Intervenţii şi proceduri despre care trebuie să ştii

nastere-mai

Dacă te îngrijorează anumite proceduri medicale care se impun (sau nu) în travaliu sau în timpul naşterii, este util să afli cât mai multe despre ce presupun acestea. Pregăteşte-te însă, ca, atunci când vine momentul, să-i acorzi medicului dreptul de a decide dacă este necesară o anumită intervenţie.
Provocarea naşterii – când travaliul se declanşează normal, o serie de schimbări hormonale şi presiunea copilului asupra muşchilor uterului provoacă naşterea. Dar travaliul poate fi şi provocat de hormoni sau prin ruperea membranelor (stimulare manuală a colului). Travaliul se induce doar când naşterea vaginală este cea mai probabilă metodă de naştere.
Dacă se lasă în seama naturii, majoritatea femeilor vor intra în travaliu şi vor naşte cu până la două săptămâni înainte sau după termenul desemnat de medic. Travaliul este indus când este mai bine pentru copil să se nască decât să rămână în uter sau când sănătatea mamei sau a copilului este pusă în pericol de continuarea sarcinii. Dacă un copil nu creşte suficient în ultima perioadă a sarcinii, dacă este prea mare, are o problemă medicală gravă, este în prezentaţie pelvină, sau dacă este o sarcină gemelară, încheierea sarcinii prin provocarea naşterii poate fi cea mai bună opţiune. Mamelor care suferă de afecţiuni de mare risc, cum ar fi diabet sau hipertensiune provocată de sarcină, care au făcut o cezariană sau au precedente de travaliu foarte rapid li se recomandă provocarea naşterii. Alte motive pentru care este recomandabilă provocarea naşterii sunt ruperea membranelor, caz în care provocarea naşterii poate reduce riscul de infecţie, şi sarcină supramaturată. Dacă este posibil, ar fi bine ca medicul să ţină seama de cererea mamei de a provoca naşterea dacă există motive psihologice sau sociale întemeiate. Medicul va dori să se asigure că fătul este suficient de dezvoltat, iar colul tău este pregătit pentru naştere, înainte de a-ţi accepta cererea.
Indiferent de motivul pentru care se provoacă naşterea, medicul ar trebui să discute înainte procedura în detaliu cu tine. Trebuie să ţi se spună motivele, metoda care se va folosi şi riscurile şi consecinţele potenţiale ale unui refuz din partea ta. Acest proces este numit “consimţământ în cunoştinţă de cauză”.
Epiziotomia – Aceasta este o mică tăietură făcută în perineu (pielea dintre vagin şi anus) pentru a mări deschiderea vaginală când este pe cale să iasă capul copilului. În multe spitale, epiziotomia era o procedură de rutină. În ultimele două decenii însă, s-a înregistrat o reducere substanţială a naşterilor cu epiziotomie – de la 64% în 1980, la 33% în 2000, iar acum se crede că această practică nu aduce prea mari beneficii.

Deseori, datorită priceperii şi răbdării medicului, deschiderea vaginală se va mări suficient de mult pentru a permite naşterea copilului cu cât mai puţine rupturi şi fără a fi necesară epiziotomia.
O ruptură mică se vindecă mai uşor şi este mai puţin dureroasă decât o epiziotomie mare şi invazivă. Epiziotomia este considerată utilă în câteva situaţii, de exemplu pentru a scurta perioada de împingere, dacă fătul sau mama are o problemă medicală, cum ar fi o afecţiune cardiacă, şi nu face faţă unui travaliu lung. Epiziotomia poate fi recomandată pentru protejarea craniului fragil al unui copil prematur sau pentru a face loc unui copil foarte mare.
Forceps – Deşi este asociată, de obicei, cu un risc crescut de laceraţii vaginale sau perineale, studii recente au arătat că o naştere cu forcepsul nu este mai bună sau mai rea decât alte tipuri de naştere. Forcepsul (instrument de metal asemenator unei linguri de salată) poate fi folosit dacă mama nu poate să împingă eficient sau dacă fătul trebuie să se nască repede. Folosirea forcepsului poate preveni cezariana. Forcepsul poate fi folosit şi pentru a întoarce copilul într-o altă poziţie şi, deşi folosirea lui poate răni perineul, reduce riscul unei traume a copilului.
Cei care se opun folosirii forcepsului susţin că acesta este utilizat din comoditate când travaliul este mai lent, iar echipa medicală vrea ca naşterea să aibă loc cât mai repede.
Vacuum-extractor (ventuză obstetricală sau vid-extractor) – Acest instrument funcţionează la fel ca forcepsul dar, în locul unor clame metalice, pe capul copilului se plasează o cupă de sucţiune. Sucţiunea ajută la tragerea copilului afară, în timp ce mama împinge. Vacuum-extractoarele pot fi folosite mai degrabă în canalul de naştere decât forcepsul şi provoacă mai puţine răni la nivelul perineului.

Sursă: Sarcina şi Naşterea, Dr. Anne Deans, Editura Litera