Îndrăgostiți de viață

Ţi-ai imaginat vreodată cum ar fi să te trezeşti într-o dimineaţă şi să ai cu adevărat puterea de a te rupe de tot ce însemna viaţa ta până în acel moment? Lavinia Voicu este pentru mine un model demn de urmat. A îndrăznit să-şi depăşească limitele şi nu în ultimul rând să-şi urmeze visul alături de familia ei. Este aşa cum însăşi ne-a spus “o femeie îndrăgostită, îndrăgostită de familie, copii, fotografie, natură şi de fiecare moment şi cotitură a vieţii!”

Cum a început călătoria voastră, odată ce ați luat hotărârea de a pleca din țară?
– Viaţă noastră a fost un şir lung de întrebări existenţiale şi de răspunsuri, de fericire şi nelinişti, de frământări şi bucurie respirată. Am schimbat Bucureştiul pe Timişoara unde ne construisem casa visurilor noastre, ca la scurt timp să schimbăm România pe Portugalia în dorinţa de a ne regăsi pe noi înşine departe de influenţa prietenilor şi a familiei. Eram însărcinată în 6 luni cu Ana. Ne-am hotărât luni să părăsim ţara, iar vineri eram cu maşina plină de jucării şi bagaje; 4000 de km, 2 copii mici în spate, altul pe drum şi o tolbă de vise şi speranţe. După două zile de drum am oprit direct la spital. Ana era bine, pe semne că-i plăceau deja călătoriile lungi. Portugalia ne-a fascinat din prima zi. A fost dragoste la prima vedere. Vremea era prietenoasă, oamenii calmi iar mâncarea excelentă. Timp de aproape 5 ani, am străbătut această ţară în lung şi-n lat, descoperindu-i zilnic miracolele şi minunându-ne de locurile pline de farmec şi de oamenii simpli şi ospitalieri. Prin 2013, am plecat împreună cu Gabi în Peru, unde am locuit o lună şi jumătate cu un trib de indieni Shipibo. În tot acest timp, copiii s-au bucurat de prezenţa părinţilor mei care au venit în Portugalia să stea cu ei. După această incredibilă experienţă, ne-am întors mai hotărâţi ca niciodată de a ne schimba radical stilul de viaţă. Aşa că , fiecare zi ne-a adus mai aproape de visul nostru. Prin 2015 ne-am întors în România pentru a vinde cam tot ce ne ţinea pe loc, după care am străbătut Europa într-o rulotă şi ne-am întors în Portugalia pentru scurtă vreme ca să ne pregătim pentru saltul în America de Sud. A fost un proces destul de lung şi chinuitor dar satisfacţiile au fost pe măsură.

Povestește-ne ce presupune o viață aventuroasă ca a voastră, despre curajul de a o lua mereu de la capăt.
– Nu ştiu dacă este neapărat curaj, dar cu siguranţă este vorba de rezultatul eliberării de frici, de orice fel. Călătoriile au devenit un mod de viaţă şi singurul mod în care ne educăm copiii. Cu timpul am trăit un sentiment de libertate total. Apoi ne-am trezit îndrăgostiţi de viaţă pur şi simplu, de mirosul ploii, de furtuni, de soare, de asfalt încins sau de miros de eucalipt, de bine şi de rău deopotrivă. O viaţă ca a noastră presupune răbdare, compasiune, dragoste şi umor la care adaugi un strop de nebunie, doar aşa ca să o condimentezi un pic!

Ca în orice poveste, există și o parte mai puțin plăcută. Care au fost cele mai grele momente întâlnite?
– Momentele grele s-au dovedit până la urmă cele mai bune lecţii de viaţă. Aşa că de fiecare dată când trecem printr-o furtună, ne ascuţim simţurile şi răbdarea şi aşteptăm să vedem ce putem învăţa din asta. Dar sfâşitul oricărei furtuni aduce cu el şi cel mai strălucitor soare! Am trăit şi momente dificile, majoritatea tragico-comice. De exemplu în Portugalia, în Algarve, ieşisem cu un grup de prieteni la un restaurant pe plajă. Eram mai multe familii şi în situaţii de genul acesta obişnuim să ne ajutăm unii pe alţii. Unul ia o jucărie altul un copil pe umeri, altul te ajută cu o geantă sau un cărucior. Tot timpul cinei, Ana a dormit în căruciorul pe care îl pitisem în apropierea mesei, într-un loc ferit de zgomotul de copii jucăuşi şi fericiţi. Când să plecăm, eu l-am luat pe Aris de mână, Carla alerga în faţa noastră împreună cu alţi copii iar Gabi rămăsese în urmă să plătească. Grup mare, hărmălaie şi mai mare! La un moment dat m-am întors către Gabi, aşteptându-mă să-l văd împingând la căruciorul Anei. Când colo el era tare prins într-o conversaţie cu un prieten. Nu cred că va puteţi închipui cât de repede pot alerga nişte părinţi care tocmai au descoperit că şi-au uitat bebeluşul dormind într-un restaurant. Un fel de “Restaurant Alone”! Altă dată, în miez de iarnă şi de noapte am hotărât să dăm o fugă până la ocean. Până să apucăm să le strigăm că nu au voie să se apropie de apă, copiii deja se jucau în valuri, îmbrăcaţi şi scoţând ţipete de extaz. Nu vă pot spune decât că drumul până la maşină a fost cel mai lung drum. În lipsa hainelor de schimb a trebuit să ne dezbrăcăm noi şi să-i îmbrăcăm pe năzdrăvanii care erau uzi din cap până în picioare! Am mai avea câteva poveşti, dar mă tem că nu dispunem de atât de mult loc aici, să le povestim! Singurul lucru cu adevărat greu este dorul de părinţi, de fraţi, de surori, noroc cu skype-ul că mai domoleşte lipsa lor.

