„Idris este minunea mea, a noastră!“

interviu-noiembrie

Emma Zeicescu ne-a acordat un interviu în care ne-a vorbit despre acomodarea la nou ei job, despre proiectele în care este prinsă şi despre relaţia cu băieţelul ei, Idris, pe care îl consideră „cel mai frumos cadou de la viaţă“.

Revista „Copii şi Părinţi“: Eşti foarte activă online, îţi actualizezi mereu conţinutul pe blog. Cum reuşeşti să găseşti timp să mai şi scrii?

Emma Zeicescu: Scriu mereu câte ceva, am și un „defect“ profesional. Venind din zona de news și Breaking News, eu văd peste tot posibile povești de viață. Scriu des, am și o echipă ambițioasă (Ionuț Iancu și Andreea Panait) și cumva facem pași spre înainte. Nu e ușor, de ce să mint, dar când îți place ideea… Suntem deschiși către toți cei care vor să ne împrumute poveștile lor de viață. E fascinant să vezi cum oamenii au încredere în tine și au curajul de a da mai departe ce au trăit. Revenind la timp, da… aș mai cere încă 24 de ore pentru o zi, să nu mai fiu mai mereu pe fugă!

După 10 ani petrecuţi la Realitatea Tv, ai plecat la TVR. A fost uşoară acomodarea la noul job?

Plecarea mea de la Realitatea a însemnat o resetare completă a omului care sunt. Am trăit clipe în care nu știam pe ce drum o voi lua și am lăsat ca planetele să se aşeze singure. A fost o tranziție de tip Purgatoriu. Momentul în care am intrat în echipa TVR a fost însoțit de emoții și sentimente pe care a trebuit să le gestionez. Pe de o parte lucrez în mod direct cu oameni care vin cu experiența Pro TV în spate – Doina Gradea și Septimiu Sărățeanu. Ei m-au ajutat cel mai tare să mă acomodez. Știu că pare ciudat, dar Emma Zeicescu nu se omoară după procesul de cunoaștere a oamenilor noi. 🙂 Pe scurt, a fost mai ușor decât mă așteptam! Și mai e ceva… E un soi de dorință de a mișca lucrurile, atât cât pot! Pe mine asta mă face să visez, pentru că îmi place să simt că nu am trăit degeaba.

Interacţionezi cu oameni diferiţi. Moderezi nu numai subiecte, ci şi… temperamente. Există un secret prin care îţi pui acea „barieră de protecţie“?

Atunci când moderezi un eveniment e păcat de Dumnezeu să nu ții cont de temperamente. Știi că una dintre regulile moderării sau ale vorbitului în public este să îți cunoști publicul! Prima dată când am moderat un eveniment, acum ceva ani, a trebuit să înțeleg care e treaba cu feedback-ul imediat. În televiziune vei afla abia a doua zi ce cifre de audiență ai făcut. În moderare ai să vezi ce se întâmplă fix în fața ta. Tu singur poți observa dacă publicul e acolo sau e plictisit, tu vezi dacă există nemulțumiți în sală și trebuie (eventual) să aplanezi conflictele. A modera un eveniment este o provocare, dar și o mare satisfacție profesională. Eu cer mereu feedback în legătură cu prestația mea, atât cât să-mi dau seama dacă trebuie să mai schimb câte ceva. Secretul este că nu prea am barieră de protecție. Nu refuz dialogul cu nimeni și a funcționat. Eu vin cu energie pozitivă și (sincer) n-am prea avut proleme cu temperamentele în privința evenimentelor. O singură dată am avut niște invitați care acumulaseră frustrări, dar s-a rezolvat în cele din urmă.

O altă pasiune a ta, în afară de moderarea de evenimente, este designul vestimentar. Ce noutăţi ai în acest domeniu şi ce proiecte pui la cale?

Trebuie să te dezamăgesc, dar pe linie de fashion am doar nişte idei proiectate, așa, în minte. Momentan nu aș mai avea timp să fac și asta, dar ceva tot o să fac. Știți că eu n-am stare. Deci hainele mai stau o perioadă. Prioritatea mea acum sunt: online-ul, sesiunile de media training sau moderările și proiectul cel nou de la TVR. Nu sunt Wonder Woman să pot face chiar tot, deși mi-ar plăcea. Dacă mă apuc să îți spun pe termen lung ce aș face, am prinde revelionul împreună. Ai răbdare? 🙂

Cum este relaţia ta cu Idris? Reuşeşti să petreci cu băieţelul tău atât timp cât ţi-ai dori?

Idris este minunea mea, a noastră! Eu nu am fost ahtiată să fiu mamă, adică mă încânta ideea, dar nu pot să spun că mă trezeam dimineața cu gândul ăsta. Eu am fost cu munca, asta a fost nebunia mea, provocarea mea. Când Idris a apărut pe lume, am crezut că am pierdut totul, libertatea mea, cariera, felul meu de a fi. Am realizat mai apoi că am câștigat cel mai frumos cadou de la viață. Când el îți ia fața în mâini și te pupă, ce ar mai fi de spus? Suntem cumva într-o dependență firească, dar sănătoasă. El e mămos și peste zece minute își declara foarte vocal independența. Eu sunt leșinată și totuși nu cedez șantajului emoțional. E o relație de amor altfel, o iubire necondiționată. Despre timp dacă vorbim, mă cam apucă supărarea. Baletăm în fiecare zi prin traficul bucureștean care ne fură prea mult timp, fugim către bunici și ne bucurăm că sunt puternici, iar la finalul zilei adormim împreună. Da, aș mai vrea niște timp, dar acum asta este situația! Nu am ce să fac…

Ai anumite principii după care ţi-ai propus să îl educi?

Nu vreau să fac și eu greșelile altor părinți care și-au dorit să facă militari din copiii lor. Eu vreau un om fain cu care să mă bucur de zilele pe care le am de trăit. Vreau să-l văd mare, fericit și sănătos! E singura mea dorință cu adevărat. Evident, am să îi explic despre bunătate într-o lume de hiene și despre decalogul personal, ăla care vine din suflet. Sunt cam sătulă de lupi îmbrăcați în oi. Am să îi spun adevărul, mie asta mi se pare cinstit și împreună găsim o soluție. Vreau un copil prieten, e foarte important!

Care sunt lucrurile pe care le-ai învăţat de la el, de când eşti mamă?

Idris m-a învățat că zâmbetul lui este motor pentru mine atunci când simt că nu mai pot. Tot de la el am învățat să fiu mai puțin serioasă și să râdem și mai mult, dar cel mai tare mă leșină… afecțiunea. Se spune că ei sunt oglinda noastră, copiii! Când văd cum se alintă și cum are atâta nevoie de noi, mi se taie genunchii. Mulţumesc lui Dumnezeu că am apucat să trăiesc și acest tip de iubire. E fabuloasă!

Ce sfat le-ai da cititoarelor noastre referitor la îngrijirea, creşterea şi educaţia unui copil?

Să simtă, să atingă, să sărute, să alinte, să comunice, să râdă, să se joace, să viseze, să strângă tare la piept, să doarmă cu copilul, să nu uite că asta e moștenirea pe care o lăsăm! Să iubească!