Prezenţa tatălui la naştere

În vreme ce unele femei nu concep să-şi aducă copilul pe lume fără ca tatăl să fie prezent, altele au sentimente împărţite: să aibă pe cineva alături ca să le susţină, dar şi să fie singure, ca să-şi trăiască naşterea fără constrângeri. Să strige dacă le vine s-o facă, să nu fie timorate de teama că nu vor fi la înălţime şi că vor fi văzute într-o postură mai delicată.

La fel şi pentru bărbaţi. Dacă pentru unii prezenţa lângă soţia care naşte li se pare ceva natural, pentru alţii este vorba mai degrabă de o datorie – o constrângere impusă de presiunea socială a momentului şi de anturaj. Incomodaţi şi stângaci, impresionaţi de situaţia inedită, se simt inutili şi nu sunt de mare ajutor soţiei lor.

Este, deci, bine să reflectezi asupra prezenţei tatălui la naştere. Este esenţial pentru viitoarea armonie a cuplului, să nu existe nici frustrări, nici obligaţii pentru niciunul dintre parteneri, din cauza acestui eveniment. Viitoarea mamă trebuie să înţeleagă reticenţele tatălui de a asista la naştere, aşa cum şi el trebuie să înţeleagă nevoia ei de a fi înconjurată afectiv şi de a se simţi în siguranţă şi susţinută psihic în acest moment de stres intens pentru ea.

Într-un asemenea climat de respect reciproc se poate lua o decizie satisfăcătoare pentru amândoi. Fiecare va şti dinainte ce anume poate aştepta de la celălalt şi care sunt limitele. Trebuie ca mama să fie pe deplin conştientă că prezenţa tatălui nu este un act oarecare şi că el poate avea ramificaţii psihologice şi afective profunde, cu posibile repercusiuni asupra viitoarelor relaţii sexuale.

Prezenţa tatălui la naştere trebuie deci să fie în întregime un act liber consimţit şi dorit de el, în acelaşi mod în care mama va decide singură modalitatea de alăptare pentru copilul ei.

Pentru ca tatăl să treacă cu bine acest moment, el nu trebuie nicio clipă să se simtă un martor care deranjează sau care este el însuşi jenat. Nu trebuie niciun moment să i se ceară mai mult decât poate el oferi.

El poate eventual să asiste doar în timpul travaliului de dilatare. Această perioadă înseamnă totuşi circa 7 ore pentru primipare, ore pe care le va petrece împreună cu ea, ţinându-i companie, vorbindu-i pentru a-i alunga neliniştea, în intervalele dintre două vizite ale asistentei care, din timp în timp, va supraveghea evoluţia travaliului. O poate ajuta urmărind traseul contracţiilor pe monitor, anunţând-o când acestea se termină, pentru ca ea să ştie că o nouă fază de repaus este foarte aproape. Din contră, va evita să-i anunţe apropierea contracţiei următoare, ceea ce i-ar declanşa o crispare reflexă, contraindicată în perioada de relaxare. Dacă a urmat şi el cursurile de „naştere fără dureri”, poate de asemenea să-şi ajute soţia să respire în momentul contracţiilor.

Când dilatarea s-a terminat şi mama este pusă pe masa ginecologică, s-ar putea ca tatăl să nu mai dorească să asiste şi la faza finală. În acest caz, mama nu trebuie să insiste. Văzându-şi soţia suferind, văzând sânge, este cu totul altfel decât a asculta o prelegere teoretică despre naştere. Această imagine ar putea să-l traumatizeze mai mult decât ar fi crezut. Aşa că, la sosirea momentului expulziei, el poate fi liber să iasă pe coridor, de unde va fi chemat să-şi vadă copilul.

Dacă doreşte totuşi să-şi susţină soţia şi să audă o dată cu ea primul strigăt al copilului, fără ca neapărat să vadă tot, el poate rămâne alături, la capătul ei, vorbindu-i cu blândeţe. Se va putea face util oferindu-i, la cererea ei, masca de oxigen sau ajutând-o să transpună în practică exerciţiile de respiraţie. Astfel, tatăl are un rol efectiv de susţinere pe lângă mama care se simte mai în siguranţă.

Astfel, se poate observa cât este de important să existe o înţelegere prealabilă între cei doi viitori părinţi, prin care să fie definit rolul fiecăruia dintre ei. Capacitatea de a dialoga reprezintă însăşi măsura reuşitei unui cuplu, probă la care este supus permanent.

Supravegherea medicală, ce s-a amplificat în ultimii 10 ani, priveşte nu numai sarcina, ci şi naşterea. Naşterea nu mai este o acţiune periculoasă. În fiecare clipă, tehnologia este prezentă şi furnizează informaţiile, iar medicii, cu competenţa lor, pot lua deciziile corespunzătoare.

În perioada ce urmează după naştere, mama va voi să cunoască copilul. În acelaşi timp, uterul va continua să se contracte, pe măsură ce placenta se detaşează şi va fi eliminată.
Acesta este considerat al treilea stadiu al travaliului. În acest stadiu se poate administra ocitocina pentru a stimula procesul. Contracţiile vor continua până când placenta va fi eliminată, din această cauză se indică concentrarea asupra respiraţiei până la terminarea procesului. Medicul va trebui să se asigure că placenta s-a eliminat în întregime, pentru a preveni prelungirea şi severitatea sângerărilor.
Aceasă perioadă se însoţeşte cu senzaţii de calm şi eliberare, pe măsură ce se va crea legătura psihică între mamă şi copil.

Sursa: “Cartea viitoarei mame” Marie-Claude Delahaze, Ed. Teora

Comments

comments