Tulburările de memorie în sarcină

Sarcina este o perioadă specială în viața unei femei și nu neapărat doar din punct de vedere emoțional. Fizic, organismul trece prin diverse transformări. Există, însă, și modificări mai discrete, la nivel mental, care au, și ele, legătură cu graviditatea. Dacă ți se întâmplă, de exemplu, să uiți mai repede decât te-ai aștepta unde ai pus un lucru și te întrebi de ce nu mai știi ce ai făcut cu obiectul respectiv sau simți asta ca pe ceva ciudat, mai mult ca sigur este vorba de o tulburare de memorie, pe care englezii o numesc „pregnancy brain“.

Ce este „pregnancy brain“

Termenul „pregnancy brain“ desemnează tulburările de memorie care au loc în perioada sarcinii la majoritatea femeilor. Ar putea însemna asta că, la femeile însărcinate, creierul funcționează altfel decât la celelalte femei? Este întrebarea pe care și-au pus-o și cercetătorii, iar răspunsul a fost dezvoltat în studiul publicat în „Nature neurosciences“, intitulat „Schimbările de lungă durată pe care sarcina le are asupra creierului“. Prin mijloace specifice imageriei medicale, oamenii de știință au observat că graviditatea duce la modificări în structura și dimensiunea substanței cenușii. Schimbări de natură cerebrală similare fuseseră deja observate și în perioada pubertății.

Substanța cenușie, definiție

Conform definiției oferite de CSID – www.csid.ro, substanța cenușie „se află în măduva spinării și în encefal și conține corpii celulari ai celulelor nervoase, dar şi ai altor celule ne-nervoase; (…) substanța cenușie este cea care asigură recepția mesajelor, analiza informațiilor, elaborarea de răspunsuri“. Iar encefalul este „parte a sistemului nervos central care cuprinde creierul mare, pedunculii cerebrali și bulbul rahidian“ (dexonline.ro).

În ce a constat studiul

Revenind la studiul publicat în „Nature neurosciences“, membrii echipei, specialiști în științe cognitive la Universitatea din Barcelona, au analizat, prin IRM (imagistică de rezonanță magnetică), creierul înainte și după sarcină în rândul a 25 de femei însărcinate cu primul lor copil. Apoi l-au comparat cu IRM-ul a 19 bărbați deveniți tați pentru prima dată și cu IRM-ul a 17 bărbați și 20 de femei care nu au avut niciodată copii. În cazul gravidelor s-a remarcat o diminuare a substanței cenușii în regiunile asociate cu aptitudinile sociale, percepția și interpretarea dorințelor, emoțiilor, intențiilor și stărilor celuilalt sau ale lor. Aceste modificări au privit toate femeile însărcinate, inclusiv cele care au recurs la procedura de fertilizare in vitro.

Totul se întâmplă cu un scop

Cu toate astea, reducerea substanței cenușii nu are nicio consecință asupra capacității cognitive a mamei – ne asigură specialiștii. Termenul cognitiv se referă la „capacitățile și mecanismele învățării și accederii la cunoștințe, la cunoaștere“ sau, mai scurt, la capacitatea noastră de a gândi și de a înțelege. Tulburările cognitive intervin atunci când „se modifică structura și funcția cerebrală“ și se manifestă prin: „afectarea învățării, orientării, judecății, memoriei și a capacităților intelectuale“ (dr. Rodica Cristina Dogaru, medic primar psihiatrie, cdt-babes.ro). În consecință, dacă substanța cenușie suferă modificări, totul se întâmplă cu un scop. Stefania Maccari, neurobiolog în cadrul Laboratorului de neuroștiințe din Lille, explică: „Aceste transformări traduc capacitatea de adaptare a creierului care trebuie să facă față unui stres enorm provocat de tsunami-ul hormonal din timpul gravidității“. Sau, cu alte cuvinte, creierul trece de la cantitate la calitate și se pregătește să aibă un comportament matern.

Amnezia în sarcină

Un alt studiu, publicat în 2018, și realizat de către cercetătorii australieni, vorbește despre amnezia în sarcină, făcând referire tot la tulburările de memorie din această perioadă. Apare, în majoritatea cazurilor, în trimestrul al treilea de sarcină. „Mommy-brain“, spun ei, afectează până și pe cele mai organizate și eficiente femei, notează AGERPRES – agerpres.ro. Viitoarele mame se trezesc deseori în situația de a uita lucruri banale, iar cauza principală este dată tot de transformările prin care trece creierul, sub impulsul „tsunami-ului hormonal“. Este firesc să mai și uităm, cum ar fi dacă am memora totul? Creierul nostru ar exploda! Numai că atunci când ne aflăm într-un context particular, când știm în subconștientul nostru că ne așteaptă un travaliu, o naștere, o situație nouă și o viață nouă, emoțiile lucrează încet și au loc aceste modificări.

Soluții

Amnezia în sarcină este din fericire temporară, iar ca soluții, cercetătorii australieni recomandă respectarea unui orar de somn (între 9 și 11 ore pe noapte), o dietă echilibrată și mișcare. Consultați-vă cu medicul pentru a afla dacă există tehnici de diminuare a predispoziției spre episoadele amnezice! De asemenea, încercați să fiți cât mai organizate și să vă concentrați asupra a ceea ce faceți (să nu începeți mai multe lucruri în același timp). Și să nu intrați în panică – e un detaliu la fel de important ca regimul alimentar sau stilul de viață.

Surse documentare: www.nature.com, lefigaro.com, CSID – www.csid.ro, cdt-babes.ro, AGERPRES – agerpres.ro

Comments

comments