„Pentru mine, cel mai bun lucru în a fi tatăl unor copii este să aud cuvântul tată în orice context. Îmi oferă o putere nemărginită, aș putea să trec prin foc doar să ajung la glasul care mă strigă tata”, sunt cuvintele pline de emoție ale lui Cristian Foltea, un tătic devotat.
1.Cum a fost viața ta înainte să ai copii?
Pot spune, fară să exagerez, că viața mea până în momentul în care am aflat că voi fi tată a fost lipsită de sens, fără o direcție precisă și fără să cuprindă planuri pe termen lung. Eram angajat în diverse activități, hobby-uri sau proiecte a căror finalitate era de cele mai multe ori apropiată în timp și care vizau, de fiecare dată, un scop egoist.
Sunt lucruri care îmi făceau plăcere și la care am renunțat, sau pe care nu le mai fac din lipsă de timp de când au apărut copiii. De exemplu aveam o motocicletă cu care plecam la plimbare în afara orașului măcar o zi pe săptămână, o chitară electrică lăsată la îndemână în mijlocul sufrageriei pe un stativ, un sistem audio pe care îl foloseam încă de la primele ore ale dimineții, timp să plec seara târziu în căutare de locuri ferite de lumina orașului, cât mai întunecoase pentru a observa și fotografia cerul înstelat.
Atunci când am aflat vestea despre sarcina primului copil, Ilinca, veste pe care o pândeam, o așteptam de ceva timp, m-am simțit “special” și din acel moment mi-am dedicat toate resursele unui singur scop: copilul.
Toate cele enumerate mai sus au fost înlocuite de Ilinca și mai târziu de Radu, dar în mintea mea nu am renunțat la acele mici plăceri,ci plănuiesc să le fac împreună cu copiii, trebuie doar să am un pic de răbdare ca ei să mai crească.
2.Care au fost temerile tale înainte de nașterea celor doi? Au fost diferențe de la unul la altul?
Temerile au fost multe și nu cred că aș putea să le enumăr vreodată, unele absurde, altele poate justificate. În ambele cazuri, până la momentul nașterii, temerile au vizat strict starea de sănătate a copiilor, niciodată sexul acestora sau cu cine aveau să semene la trăsături. Sigur că înainte de nașterea Ilincăi îmi era o teamă de nu mă țineau picioarele gândindu-mă dacă voi fi un tată bun.
Înainte de nașterea Ilincăi am avut foarte multe necunoscute, fapt care m-a făcut să fiu tensionat până în momentul în care am văzut-o în “carne și oase”. Deși sarcina soției a decurs fără riscuri, conform spuselor medicilor, în ziua aceea de 29 august, când am văzut-o pe Ilinca cu ochiii mei ,a fost momentul în care am simțit că pot să respir, mi se luase o piatră de pe inimă. Știam că din acel moment pot să intervin și să influențez direct felul în care se simte.
La Radu, a fost altceva, au fost complicații, temeri întemeiate. Exista riscul să se piardă ori el, ori soția, sau poate chiar amândoi. Ilinca avea deja aproape 2 ani, în această perioadă, iar atenția mea și grija au fost împărtițe între ea și sarcina soției.
3.Care e cel mai bun și ce mai rău lucru în a fi tată?
Pentru mine, cel mai bun lucru în a fi tatăl unor copii este să aud cuvântul “tată” în orice context. Îmi oferă o putere nemărginită, aș putea să trec prin foc doar să ajung la glasul care mă strigă “tata”. Cel mai rău lucru este incertitudinea pe care o am cu privire la lumea înconjurătoare, încă nu știu cum să îi pregătesc pentru influența experiențelor nefaste.
4.Aveți tradiții speciale în familia voastră? Păstrate sau dobândite?
Am dobândit cu copiii tradiția micului dejun în familie în fiecare sâmbătă și duminică dimineață. Sper să se păstreze cât mai mult. Împodobitul bradului a devenit o tradiție și fiecare decembrie pare mai frumos de când sunt Ilinca și Radu în preajmă.
5.Ești tată de fată și tată de băiat. Vei face distincție când vor crește?
În mod categoric voi face distincție între a fi tată de băiat și tată de fetiță, se poate ca deja să fac asta fără să îmi dau seama. Cred, totuși, că distincția va veni, cu timpul, și din partea lor, nu doar din partea mea.
6.Cum crezi că vei supraviețui, ca tată de fată, primei nopți lipsite de acasă și primei ieșiri în club cu un băiat?
Eu știu sigur că voi supraviețui, dar încă nu pot spune cu siguranță dacă va supraviețui și respectivul băiat. Glumesc, desigur, sper ca până când Ilinca va fi suficient de mare să lipsească de acasă noaptea, să pot să îmi educ reflexele de tată încât a doua zi să nu vadă pe chipul meu îngrijorare ci doar un zâmbet și o întrebare “ei, cum a fost?”.
7.Ce-ţi place cel mai mult la faptul că eşti tătic?
Atenția pe care o primesc din partea copiilor mei când ajung acasă. Țipetele de bucurie și tropăielile lui Radu și câte un “te iubesc” și un “mi-a fost dor de tine” aruncate de Ilinca în timp ce mă sufocă cu câte o îmbrățișare.
8.Ce-ţi doreşti pentru copiii tăi?
Acum îmi doresc să pot să le ofer experiența unei copilării cât mai frumoase. Mai tarziu mi-aș dori să fie indivizi puternici, “pe picioarele lor”, să fie un exemplu pentru cei din jur.
9. Care sunt momentele cele mai frumoase de până acum?
Cele mai frumoase momente sunt când Ilinca și Radu se joacă împreună; îmi oferă impresia că indiferent ce se va întâmpla în viață bune sau mai puțin bune, ei se vor descurca, doar se au unul pe celălalt pentru toată viața.
10. Mai găsești timp și pentru tine sau pentru viața de cuplu?
Timpul acesta este foarte prețios și poate fi găsit, în liniște, doar când dorm copiii.
Text: Irina Coprinsu