Frica de insecte la copii

Când merge la mare îi este teamă de gâze sau țânțari, la țară, îi este frică de păianjeni și își face scenarii că îl vor devora de viu. Pare terorizat de-a dreptul de insecte, iar asta îl transformă și pe el într-un mic „monstru“: este capricios, irascibil și deloc ușor de suportat. Copilul poate fi nefericit, anxios. Uneori, aceste temeri pot duce la coșmaruri, noaptea, sau treziri bruște.

Trei motive principale:

1. Îi este teamă de insecte pentru că a fost deja pișcat

Posibil să fi fost înțepat, la un moment dat, de o albină, lucru care l-a marcat. Teama funcționează ca un mecanism de apărare, însă când e prea multă, strică. Fiți atenți la reacțiile lui, explicați-i de ce înțeapă o albină când înțeapă (s-a simțit amenințată, la rândul ei, pentru că copilul s-a mișcat), aplicați-i o cremă specială împotriva insectelor și descrieți-i efectul acesteia. Nu uitați să îl liniștiți prin cuvinte de genul: „Dacă te dai cu această cremă, insectele nu se vor mai apropia de tine!“.

2. Îi este teamă de insecte pentru că părinții au intrat în panică

Copilul imită comportamentele celor din jur. Dacă cineva din preajma lui țipă când vede un păianjen, va asocia păianjenul cu pericolul. În cazul în care și părinții sunt temători, este bine să adopte o atitudine mai relaxată: să rămână calmi, să nu se enerveze sau să țipe. Pe scurt, cel mic trebuie învățat să își domine teama. „Stai liniștit, bestiile astea mici nu iubesc copiii dolofani!“, i s-ar putea spune. Umorul este o soluție în astfel de situații.

3. Îi este teamă de insecte pentru că se gândește că i-ar putea înțepa pe toți

Din punctul lui de vedere, tot ce zboară (din sfera insectelor) atacă. Nu face diferențe. Teama vine în acest context dintr-o lipsă de informație. Este important să i se descrie toate insectele și să afle care este comportamentul potrivit în funcție de fiecare – ideal prin imagini dintr-o carte tematică sau pe viu, în natură. Va învăța că este interesant de aflat detalii despre viața insectelor. Exemplu de adresare: „Albinele polenizează florile și fac mierea aia bună pe care o mănânci dimineața“.

Mini-dicționar medical

„Entomofobia, cunoscută și ca insectofobie, este o teamă, o aversiune față de insecte și artropode similare, chiar și de animale terestre nevertebrate cum sunt viermii“ (dr. Simona Stiuriu, la-psiholog.ro). Ea este întâlnită nu numai în rândul copiilor, ci și al adulților. Simptomele sunt: reacție emoțională ușoară sau severă, o formă de anxietate sau atac de panică.

Surse documentare: enfant.com, la-psiholog.ro

Comments

comments