
Este o metodă care are efecte mai ales în cazul băieţeilor. Plasarea în oliţă a unor stickere care îşi schimbă culoarea în contact cu urina poate deveni un joc atractiv pentru copil. De asemenea, dacă optaţi pentru folosirea direct a toaletei, puteţi înlocui stickerele cu o substanţă plasată în apa din toaletă, care se colorează în contact cu urina. Sau puteţi împrăştia diferite forme în apă, pe care copilul se va amuza să le atingă cu jetul de urină.

Oliţa şi puterea exemplului
Exemplul personal funcţionează extrem de bine în nenumărate situaţii. Iar renunţarea la scutece se poate face mai uşor şi cu ajutorul exemplului personal. Desigur, nu pretinde nimeni să vă cumpăraţi o oliţă pe dimensiunile unui adult. Este suficient să îl puneţi pe copil pe oliţă în timp ce vă aşezaţi pe vasul de toaletă. Dacă e nevoie, nu ezitaţi să vă maimuţăriţi sau să îi imitaţi gesturile de curiozitate. S-ar putea să aibă efect.
Oricât de multe metode aţi încercat şi indiferent de câte ori aţi eşuat, nu uitaţi că nu e vina nimănui dacă nu obţineţi imediat rezultatele dorite. Cu răbdare şi fără prea mult stres, copilul va ajunge în cele din urmă să ceară singur oliţa, chiar dacă până se va obişnui în totalitate cu ea va trece prin mai multe etape neplăcute.

Semne verbale și cognitive care arată pregătirea pentru oliță:
– Cunoaște și înțelege vocabularul necesar pentru antrenamentul la oliță: pipi, caca, oliță, toaletă, wc, uscat, ud, chiloți sau orice alte cuvinte folosiți în casă pentru a desemna acțiunile și părțile corpului implicate în proces;
– Copilul poate urma instrucțiuni – de la cele simple: “Arată-mi nasul!” la cele mai complexe, cum sunt așezarea jucăriilor la locul lor;
– Copilul poate imita un comportament și îl poate considera un model de acțiune.

Text: Irina Coprinsu