Vă reîntoarceți acasă și sunteți obosiți. Copilul este obosit, îi este foame, îi este sete; este un disconfort și acest lucru se vede. Urcați în autobuzul care este plin și în timp ce cauți un loc pentru a sta jos, copilul începe să plângă și să strige din ce în ce mai tare în ciuda tentativelor tale de a-i distrage atenția. Te simți privită de ceilalți pasageri și auzi observațiile: ”Dacă ar fi copilul meu…” sau ”O palmă l-ar opri să mai țipe…”. Începi să te enervezi și nu știi cum să te comporți. Cel mai bun răspuns în aceste situații este să spui că micuțul tău nu se simte bine, este obosit și prost dispus. Vor fi în continuare unii care vor comenta, dar alții își vor manifesta simpatia și înțelegerea. Având această atitudine vei demonstra copilului tău că știi să îl aperi de intervențiile nejustificate chiar și în situațiile mai dificile și nu îți pierzi calmul.

Se poate întâmpla ca micuțul să își piardă liniștea de fiecare dată când urcați într-un mijloc de transport în comun. Cere cu blândețe să ți se cedeze un loc unde să te așezi cu copilul în brațe. Vorbește cu el despre ceea ce vede pe fereastră sau scoate din geantă o carte de colorat. Într-un final se va calma. Pe de altă parte, comportamentul lui nu este de neînțeles: dacă obiectele din casă care sunt mai înalte decât el i se par ca o pădure, lumea din autobuz i se pare ca o pădure de sequoia.
Este bine să fie independent, dar…
Începând de la vârsta de un an, copilul vrea să facă multe lucruri singur, să exploreze, dar totul trebuie să se întâmple în spații special amenajate ”în zonele de libertate” pe care adultul le poate controla. Zonele limitate îi dau protecția de care are nevoie, dar uneori îl și înfurie. Vrea să iasă în evidență, dar părintele cu refuzurile lui, cu exemplele sale de joacă fără riscuri îi permite să cunoască realitatea și să aibă prima intuiție a trecerii timpului (acum, mai târziu, mâine, ieri).
Adultul, care, fără a fi nervos, îl privește în ochi și îi spune: ”asta nu ai voie”, îl va ajuta să crească experimentându-și limitele. În această problemă nu trebuie să existe nesiguranță. Astfel, hotărârea și calmul din refuz sunt necesare și indispensabile.

În parcul de joacă: atât cât îți permite timpul du-l sau trimite-l cu o persoană de încredere în parcul de joacă în fiecare zi. Îl va ajuta să exploreze medii diverse, să se bucure de cunoștințele sale observând fluturii, putând să se pună la încercare fără pericole și să cunoască alți copii de diferite vârste cu care să se poată juca, să observe și să imite.

Sursa: ”Avem un copil!”- Grazia Honegger Fresco, Editura All