Când vine vorba despre accesorii pentru bebeluşi, mamele au tendinţa de a cumpăra orice consideră că le va uşura viaţa alături de micuți.
Există însă categorii de produse, în cazul cărora mămicile trebuie să fie mai atente, pentru că alegerea lor ar putea influenţa dezvoltarea armonioasă a bebeluşului.
Acesta este şi cazul utilizării unui premergător sau a unui centru de activităţi.
Specialiştii sunt de părere că premergătorul nu este o alegere înţeleaptă (motivele sunt prezentate mai jos) şi au tendinţa să recomande tot mai mult centrele de activităţi, care sunt statice şi care ajută la dezvoltarea armonioasă a capacităţilor motorii ale bebeluşului, ajutându-i să-şi pregătească grupele musculare, postură şi mişcările implicate în activităţile motorii de bază (adică mersul).
Premergătorul este un accesoriu pentru bebe în care acesta învaţă să stea în picioare şi se poate mişca în voie în casă. Cu toate acestea, este un obiect destul de blamat de către medici, considerând că reprezintă un pericol pentru copii din cauza faptului că acestea se pot agăţa în covoare, se pot răsturna pe scări. În plus, copiii pot dezvolta probleme la şolduri şi întârzieri ale dezvoltării grupelor musculare – practic copiii se obişnuiesc să meargă pe vârfuri, ceea ce nu este deloc benefic.
Centrele de activităţi sunt diferite ca design, (în funcţie de marcă) însă permit copilului să îşi dezvolte coordonarea, abilităţile senzoriale şi motorii. Principalele avantaje ale utilizării cetrelor de activităţi sunt:
– Siguranţa. S-a raportat un număr de accidente cu 78% mai mic, decât în cazul premergătoarelor;
– Dezvoltarea armonioasă a tututor grupelor musculare. În cazul centrelor de activităţi, bebeluşul îşi va folosi întreaga talpă (nu va folosi excesiv vârful picioarelor şi implicit nu îşi va deforma postura);
– Postura zonei lombare va fi una corectă. Bebeluşul nu are tendinţa să ‘se aplece în față’ (aşa cum este cazul premergătorului), pentru că centrul de activităţi va încuraja bebeluşul să sară, utizându-şi întreaga talpă.
În concluzie, centrele de activităţi sunt considerate mai sigure şi distractive pentru bebeluşi – în plus nu există nici o contra-indicație medicală pentru ele. Părinţii pot ajusta înălţimea centrului, pentru a se asigura că talpa copilului este permanent într-o poziţie corectă (şi acesta nu îşi foloseşte doar vârful piciorului).
Asociaţia Americană a Pediatrilor Acreditaţi consideră că bebeluşul nu are nici un beneficiu în urma utilizării premergătorului, aceasta este părerea exprimată şi de către Dr Gary Smith – director al Spitalului Pentru copii din Columnbus, Ohio. De asemenea, există foarte mulţi specialişti care susţin faptul că utilizarea premergătorului ar putea încetini dezvoltarea abilitaţilor motorii ale bebeluşilor.
Astfel, un studiu coordonat de către Dr. Andrea Siegel şi publicat în Behavioral Pediatrics – asupra a 109 bebeluşi, demonstrează faptul că bebeluşii obişnuiţi cu utilizarea premergătorului au manifestat un punctaj vizibil mai slab la categoria dezvoltare motorie.
O alternativă mult mai sigură este utilizarea Centrelor de activităţi – care sunt statice şi care asigură o dezvoltare motorie armonioasă a bebeluşului pentru toate grupele musculare implicate în activităţi motorii de bază– precizează Dr Smith.