Cremele antirid

frumusete-noiembrie-2016

Începând cu 25-30 de ani, indiferent de patrimoniu genetic sau stil de viață, primele semne ale îmbătrânirii pielii își fac apariția. De aceea, producătorii de cosmetice scot pe piață sute de tipuri de creme antirid. Sunt acestea cu adevărat eficiente? Pot preveni formarea ridurilor sau doar atenuarea lor? Care este vârsta cea mai potrivită pentru folosirea produselor antirid?

Cremele antirid nu se împart pe categorii de vârstă. Nu există creme universale pentru femei de 30 de ani, 40 de ani, 50 de ani… Alegerea cremei antirid trebuie să se facă în funcție de starea pielii fiecărei persoane și conform recomandării medicului dermatolog. Adesea, paciente de 20 de ani, mai ales dacă sunt fumătoare sau supraexpuse la ultraviolete, au nevoie de creme hidratante adresate femeilor de 40 de ani.

Cremele șterg ridurile sau ajută la prevenirea lor?

Nicio cremă nu poate face miracole, deci n-are cum să facă ridurile să dispară. Motivul? Ridurile sunt expresia unei schimbări profunde a dermei, care în timp își modifică structura și se subțiază. Însă cremele pot atenua ridurile, prin jocuri de lumini, asigurând o bună hidratare a pielii și stimulând înnoirea celulelor.

De ce nu trebuie aplicată crema de față antirid și în jurul ochilor?

În acestă zonă, pielea este mai subțire și mai delicată și necesită o cremă cu o formulă diferită. Un produs nou pentru zona din jurul ochilor trebuie să conțina filtre anti-UV, dar și subsțante care să protejeze vasele, pigmenți care să reflecte lumina și să atenueze ridurile, dăruind luminozitate privirii.

Trebuie folosit și un demachiant antirid?

Dacă ai tenul foarte uscat, da. E vorba despre produse de demachiere care au o formulă mai bogată și mai cremoasă, pentru a nu usca mai târziu țesuturile. Ele conțin un procent ridicat de subsțante emoliente, tocmai pentru a elimina machiajul și a hrăni pielea. În plus, demachiantele antirid sunt îmbogățite cu vitamine și antioxidanți care acționează ca radicalii liberi.

HIDRATANTE. Din punct de vedere medical, cremele antirid se împart în două categorii: creme hidratante și creme cu principii active care ajută la menținerea integrității cutanate și la înnoirea normală și fiziologică a pielii. În această categorie intră cremele pe bază de acid retinoic. Retinolul reprezintă cea mai puternică armă antirid care poate ajunge în piele fără injecții. Cremele hidratante, care trebuie folosite pe tot parcursul vieții, asigură substanțe nutritive pielii (vitamine, fitoestrogeni, izoflavone), astfel încât să se prevină deshidratarea.