Oboseala în sarcină: de ce apare

Sarcina

De ce în sarcină, în special în primul trimestru, ni se pare că somnul nu este niciodată suficient, cum explică specialiştii această transformare şi ce soluţii avem?

Este normal să te simţi obosită când eşti însărcinată?

Da, este normal şi este un „fenomen“ întâlnit des în perioada sarcinii, în special în primul trimestru. Oboseala tinde să revină în ultimul trimestru. De asemenea, există femei care se simt obosite pe toată perioada sau, dimpotrivă, altele se simt la fel de active ca înainte de a rămâne însărcinate. Însă, în general, oboseala este asociată primului trimestru, fiind unul dintre simptomele gravidităţii. Conform articolului publicat pe pagina reginamaria.ro, „Oboseala în sarcină“, nevoia crescută de a dormi ar putea fi şi un semnal al anemiei prin deficit de fier, destul de des întâlnită în sarcină. Testele de sânge realizate la prima consultaţie antenatală şi la sfârşitului trimestrului doi vor indica acest aspect. Iar medicul va prescrie tratamentul potrivit.

Care sunt cauzele oboselii în sarcină?

Ca în cazul majorităţii transformărilor din perioada sarcinii, şi în acest caz, hormonii au un cuvânt de spus. Aşadar, schimbările hormonale ar fi principalul motiv. Însă nu sunt de neglijat nici alte cauze care duc la extenuare şi, implicit, la nevoia de somn: prezenţa durerilor de spate pot afecta odihna, la fel şi mersul des la baie în timpul nopţii. Oboseala se acumulează, iar pofta de odihnă se resimte din ce în ce mai acut în timpul zilei. Să nu uităm nici stările de greaţă şi vărsăturile – şi ele sunt consumatoare de energie. Li se pot adăuga anxietatea şi temerile legate de sarcină şi, cum aţi citit mai sus, lipsa de fier. Puse cap la cap, reprezintă un efort cu care organismul nu este obişnuit, în consecinţă, este firesc să se simtă epuizat. Mai mult, hipersensibilitatea sânilor ar putea împiedica găsirea unei poziţii confortabile – încercaţi să dormiţi pe partea stângă!

Ce spun studiile

Oboseala resimţită în primul trimestru de sarcină a constituit şi obiectul unui studiu intitulat „Oboseala în primul trimestru de sarcină. Un studiu exploratoriu“ („Fatigue in early pregnancy. An exploratory study“ – publicat de National Center for Biotechnology Information). Din studiu au făcut parte 30 de femei, cu vârsta între 20 şi 35 de ani, cu sarcina sub 20 de săptămâni. Femeile respective nu aveau probleme de sănătate. Au fost analizaţi factorii fiziologici, psihologici şi cei de mediu şi corelaţi apoi cu apariţia şi intensitatea oboselii. Rezultatele au arătat că 90% dintre gravide au experimentat oboseala şi că acest fapt a avut un impact semnificativ asupra activităţilor personale şi sociale. S-au observat legături semnificative şi între oboseală şi variabilele fiziologice ale greţurilor şi senzaţia de neodihnă la trezirea din somn. În schimb, nu s-a remarcat nici o legătură importantă între oboseală şi variabilele de mediu (numărul de ore lucrate sau numărul copiilor existenţi deja în familie). O corelaţie semnificativă s-a stabilit între oboseală şi variabilele de natură psihologică (depresie, furie, anxietate, confuzie). Aceste concluzii sugerează că oboseala este o stare caracteristică femeilor însărcinate şi că odihna, comparativ cu femeile care nu sunt însărcinate, nu ar atenua-o (în sensul că, oricât te-ai odihni, de-abia aştepţi să te culci la loc). Studiul mai sugerează că oboseala ar putea fi corelată, cel mai probabil, şi cu schimbările hormonale, care ar media variabilele fiziologice şi psihologice.

În căutarea somnului pierdut: ultimul trimestru de sarcină

Mona Ciurezu, psihoterapeut şi specialist în somnul copilului şi al adultului, ne-a oferit o serie de soluţii pentru graviduţele în ultimul trimestru de sarcină: „În această perioadă este bine ca viitoarea mămică să doarmă pe o parte. Evident, poziţia pe burtă nu este recomandată, dar nici accesibilă. De asemenea, şi dormitul pe spate poate crea probleme din cauza presiunii exercitate de copil asupra coloanei. Poţi experimenta inclusiv ameţeli din această cauză. Sfat: achiziţionează o pernă care să te ajute să dormi mai bine pe o parte. Până şi soţul te va invidia pentru ea. Nu te enerva când te trezeşti. Tratează lucrurile cu calm, fă exerciţii de relaxare pentru o readormire lină (numără, urmăreşte-ţi respiraţia, gândeşte-te la ceva frumos)“.

Referinţe: „Oboseala în sarcină“ (reginamaria.ro), „Fatigue during pregnancy“ (babycenter.com), „Fatigue in early pregnancy. An exploratory study“