O graviduță organizată va fi o mamă mai relaxată

Organizează-te pentru venirea lui bebe pe lume încă din timpul sarcinii. Dacă iei lucrurile din timp, îți faci cumpărăturile echilibrat, te pregătești nu doar material, ci și emoțional, totul va fi relativ mai simplu. Relativ, pentru că nimeni nu s-a născut mamă și pentru că întotdeauna vor exista detalii care ne vor lua prin surprindere. Nu uita că, deși medicul ți-a aproximat o dată când se va naște bebe, copilul va apărea (așa cum deseori se întâmplă) când vrea el, și nu când vrea altcineva. În acest context, nu îți rămâne decât… să te organizezi din vreme!

Scoica auto

Sub impulsul emoției, mulți părinți sunt tentați să cumpere obiecte de care nu vor avea cu adevărat nevoie. Preferabil este să vorbești cu prieteni care au deja un copil și să îi întrebi punctual care sunt lucrurile în mod real necesare. Ca primă sugestie, în cazul în care ai mașină, o scoică auto este binevenită. Pe site-ul bebeteiubesc.ro, găsiți două înregistrări extrem de utile în acest sens. Prima se numește „Scoica Maxi-Cosi Pebble este alegerea mea pentru siguranța lui bebe“, iar a doua „Cum montezi scoica Maxi Cosi în mașină“. Recomandările sunt făcute Isabela, actuala mamă a paginii bebeTEIubesc.ro.

Pompa de sân

Este una dintre cele mai deștepte invenții! De ce? Pentru că te va ajuta enorm atunci când se va ivi situația să pleci de lângă bebe pentru a rezolva diverse lucruri. Folosind o pompă de sân, te asiguri că sugarul are masa asigurată cât timp nu ești lângă el. În primele 28 de zile, cel puțin, medicii recomandă ca bebelușul să fie ferit de interacțiunea cu prea mulți oameni, să fie ținut cât mai departe de aglomerații. Este fragil, vulnerabil, cu un sistem imunitar imatur, prin urmare nu are capacitatea unui adult de a se lupta cu bolile cauzate de factorii externi. Organele care produc anticorpi sunt incomplet dezvoltate. Plimbările în magazinele aglomerate nu îl vor „căli“, dimpotrivă, îl vor expune și mai mult la riscuri.

Scutece

„Ce tip de scutec să aleg pentru bebelușul meu?“ – iată una dintre multiplele întrebări pe care și le pun viitoarele mămici. Ofertele sunt variate, însă ceea ce trebuie să urmărești, înainte de toate, este dacă au fost testate și aprobate, informații pe care le găsești în mod normal pe ambalaj. Dacă aceste informații lipsesc, orientează-te spre alt brand. Un alt criteriu al alegerii constă în măsura potrivită și a tipului de scutec – de unică folosință sau refolosibile (eco). Gândește-te că bebe va fi schimbat de fiecare dată când va urina sau va defeca, menținerea curățeniei în zona genitală fiind esențială. În consecință, fă-ți o aprovizionare consistentă din timp.

Comprese sterile și ser fiziologic

Pe lista cumpărăturilor este bine să se regăsească și aceste două produse: compresele sterile și serul fiziologic. Veți avea nevoie de ele pentru toaletarea ochilor, a nasului și a urechilor, pentru bontul ombilical și pentru zonele mai puțin accesibile, cum ar fi pliurile (gât și axile).

Alcool alb de 70 de grade

Dacă vă va veni ideea să puneți plasture pe bontul ombilical (buric), renunțați la ea! Pentru dezinfectarea buricului, se folosește alcool alb de 70 de grade sau șervețele impregnate cu alcool pentru recoltări de sânge (se găsesc în farmacii). După ce bontul cade, se șterge cu alcool până nu mai sângerează și nu mai are secreții. Când nu mai există nici secreții, nici sângerări, se dă cu ser. Așadar, completați lista cumpărăturilor cu alcool alb de 70 de grade (întrebați de el în farmacii).

Șervețele umede

În mod normal, șervețelele umede folosite pentru igiena nou născutului sunt recomandate doar în situația în care vă aflați cu el într-un loc unde nu aveți posibilitatea să îl spălați cu apă. Alegeți șervețelele umede care să aibă în compoziția lor 90% apă!

Cântar

Cântarul de bebeluși este un alt obiect util. Medicul pediatru vă va sfătui să îl cântăriți pe nou născut pentru a-i urmări dezvoltarea corpului și pentru a monitoriza aportul de greutate. Este bine să se folosească același cântar și să fie cântărit la aceeași oră. Înainte de a-l așeza pe cântar, nu trebuie să fie îmbrăcat, să nu aibă nici măcar scutecul pe el. Doar așa veți obține indicii fidele.

Pregătirea camerei

Nu lăsa pe ultima sută de metri pregătirea camerei sugarului! Este un alt detaliu de pus la punct cât mai devreme. Dacă zugrăveși în preajma nașterii și cumperi mobilă nouă, sunt șanse ca încărcătura de aer alergen să reprezinte o stimulare prea mare pentru el și să nu se simtă foarte confortabil. Este un amănunt care ține tot de organizare și care va înlătura eventualele disconforturi.

Detergentul de rufe și soluțiile de îngrijire

Atât pentru spălarea hainelor bebelușului, cât și pentru îngrijirea pielii lui, optează pentru produse hipoalergenice. Deși veți fi tentate să cumpărați mai multe produse dermatocosmetice, dată fiind varietatea lor, încercați să alegeți doar unul, de preferat hipoalergenic.

Și nu în ultimul rând…

… pregătește-te emoțional pentru noul eveniment din viața ta! Să ai grijă de un nou născut nu este ușor, dar nici complicat. Apelează la ajutor când te simți copleșită, nu te panica, concentrează-te pe starea de bine a celui mic, fii un binom cu copilul tău!

Comments

comments