 Povesteşte-ne pe rând despre îngeraşii tăi. Ai descoperit ce talente au, ce le place să facă?
– Copiii au experimentat şcoala portugheză, românească şi peruană. În prezent, facem unschooling şi pot spune că rezultatele sunt incredibile. Ştiu că în România se promovează o educaţie tradiţională, restrictivă cu numeroase reguli şi reţete. Noi am încercat însă altceva, o libertate totală nu transformă copilul într-un răzgâiat şi needucat, ci din contră, se produce o responsabilizare într-un mod foarte natural. În plus, nu trebuie să fii atent decât la tine însuţi, să încerci să devii cea mai bună variantă a ta, întrucât copiii nu reprezintă decât o oglindă a părinţilor. Carla, fetiţa cea mai mare, are 11 ani, vorbeşte fluent portugheză, spaniolă un pic de engleză şi un strop de quechua. Îi place foarte mult să gătească, să citească, să scrie, să picteze, să deseneze şi să-şi facă singură jucării din materiale reciclabile. Cel mai mult însă îi place să petreacă timpul cu tatăl ei, să-şi facă încălţări, genţi de piele (Gabi este printre altele shoemaker – un fel de cizmar!) sau să construiască site-uri şi să înveţe să le administreze şi să le promoveze. Acum cel mai mult i-ar plăcea să primească scrisori, dar nu electronice, ci în plicuri adevărate! Lucru destul de dificil din moment ce nu avem o adresă fixă. Aris, are 8 ani, vorbeşte fluent portugheză şi spaniolă şi un pic de quechua. Îi place să facă fotografii, de curând a învăţat să folosească Photoshop-ul şi îşi editează singur pozele. Îi mai place fotbalul, de aceea în fiecare ţară în care stăm mai mult îl înscriem la fotbal. Îşi face cu uşurinţă prieteni, e foarte sociabil şi are o inimă de Doroftei! În plus luptă pentru drepturile animalelor. Dacă va fi ales preşedinte este hotărât să închidă toate grădinile zoologice, să elibereze animalele şi să încurajeze familiile să viziteze animalele în habitatul lor natural. Ana are 5 ani, vorbeşte foarte bine spaniolă şi de curând a început să citească cărţi de poveşti în limba română. Este foarte activă, iubeşte animalele şi este foarte interesată de plante şi shamanism. Mai are capacitatea extraordinară de a pune 100 de întrebări pe minut fără a aştepta neapărat un răspuns de fiecare dată! Nu în ultimul rând, este cu adevărat îndrăgostită de… baloane!

Care sunt activitățile voastre preferate?
– Ne place să petrecem cât mai mult timp în natură, să descoperim locuri şi arome noi, să privim filme împreună după care să discutăm pe subiect, să ne facem singuri mocasini şi genţi, să pictăm mobilă, să alergăm prin ploaie, să facem duşuri cu apă rece şi să ne jucăm cu Becka, pisica noastră găsită în Galaţi pe când era doar un bebeluş, şi cu Oscar, dragul nostru de câine ce ne-a însoţit în toate aventurile din ultimii 6 ani! Suntem îndrăgostiţi de fotografie şi ne place să scriem despre experienţele noastre pe blogul nostru www.iamfamily.eu, cu speranţa că vom atinge cât mai multe inimi şi vom încuraja pe cât mai mulţi să călătorească, să-şi depăşească limitele şi nu în ultimul rând să-şi urmeze visul. Călătoriile îţi fac inima să crească, mintea să se liniştească iar ideile să pocnească precum floricelele de porumb! O minte liniştită înseamnă o viaţă lipsită de frici. Când ai ajuns aici deja nimic nu-ţi mai stă în cale!

Ce valori vrei să le insufli copiilor tăi despre care crezi că sunt foarte importante?
– Copiii învaţă că minciuna este cel mai josnic lucru, că a fi corect, transparent şi vertical este cel mai bun atu în afaceri, că dragostea este soluţia la orice problemă, că greşelile asumate te ajută să devii mai înţelept, că greşelile pe care alţii le fac faţă de tine te învaţă să ierţi, că un om care are capacitatea de a ierta este un om complet, că nu există noroc, există doar o reflexie în viaţă a propriului tău suflet şi, nu în ultimul rând, învaţă să nu accepte niciodată autoritatea, indiferent de natura ei. Învaţă să pună la îndoială absolut totul, să nu ia nimic “for granted”. Tot ce învaţă inclusiv de la noi, ca părinţi, trebuie să treacă prin propriul lor sistem de gândire! Singurul lucru pe care nu-l vor pune sub semnul îndoielii este dragostea noastră necondiţionată şi suportul pe care îl au şi-l vor avea întotdeauna de la noi.

Unde vă simțiți ca acasă?
– “Acasă” pentru noi nu este un loc anume, este sentimentul pe care îl trăim zi de zi petrecând timpul împreună şi descoperindu-ne neîncetat!