Educație prin cărți pentru copiii până în 3 ani

Prietenia, pacea, dragostea pentru natură se învață de mici. Iată trei cărți destinate copiilor cu vârsta până în 3 ani, prin care își pot însuși valori care-i vor ajuta mai departe. Sugestiv și cu sensibilitate ilustrate, ele fac parte din portofoliul internațional al titlurilor de succes pentru copii, publicate la noi de Editura „Cartea Copiilor“.

Prietenia îi face pe oameni mai buni

Cartea „Șșș! Avem un plan“, semnată de Chris Haughton, autor și ilustrator irlandez, a primit în 2014 premiul Asociației ilustratorilor din Marea Britanie (secțiunea Cărți pentru copii). „Unul dintre lucrurile pe care le-am încercat în cărțile mele este să spun povești mai curând prin imagini decât prin cuvinte. Dacă povestea poate fi citită fără a folosi un limbaj, atunci ea va fi înțeleasă și de copiii foarte mici“, scrie Chris Haughton pe blogul personal, blog.chrishaughton.com. Viu și sugestiv colorată, „Șșș! Avem un plan“ urmărește povestea a patru prieteni care pleacă în pădure să prindă o pasăre. Numai că unul dintre ei, cel mai mic, nu-și poate stăpâni impulsul de a spune păsării „Salut, puiuț!“, zădărnicind astfel planurile celor mari, în moduri repetate și amuzante. Cartea ilustratorului irlandez este o metaforă despre prietenie, plecând de la afirmația lui Albert Einstein, folosită ca moto de către autor: „Pacea nu poate fi păstrată cu forța, ci numai prin bună înțelegere“.

Să învățăm să iubim natura!

Lansată în 2008, cartea „În iarbă“ este acum disponibilă și la noi. Considerată un bestseller internațional, volumul are în centru experiența unei fetițe care, într-o frumoasă zi de vară, pleacă să exploreze natura. De la vietăți felurite, până la sunete și senzații noi – cum ar fi atingerea plantelor sub adierea vântului -, ea va descoperi natura de-a lungul acestei aventuri. Textul este semnat de Yukiko Katō, o romancieră japoneză celebră, mare iubitoare a lumii înconjurătoare, iar ilustrațiile sunt realizate de Komako Sakai.

Pas cu pas, descoperim lumea

Când te identifici cu personajul principal dintr-o poveste, lectura capătă o încărcătură emoțională puternică. Cartea „Hei, stai puţin!”, a lui Hatsue Nakawaki, a fost concepută cu acest scop și se adresează micuților care încep să descopere lumea. Orice fetiță și orice băiat poate fi protagonistul! Prin intermediul imaginilor, ei vor interacționa cu animale și păsări noi, le vor cunoaște și le vor îndrăgi. Komako Sakai a desenat imaginile, fiind cunoscută pentru sensibilitatea pe care o transmite grație ilustrațiilor sale.

Comments

comments