De vorbă cu Adina Lucaciu

povestea-lunii-iulie-2016

Care a fost cel mai frumos moment de când ești mamă și care încă îți aduce zâmbetul pe buze atunci când ți-l amintești?

Sunt foarte multe momente frumoase în viața noastră care mă fac să zâmbesc în momentul în care-mi revin în minte. Unele sunt emoționante, altele sunt amuzante… Ion este un copil căruia i-a plăcut întotdeauna să-i amuze pe ceilalți, să-i facă să râdă, încercând să facă glume, să se strâmbe, să se costumeze, să-i imite pe alții. Îmi place foarte mult când își pune muzică și dansează!
Ține foarte mult la prietenii lui și la colegii de școală și se manifestă pe de o parte jucând rolul de clown iar pe de altă parte justițiarul. Mă impresionează când ia apărarea cuiva și că e destul de corect în a-și da seama care are dreptate.

Momente frumoase sunt și acelea când “ filozofăm “despre viață și univers… când era pe la 3 ani și-un pic m-a întrebat dacă Dumnezeu este și în el.

Eşti o mamă protectoare care face totul sau încerci să îl implici în cât mai multe activităţi?

Încerc să mențin un echilibru. Nu-mi iese tot timpul dar mă străduiesc. De când era mic îi plăcea să stea cu mine în bucătărie când găteam, îi făcusem rost de o bonetă și un șort. Îl lăsam să amestece în mâncare, să pună ulei în salată, să taie brânza. Îmi spunea că e bucătar. Și acum stă cu mine la bucătărie, punem masa împreună, o strângem după ce terminăm, gătim împreună.
Băieții chiar sunt altfel și nu o spun într-un sens rău. Încă îi aduc aminte să-și facă ghiozdanul de școală și cel de sport, să se spele pe dinți, să-și facă temele și să nu mai ia din dulap primul tricou de deasupra.
Uneori am senzația că sunt ca o ciocănitoare și mă opresc. După ceva vreme o iau de la capăt iar el ori îmi zâmbește ori își dă ochii peste cap. Știu că toate aceste “ciocăneli” ale mele îi vor rămâne undeva și le va folosi.

Ai reguli stricte în ceea ce priveşte programul zilnic al lui Ion?

Reguli sunt, fără ele nu cred că putem conviețui, nu cred că ne putem respecta. Are un program pe care încercăm să-l urmăm ca să nu ne creăm haos în viață. Dacă e ceva important, suntem flexibili și schimbăm programul. Recunosc, mi-a fost mai greu, pentru că eu am nevoie de “curățenie” în jurul meu ca să pot crea. Cred în reguli și limite. Au nevoie de asta și noi adulții avem. Altfel ne-am învârti ca niște musculițe bete.

Care sunt provocările vârstei de 8 ani?

Provocările la această vârstă cred că sunt diferite de la un copil la altul. Ion împinge limitele foarte mult, uneori până își epuizează partenerul de discuție. Câteodată are argumente convingătoare dar de cele mai multe ori teribilismul lui la această vârstă este foarte puternic.
Pentru mine e o mare provocare. Uneori mă simt epuizată și fără replică. Nu sunt genul care stă cu nasul în cărțile de parenting pentru că în marea lor majoritate mi se par puerile, repetitive și generalizate și cred ca ar fi frumos să ne folosim instinctul deoarece nu degeaba îl avem. Dar, recunosc, într-un moment în care nu mai aveam idei mi-a fost recomandată cartea “Crescându-l pe Cain” de Michael Thompson. La început mi-am dat și eu ochii peste cap, că de’ am pe cine imita dar am zis hai să o răsfoiesc puțin. Și da, m-a ajutat foarte mult să-l înțeleg mai bine pe Ion. E o carte extraordinar de simplu și bine sintetizată.

În opinia ta, o mămică trebuie să aleagă între carieră şi viaţa de familie?

Mă întreb dacă această întrebare s-a născut după interviul cu Cristi Puiu despre noul său film Sieranevada (e nemaipomenit, mergeți să-l vedeți din toamnă când va avea premiera oficială) în cadrul căruia a fost intrebat: “De ce nu sunt regizoare de succes de film în România” și printre altele a spus și că: “Multe femei care reușesc în carieră nu au copii sau sunt niște mame lamentabile.”
Eu aș vrea să le fac pe amândouă. Au mai fost cazuri și au iesit bine. Presupunând că aș fi pusă în situația absurdă să aleg, evident l-aș alege pe Ion.

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru dublaje pentru Disney?

Prima dată când am făcut voci a fost în timpul facultății prin 2002 cred, într-o piesă la Teatru Radiofonic regizată de Mihai Lungeanu. Eram un pui de urs. Mi-a plăcut foarte tare și am descoperit că pot să mă joc cu vocea. Apoi în 2003-2004 prietenul meu bun din vremea aceea, regizorul Radu Grigore m-a chemat să dau probe pentru 2 personaje principale din două seriale. Le-am luat și așa a început relația mea de dragoste cu dublajul desenelor animate de care nu m-am plictisit nici până în prezent, care-mi oferă bucurie și mă face să fiu creativă.
Povestește-ne te rog și despre celelalte proiecte în care ești implicată în momentul de față.
În această perioadă a vieții mele joc în două spectacole pentru copii: “Răbdărică și Mofturică în misiune cu Zâna Măseluță” și ”Răbdărică și Mofturică salvează noaptea de Ajun”, ambele scrise și regizate de Oana Răsuceanu. Sunt produse de Teatrul Momolino și le jucăm acolo unde suntem invitați și la MTR.
Țin cursuri de yoga pentru copii, ateliere de actorie (prin joc ne putem dezvolta cel mai mult). În toamnă voi începe repetițiile la un nou proiect pentru copii și la o piesă de teatru pentru noi, ăștia mai mari.