Copilul tău şi soarele

Abcderm_newsletter_1_articol_863x340_banner-articol

Micuţul tău adoră soarele şi să petreacă tot mai mult timp în aer liber, iar tu îl încurajezi pentru că după fiecare plimbare are poftă crescută de mâncare, doarme neîntors şi parcă îl vezi crescând cu ochii.

Soarele este foarte important pentru sintetizarea vitaminei D în organism, ceea ce favorizează dezvoltarea armonioasă a sistemului osos şi prevenirea rahitismului. De asemenea, stimulează secreţia de endorfine, responsabile de zâmbetul până la urechi şi de voia lui bună.

Expunerea la soarele este benefică şi necesară, însă aceasta poate să şi dăuneze! Copiii nu se bucură de acelaşi nivel de rezistenţă la razele soarelui ca adulţii, de aceea, ei au nevoie de un plus de protecţie atunci când vine vorba de expunerea solară.

Iar pentru că primul pas în menţinerea sănătaţii copilului tău este întotdeauna informarea, ţi-am pregătit o scurtă listă cu tot ce trebuie să ştii pentru ca ieşirile în aer liber să fie doar prilej de bucurie pentru tine şi pentru prichindel.

Dacă puiul tău este bebeluş sau are mai puţin de 1 an, trebuie să ştii că nu este recomandată expunerea directă la soare!

Dacă prichindelul tău este deja mărişor, are peste 3 ani şi vrea să meargă chiar şi la plajă cu tine, trebuie să ştii că 4 minute de expunere a unui copil la razele UVA sunt echivalentul expunerii unui adult timp de o ORĂ la aceeaşi cantitate de raze ultra-violete.

Dacă aţi amânat concediul la plajă pentru sfârşitul verii, nu uita că cel mic trebuie protejat de razele soarelui chiar şi atunci când vă plimbaţi prin oraş şi chiar dacă nu este soare sclipitor şi puternic sau cerul este plin de nori. Umbra copacilor sau a norilor filtrează maxim 80% din razele solare, iar efectele unei zile petrecute fără protecţie solară nu vor înceta să apară pe pielea lui delicată.

O altă prejudecată des întâlnită în rândul mămicilor este aceea că sub baldachinul căruţului sau sub umbrelă cel mic nu mai are nevoie de protecţie. Nici pânza căruţului şi nici umbrela nu sunt mijloace eficace de protecţie împotriva razelor solare, care pot trece prin ţesături, ceea ce înseamnă că şi în aceste situaţii trebuie să foloseşti fotoprotecţie.

De asemenea, îţi amintim 3 lucruri pe care le ştii deja din anii trecuţi:

  • Să eviţi expunerea la soare între orele 11 şi 16 pentru că poate avea numeroase efecte negative: insolaţii, arsuri solare, alegii
  • Să îl hidratezi pe prichindel în mod corespunzător vârstei, cu apă plată şi ceaiuri
  • Să îi pui hăinuţe adecvate de fiecare dată. Alege materialele naturale, care lasă pielea să respire şi nu cauzează iritaţii. Acoperă-i capul cu o pălăriuţă sau o şapcă şi nu uita să alegi albul sau culorile pastel, de sezon, cu siguranţă îi vor fi pe plac.

Iar pentru a desăvârşi această listă, nu puteam să omitem fotoprotecţia, care trebuie să nu-ţi lipsească din geantă şi trebuie aleasă cu mare grijă.

Pentru a te ajuta, îţi propunem două produse special create pentru copii, produse cu o înaltă toleranţă şi siguranţă, oferite de Laboratoarele Biologice BIODERMA.

 

ABCDerm-solaire-Solaire-SPF50+-50gr

 

 

ABCDerm Solaire SPF 50+ cremă solară, cu filtru mineral 100%, care oferă protecţie şi toleranţă foarte înaltă pentru pielea sensibilă şi fragilă a copiilor.

Formulată în conformitate cu Angajamentul ABCDerm pentru siguranţa dermatologică, aceasta protejează pielea fragilă a copiilor de arsurile solare, previne intoleranţa la soare datorită eficacităţii maxime a filtrelor Anti-UVB şi a excelentei protecţii Anti-UVA.

Formula sa minerala reduce riscul de intoleranţă la utilizarea filtrelor chimice, iar brevetul exclusiv Celullar Bioprotection® oferă celulelor pielii o protecţie biologică internă optimă.

 

 

 

Photoderm_KID_Spuma_Bioderma

 

 

Photoderm KID Spuma SPF 50+ asigură copiilor cu vârsta peste 3 ani o fotoprotecţie foarte înaltă împotriva razelor ultraviolete, protejându-i împotriva arsurilor solare. Protecţia internă şi externă anti-UV este asigurată de asocierea filtrelor solare cu complexul biologic brevetat Cellular Bioprotection® – acesta stimulează mecanismele naturale de autoapărare împotriva stresului oxidativ şi a şocului termic; iar în asociere cu Peptidele C, îmbunătăţeşte gradul de protecţie a pielii delicate a copiilor, limitând riscul degradării ADN-ului celular şi dezvoltarea cancerului de piele.

Ambele produse sunt hipoalergene şi au o excelentă toleranţă cutanată, ceea ce le recomandă pentru utilizarea pe faţă şi corp.

 

 

 

 

Acum că totul este pregătit, îţi urăm plimbare plăcută şi te aşteptăm cu multe alte sfaturi utile şi informaţii de sezon pe pagina noastră de Facebook Bioderma România.